M-am repliat, am stat de vorbă cu emoțiile proprii

Am observat că dacă îmi administrez bine emoțiile sunt mai eficient și în scris. În dimineața asta, paginile romanului în lucru mă așteptau, cuminți, ca întotdeauna, într-un fișier al computerului, dar am văzut de data aceasta cum legătura dintre mine și ele devine mai puternică doar deschizând cutiuța plată cu ecran, doar căutându-le, doar dând click aici și acolo, doar gândindu-mă la ele, în liniștea dinaintea zorilor, în bucătărie, la cafeaua și țigara de rigoare. Momentul mi s-a părut mai special decât în alte dimineți pentru că acum mi-a trecut prin minte că aș putea scrie orice fără ca povestea să sufere în vreun fel. Era o capcană, firește. Una din acelea care te duc la scrierea unui roman "postmodernist", adică încropit din elemente disparate. Nu-mi doresc asta. M-am repliat, am stat de vorbă cu emoțiile proprii, le-am dat la o parte și am decis să fiu cuminte, să fiu atent doar cu emoțiile personajelor și cu situațiile din carte, să ignor tentațiile și gândurile care încercau să mă tragă înspre risipire și fragmentare. Așadar, repliere, adunarea gândurilor, concentrare, stăpânirea emoțiilor și totul a reușit să continue așa cum îmi doresc în fiecare dimineață când revin, devreme, la paginile lăsate cu o zi înainte.