Îi prețuiesc pe scriitori, dar...

În general îi prețuiesc pe scriitori și mă consider norocos să am printre ei prieteni adevărați, dar când îi văd pe unii comportându-se pur și simplu ca niște activiști de partid, dând lecții de civism dintr-un soi de pătrățele (desenate de alții pentru ei cu creta pe asfalt, în care s-au și încadrat disciplinat), înțeleg că trebuie să-mi reconsider părerea despre propria capacitate de cunoaștere a oamenilor. Înțeleg perfect un om (inclusiv un scriitor) care face propagandă electorală în calitate de membru sau de lider al unui partid, care face asta în mod deschis, asumat, onest și transparent, dar când propaganda pentru acel partid sau, în fine, pentru acea tabără se face de pe poziția de intelectual-scriitor independent, de iubitor al principiilor etc., atunci simt că avem de a face cu o înșelătorie. Fenomenul a devenit mai evident de vreo doi-trei ani încoace și, din cât se vede, pare să aibă legătură cu slăbiciunile omenești pentru recompense de tot felul, cu un fel de mercenariat. Se vede asta, de exemplu, din vehemența cu care oameni care până mai ieri nu aveau nicio treabă cu politica și nici cu partizanatul îngust încep așa, din senin, să țină cu câte un "catindat" și să-i eticheteze pe cei care nu le împărtășesc preferințele sau ideile - și fac asta într-un mod agresiv, care nu mai ține cont nici de logică, nici de prietenie, de nimic. E atât de cusut cu ață albă genul acesta de atitudine încât îți pierzi și dramul de speranță pe care îl mai aveai pentru o însănătoșire a vieții publice, în general, și a vieții literare, în special. Chiar și un sentiment de milă își face loc în această ecuație.