Scriu din nou povestiri

 

Proza îți cere la scris o perspectivă cât de cât clară asupra întregului, încă de la primele fraze. Sau măcar asupra ideii care te așază la scris, în orice caz. Asta ar fi, repede spus, una dintre multele diferențe față de poezie, care are prea puțin de a face cu scrisul ca meserie.

În 2004 am publicat o culegere de proză scurtă cu titlul "Punctul de plecare".

Scrisesem cele "șaisprezece transcrieri", cum le numisem, într-o rezidență literară din Germania, cu un an înainte, iar cele mai multe fuseseră publicate deja, sub privirea atentă a poetului și prietenului Nicolae Coande, într-un supliment literar al unui ziar din Craiova. Ba vreo trei au apărut și în traduceri germane.

Am avut șansa atunci să-mi fie redactor de carte, la Editura Compania, scriitoarea Adina Kenereș. Lucrul pe text și toată alcătuirea volumului au stat sub umbrela ocrotitoare a profesionalismului, iar discuțiile pe seama textelor au fost de neuitat. Am fost mișcat de grija pentru detalii și pentru fiecare cuvânt din pagină pe care scriitoarea o arăta în lucrul la acea carte. Mare noroc să ai parte, ca autor, de editori așa cum era ea!

De vreo două luni scriu din nou povestiri și deși merge greu uneori îmi place să mă reconectez la tensiunea subtilă pe care o aduce fiecare "bucată" încă de la primul cuvânt.

Sper să găsesc timp și energie de a continua, ca altădată. Mai ales că m-a prins din nou, la fel ca atunci.