Pe parcursul scrierii unui roman dai peste câte o scenă care nu vrea să se urnească din loc. E la fel ca atunci când, în viață, pare că nu mai poți ieși dintr-un necaz. Te gândești la soluții, încerci tot felul de ieșiri, însă totul rămâne nemișcat. Din această comparație romanul iese în avantaj față de viață, firește, pentru că la scris poți lăsa lucrurile așa nedeslușite ca să începi să urmărești un fir nou, urmând să revii la pasajul dificil, pe când la trăit, chiar dacă, să zicem, pleci într-o călătorie, îți schimbi profesia și locul de muncă, emigrezi sau cine știe ce altă schimbare radicală ți se întâmplă, impasul rămâne, fiind de natură sufletească. Mai uiți, e adevărat, dar nu te vindeci niciodată.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Dacă psihologia a putut fi adusă încetul cu încetul în zona ştiinţei, mă întreb de ce nu ar putea să se întâmple acelaşi lucru şi cu poezia....
-
Poetul Nicolae Coande, prietenul meu, se întreabă într-un e-mail pe care l-am primit zilele trecute (sper să nu se supere că îl bârfesc aici... -
Pregătiri pentru călătorii prin Europa, pentru revederea unor locuri și a unor oameni dragi, pentru inspirația pe care o voi trăi în peregri...
-
Scrisul poeziei devine nu de puține ori o ocupație care ar putea să nu aibă nici un înțeles pentru privitorul din afară. Două sau trei rându... -
"Zona literară", numărul 7-8/2012. AICI găsiţi revista în format PDF. Zon@ncheta: Curente, generaţii şi premii literare Vasile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu