Maniera păguboasă de a privi înapoi sau de a privi prea departe înainte

Recunosc că aerul de vacanță care se simte peste tot mă împiedică un pic la scris. A, nu v-am spus... Am început alt roman, bineînțeles... Deși mă trezesc dimineața și reușesc să mă pun sufletește în mișcare pentru a merge mai departe cu paginile în lucru, ca în multe din zilele din ultimul timp, mă pomenesc adesea, în fața computerului, plecat departe cu gândurile. Visare multă, așadar, și eficiență mai deloc. Totuși, chiar și așa, unele pasaje izbutesc să treacă peste barierele mele psihologice și să se desfășoare liber, ceea ce mă poartă și pe mine mai departe, cu tot cu ezitările și căderile mele de speranță, cu maniera păguboasă de a privi înapoi sau de a privi prea departe înainte, cu tot. Iar acest fapt ar putea să însemne că reușesc să mă țin binișor în urma scrisului, că nu rămân în urmă, că sunt în stare să mă țin la înălțimea propriilor visuri și planuri de viață și de scris.