Romanul intră iar în lucru

M-am gândit că dacă editura tot nu poate primi anul acesta manscrisul romanului despre care am crezut că e încheiat ar fi bine poate ca între timp să fac câteva adăugiri, în special la partea cu privire la lumea sanatoriului (care interferă cu lumea "normală"), altfel secţiunea cea mai importantă în toată economia poveştii, să scriu încă două-trei capitole (sau mai multe) care să extindă câmpul de desfăşurare al aceastei lumi a unui sanatoriu de tuberculoză din România anilor optzeci, dar şi a anilor de după 1989, să transform totul - inclusiv la nivelul numărului de pagini - într-un adevărat "Munte vrăjit" românesc, cum cred (cu toată lipsa de modestie care mi s-ar putea reproşa) că se conturează deja. Acestea sunt gândurile şi frământările mele din zilele din urmă, temerile şi speranţele în faţa unui manuscris care pare să aibă destinul lui independent de voinţa mea. Acum vreo două zile părea chiar că începusem un nou roman, dar simt că trebuie să mă potolesc şi să mă uit mai mult la acesta care mai cere încă un ochi şi încă mai multe pasaje pentru a putea fi considerat cu adevărat încheiat şi pentru totdeauna.