Cu Iuliana, ieri am fost din nou la Muntele Ceahlău, împreună cu prietenii noștri Vasilica și Sandu și copiii lor, Ruxandra și Rareș. De la Izvorul Muntelui am urcat la Cabana Fântânele, apoi am urmat traseul nou, lung, cu câteva suișuri și coborâșuri, până la Cascada Duruitoarea, prin răcoarea pădurii bătrâne de brad. Nu am mai urcat la Dochia, pentru că eram prea obosiți, iar traseul de la cascadă până sus este prea abrupt. Și nici nu suntem antrenați. A fost plăcut și așa, bineînțeles, să vorbim cu oamenii întâlniți pe cărare, să stăm apoi la punctul de jos al cascadei, unde am admirat căderea apei pe cele două stânci, să ne oprim în vreo două locuri pentru o gustare, să pălăvrăgim mereu și să glumim. Înainte de urcușul prin pădure, ne-am oprit și la schitul Cerebuc, unde ne-am alăturat rugăciunii care tocmai se făcea în mica biserică, într-o lumină ireală care pătrundea prin fereastra altarului simplu, iar acela a fost un alt moment special. La sosirea acasă abia ne mișcam, dar acum, de dimineață, totul este perfect. Am și scris câte ceva, și nu tocmai puțin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu