Unde sunt vremurile în care lumea se bătea ca să intre – indiferent cum, bine sau rău - în romane?

Cu “Planuri de viață” trăiesc și niște situații teleportate parcă din secolul nouăsprezece... Când cineva se recunoaște într-unul din personajele unei cărți și se supără pe autor, e un dezastru sufletesc. Deși a citit mult toată viața, omul nu înțelege ce este aceea ficțiune și pace bună. Unde sunt vremurile în care lumea se bătea ca să intre – indiferent cum, bine sau rău - în romane? Ar trebui oare să fiu și eu nemulțumit de personajul despre care se poate presupune că mă reprezintă în acest roman? După părerea omului meu supărat, probabil că da, pentru că Vili nu este, la urma urmei, deloc un învingător, ci dimpotrivă, un practician adevărat al ratării. Și iese cel mai "șifonat" din toată povestea.