Romanul a mai avansat cu trei pagini

Romanul a mai avansat cu trei pagini în dimineaţa asta, trei pagini ca trei paşi mici pe un drum lung. Îmi pusesem cafeaua şi mă uitam în gol prin bucătărie, pe ecranul laptop-ului, citeam ultima pagină, rulam paginile scrise, dar cuvintele noi nu veneau şi nu au venit până când, ca din întâmplare, m-am uitat pe fereastră şi am văzut, la lumina becului de pe unul din stâlpii din spatele blocului, cum ninge şi cum zăpada se aşternuse serios din nou peste noapte. Această privire a fost suficientă ca frazele să înceapă să se înşire una după alta fără poticnire, lucru care a ţinut vreo oră şi jumătate. Mă ridicam de pe scaun din când în când şi mă uitam la zăpadă, apoi treceam iar la butonat. Zăpada m-a înviorat într-un fel greu de descris. Să fi fost asocierea ei în mintea mea cu Crăciunul şi Sărbătorile (care au trecut şi după care îmi pare rău de fiecare dată toată luna ianuarie ca după copilărie) care să fi făcut declick-ul şi să mă fi pornit cu entuziasm pe povestea din roman? Poate. Cert este că romanul nu stă pe loc, iar gândul acesta mă face să înfrunt ziua, zilele, săptămânile, anii, lumea, viaţa.