Ieri nu am mai ajuns pe Ceahlău, dar tot nu am stat în casă. Cu prietenii noștri, am mers la Lacul Cuejdel, nu departe de Piatra Neamț. Cu mașina am urmat șoseaua Gârcinei, apoi pe drumul forestier, până într-o poiană în care era instalată o stână, de unde am luat-o pe jos, peste dealuri, apoi prin pădure, vreo trei-patru kilometri, până la lac. Lacul este relativ nou, are vreo treizeci de ani, fiind format printr-o masivă alunecare de teren, iar peisajul este unic, pentru că vârfurile brazilor din apă, chiar dacă uscate, sunt acolo, în picioare, cu ramuri cu tot, aceasta fiind și diferența față de mult mai bătrânul Lac Roșu. Multă lume cu corturile pe toate malurile. Plăcut să-i vezi pe oameni relaxându-se în concediu, chiar dacă, ici și colo, se putea auzi muzica dată tare (și mă tem că trebuie să zic "în stil românesc"), lucru cu adevărat de neînțeles când te afli în mijlocul naturii. Am fost conduși de un localnic, căruia i-a făcut plăcere să ne însoțească, să ne explice, să ne arate, ba să ne și povestească despre viața lui. A fost relaxantă drumeția prin răcoarea pădurii și, întorși acasă, am vorbit despre cât de bine este să facem aceste incursiuni "pe drumuri de munte" (vorba clasicului nostru concitadin) măcar o dată pe săptămână. Vom încerca să ne ținem de acest obicei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu