Când nu mai înseamnă nimic și nu îți mai faci planuri în legătură cu ea,
poezia devine totul. Nu mă refer la scrisul poemelor, care e ceva
tehnic, ci la un stil de viață special pe care îl deprinzi după multe
ezitări și tatonări. Iar acest "totul" nu are nimic disperat în el. E
firescul trăirii în acord cu sensibilitatea pe care începi s-o recunoști
ca aparținându-ți și care se infiltrează în clipele tale ca un lichid
de perfuzie într-un corp bolnav.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Dacă psihologia a putut fi adusă încetul cu încetul în zona ştiinţei, mă întreb de ce nu ar putea să se întâmple acelaşi lucru şi cu poezia....
-
Poetul Nicolae Coande, prietenul meu, se întreabă într-un e-mail pe care l-am primit zilele trecute (sper să nu se supere că îl bârfesc aici... -
Pregătiri pentru călătorii prin Europa, pentru revederea unor locuri și a unor oameni dragi, pentru inspirația pe care o voi trăi în peregri...
-
Scrisul poeziei devine nu de puține ori o ocupație care ar putea să nu aibă nici un înțeles pentru privitorul din afară. Două sau trei rându... -
"Zona literară", numărul 7-8/2012. AICI găsiţi revista în format PDF. Zon@ncheta: Curente, generaţii şi premii literare Vasile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu