Nu găseşti însă mai niciodată tonul

Revenit azi la capitolul unu din romanul în lucru, mi s-a părut că lucrurile îşi iau zborul cam greu, aşa că mi-am petrecut aproape toată ziua rescriind totul, inserând pasaje noi, modificându-le pe cele scrise, în încercarea de a le face să decoleze. Acesta este un moment care poate reaprinde în sufletul unui autor flacăra pasiunii pentru cartea sa, după ce o lăsase deoparte în speranţa că mai târziu va găsi tonul potrivit pentru inserţiile pe care oricum a simţit mereu că trebuie să le facă. Nu găseşti însă mai niciodată tonul, cuvintele, ritmul, frazarea pentru ceea ce vrei să adaugi. Trebuie să aştepţi mult, aproape să stai la pândă pentru a prinde din zbor nu inspiraţia (e prea mult), ci clipa, sunetul care să te facă iar prieten cu propriul manuscris. Şi trebuie să ai noroc. A meritat pânda şi aşteptarea, pot spune, pentru că totul s-a clarificat, chiar azi, iar sanatoriul în care se întâmplă lucrurile care se întâmplă în lumea acestei cărţi s-a deschis parcă într-o splendoare de clădire albă prin care se mişcă oameni ca într-un film.