Răbdarea pare a fi principala calitate a unui romancier

Redescopăr și eu din mers, pe cont propriu, lucrurile pe care le știam. Dincolo de talent și cultură, de resursele moștenite sau obținute cu trudă, răbdarea pare a fi principala calitate pe care trebuie să o aibă sau să o cîștige un scriitor de romane. Fiecare pasaj, fiecare scenă, fiecare capitol, întreaga materie a construcției pe care o presupune un roman reclamă o atenție egală, reală, îndelungată. O atenție pe care și fiecare zi din viața noastră o cere. Chiar dacă poate un pic banal, nu e deloc exagerat și nici inutil să repet - după alții care, în timp, o vor mai fi spus - că a scrie un roman înseamnă a trăi o experiență de viață la fel de adevărată ca viața reală. Pentru că nu poți pune surdină pe trăirea propriu-zisă în toată perioada în care scrii, nu poți absenta de la întâmplările ființei tale, nu-ți poți trece viața pe stand by. Răbdare pentru ca paginile tale să se adauge firesc, natural, răbdare pentru ca întregul să capete un sens, răbdare pentru a-i găsi apoi acestei felii de viață pe care ai tăiat-o din viața ta un editor răbdător, înțelegător, inteligent și inimos, în fine, răbdare pentru un răspuns, răbdare și implicare pentru toată munca de editare a altor oameni inimoși, răbdare pentru a vedea cartea de hârtie, pentru a o vedea ajunsă la cititori, răbdare pentru a primi un ecou și un semn de confirmare și de recunoaștere de la ei, răbdare pentru acest zbucium grozav pe care nimeni nu-l aude, nu-l vede, nu-l simte și nu-l înțelege mai bine decât tine.