Întâlnire cu Abdulrazak Gurnah

FILIT, strălucitorul festival de literatură de la Iași, este și despre întâlniri uluitoare. Am fost norocos astfel, pe lângă invitația de a participa la acest eveniment important, să-l văd și să-l ascult, la dialogul din seara cu public care i-a fost dedicată la Teatrul Național Vasile Alecsandri, pe Abdulrazak Gurnah, laureatul Nobel pentru literatură din 2021. Mai mult, scriitorul mi-a oferit câteva minute și am putut sta de vorbă. Modestia și eleganța atitudinii sale sunt cuceritoare, iar pentru mine momentul este de neuitat. 

Despre marele scriitor Abdulrazak Gurnah și opera sa AICI

  

După FILIT 2024

Cinci zile de FILIT Iași în care am văzut, din nou, pe viu, că literatura contează pe bune în viața oamenilor, inclusiv în aceea a adolescenților și a tinerilor.

Săli pline peste tot, la zeci de evenimente simultane cu scriitori și traducători, acum în 2024, într-un loc care se reconectează, parcă, astfel, cu un fel mândrie reținută dar adevărată, la trecutul literar glorios, uitat uneori sau trecut în penumbră, în spatele “urgențelor” epocii.

Și am înțeles din nou, fiind parte aici a intensității unor momente cu public sau a unor întâlniri unice cu scriitori pe care, de mult timp, îi cunosc, îi prețuiesc și îi admir din lecturi, că pentru a se întâmpla bucuria unui eveniment de anvergura internațională a FILIT-ului, cum a devenit în timp, a fost nevoie de inițiativa și perseverența unor oameni care au văzut în perspectivă, departe, acolo unde poate nimic nu se întrezărea, a fost nevoie de pasiunea, romantismul și generozitatea scriitorilor care au pus la cale totul: Dan Lungu, Florin Lăzărescu, Lucian Teodorovici.

Cu discreție și eleganță, ei fac ca lucrurile să curgă firesc în continuare, iar întâmplările literare să fie parte a unui uluitor mecanism care se resetează cu fiecare dialog spectaculos, cu fiecare împărtășire a experienței individuale legată de scris, de scrisul în singurătate, cu fiecare recital, cu fiecare moment de schimb de impresii cu cititorii, cititori care nu mai sunt ceva abstract aici, ci oameni reali interesați de povestea literaturii.

Uluitoare izbândă!

Când scriu (anchetă citestema.ro)

Constantin Piștea m-a invitat să răspund anchetei sale, pe citestema.ro, AICI, despre împrejurările (vremea, vremurile, anotimpurile, locurile etc) în care scriu scriitorii.

A ieșit o scurtă mărturisire despre cum încerc, de fapt, să împac scrisul cu viața. Și poate despre cum împac scrisul cu alergatul, pentru că, de o vreme, de vreo trei ani, tropăiesc murakamian pe coclauri.

Invitat la FILIT 2024

Am primit ieri un telefon care m-a bucurat nespus.

Directorul artistic al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT Iași) scriitorul Florin Lăzărescu, m-a anunțat că sunt pe lista invitaților la ediția din acest an a prestigiosului eveniment.
Am mai participat în 2014 și știu cât de intense sunt discuțiile, momentele cu public și toate întâmplările de acolo pe seama literaturii.
Abia aștept întâlnirile cu scriitorii, traducătorii și cititorii din cele 5 zile (23-27 octombrie 2024) ale festivalului.
Mulțumesc organizatorilor pentru onoranta invitație! 

Pagina oficială a festivalului AICI

On Vasile Baghiu's poetry: Translating Alienation – Between Escapism And Adventure by Cristina Savin (Coolabah, Nr 30, 2021)

 

Translating Alienation – Between Escapism And Adventure by Cristina Savin (Coolabah, Nr 30, 2021)

Coolabah, Nr 30, 2021, ISSN 1988-5946, Observatori: Centre d’Estudis Australians i Transnacionals / Observatory: Australian and Transnational Studies Centre, Universitat de Barcelona (Copyright © 2021 Cristina   Savin).  

The text and the translated poems can be find in the magazine Coolabah HERE

 

The poems translated have been selected from Vasile Baghiu’s debut poetry collection The taste of alienation. Published in 1994, the collection represents the genesis of Baghiu’s story of poetic chimerism that spans three decades and eight volumes of poems. But the first chimeric ideas materialised, quietly, six years before The taste of alienation saw the light of day, at the height of the totalitarian regime in his native Romania. At the time, the poet was working as a nurse in a tuberculosis sanatorium, consumed by a sense of isolation in the depths of which he had a life-altering, liberating epiphany that shaped his identity and his understanding of the world.  He  realised  that  he  could  be  someone  else,  that  he  could  escape  the  personal, geographical and intellectual constraints imposed by the regime, and could virtually live a parallel life. And so poetic chimerism was born, as a means of evading ‘les maux de la société’, as  a  form  of  personal  freedom  made  possible  through  imagination  and  the  re-creation,  in writing, of imaginary travels through space and time.

When asked about the concept that he coined, poetic chimerism, Baghiu portrays it not as a literary style, but as a way of life that he devised with the help of poetry. (1) This way of life infuses his entire oeuvre –poetry and prose –because many aspects of his existence, including his irrepressible desire to travel and understand the world, are intimately connected with poetic chimerism. Based on Jules de Gaultier’s philosophical system, the concept is a cross between bovarysme and literature that brings together four defining elements, all born out of a sense of despair: imaginary journey, transfiguration, disease and science. (2)

Imaginary journey denotes a way of escaping the socio-political constraints and the cultural provincialism of the time, and led to the creation of Himerus Alter, an alter-ego, a universal, stateless citizen, who, unlike the poet, was able to travel without restraint through space and time. The presence of the second element, disease, is made possible by the poet’s work as a nurse and  represents  a  reality  devoid  ofthe  superficiality  that  marked  the  intellectual  and literary landscape of the time. Baghiu’s poems are imbued with an obsession for illness, in the same way the lungs of thepatientshe cared for, while he worked at the sanatorium, were infused with bacilli. (3) As the poems translated attest, patients emerge as a true measure of lyricism. (4) The third element of transfiguration is the symbolic space where new experiences are created,  where  the  poet  becomes  someone  else  and  poetry  metamorphoses  into  an expression of estrangement. Science, the fourth and final element, turns into poetic adventure and infuses the poetic space with quarks, DNA, chemical elements, theorems and magnetic fields. (5)

Natalia Onofrei despre "Alergările unui scriitor" de Vasile Baghiu

Am citit în două reprize, repede, cartea lui Vasile Baghiu, "Alergările unui scriitor, roman de jurnal poetic-himerist". Nu sunt amatoare de jurnale și autobiografii, dar am sesizat că în ultimii ani se scriu memorii, jurnale, confesiuni - într-un cuvânt, toți sunt preocupați de autocunoaștere. Simt nevoia să-mi clarific, pe cât e posibil, rădăcinile și natura conținutului acestui tip de scriitură.

Mi-a atras atenția faptul că un anume segment de vârstă e preocupat în mod special de tipul acesta de scrieri: de la 60 de ani în jos, spre 40. Ce au în comun oamenii din această generație, m-am întrebat, de simt nevoia să facă asta în scris, în număr atât de mare?

Nu am trăit în România înainte de 90, dar am aflat multe din presă, din cărți și mai ales de la oameni. Generația despre care vorbesc (născută aproximativ între 1965 și 1975, poate chiar 1980) și-a format conștiința ideologică, mă refer la adolescență, într-o perioadă cu lipsuri materiale importante, penurie de alimente și restricții drastice în ceea ce privește libertatea de expresie și circulație în afara țării. Se ascultau posturi de radio occidentale clandestin, multe produse necesare vieții se dobândeau numai prin contrabandă, oamenii erau sufocați de regimul totalitar și așteptau să vină americanii, europenii, capitalismul, să pice Cortina și să se salveze țara de sub influența URSS, a Rusiei, mai exact.

Totuși, deschiderea către Occident și interpătrunderea celor două spații nu a produs cu exactitate efectele așteptate de cei mai mulți. Anume în asta, bănuiesc eu, își are originea fenomenul frământării acestui segment de vârstă care simte nevoia să-și cerceteze și să-și înțeleagă sentimentele generate de amestecul Estului cu Vestul, să-și lămurească raportul dintre noi și ei, să-și răspundă la întrebarea firească: care e locul meu în lumea în proces de globalizare? Aici sau Acolo? Mai există Aici și Acolo într-o lume globală?

Din start, autorul ma pune la curent cu faptul că în tinerețe a inventat un curent literar propriu: himerismul. Înainte de 89, fiind absolvent de liceu sanitar, deci asistent medical, și-a ales voluntar un post la un sanatoriu de boli pulmonare (TBC), situat în pădurile din Neamț. Acolo, îngrijind bolnavi, izolat, citea și scria poezii. Se dedubla, așa cum se exprimă chiar domnia sa, și călătorea prin intermediul unui alter-ego, botezat de el Himerus Alter, prin lumile libere și minunate despre care citea în cărți. Autodidact harnic, Vasile Baghiu avea înmagazinate în minte și nu se oprea din acumulat, prin lecturi nenumărate, locuri frumoase, impregnate de cultură, din lumea întreagă, deci avea pe unde să-și trimită identitatea himerică să călătorească.

Inclus în antolgia "POEZIA ROMÂNEASCĂ DUPĂ 1945" de Ion Pop

Sunt onorat să fiu inclus și în această antologie în patru volume alcătuită de profesorul Ion Pop, "POEZIA ROMÂNEASCĂ DUPĂ 1945", apărută în condiții grafice deosebite la Editura Știința din Chișinău.

Ea cuprinde "șapte decenii de scris poetic românesc între frontierele actuale ale Romaniei și în Republica Moldova, cu firești deschideri, prin câteva nume reprezentative, spre Bucovina de Nord și Banatul sârbesc, dar și spre poezia diasporei românesti din SUA, Franța, Germania, Suedia etc.; este ceea ce se defineste, strict istorico-literar, ca poezia română contemporană."

Ieri am primit exemplarele frumoase și mă gândeam, privindu-le și răsfoindu-le, că nu a fost în van să-mi aduc de atâtea ori viața la același numitor comun cu scrisul. Fără ipocrizii inutile, o consider o reușită specială, pe care o prețuiesc cu adevărat și pentru care sunt recunoscător.

În trecere prin Santander

Plimbare pe faleze, pe lângă Playa del Sardinero și Playa El Camello, în același Santander care ne-a devenit loc de popas, cu perspectiva mării și întâlnirea cu statuia poetului local José del Río Sainz (Santander, 1884 - Madrid, 1964), poet-marinar care a scris "Versos del Mar y otros poemas". M-am gândit la o viață trăită în foșnetul mării și emoția discretă a poemelor despre mare. La viețile oamenilor, cu diversitatea și frumusețea lor.

Aș reveni la critică

Când văd lăudate și luate drept poezie în zilele noastre atâtea texte emfatice, patetice, șchioape, goale, sunătoare din coadă sau de-a dreptul incoerente, adesea scrise de autori și autoare cu notorietate, îmi vine să iau din nou pana (tastele) și să scriu critică.

Spun "din nou", pentru că am mai făcut asta prin 2000, în Poesis și Vatra, vreo câțiva ani, iar efectele atunci nu au fost chiar de neglijat.
Supărări atroce, scrisori pline de reproșuri, chiar amenințări și câte și mai câte. Firește, în paralel cu aprecieri, între care și ale lui Manolescu, pentru care să citeze, când avea ocazia, din cronicile mele, în emisiunea lui de la ProTv, părea să fie atunci pentru el o distracție și o încântare.
Aș reveni la acel tip de critică, pentru că simt că aș putea măcar încurca oleacă trendul acesta, păgubos pentru toată lumea, în care critica folosește o "plasă de fluturi" (așa se numea rubrica pe care o țineam în Poesis-ul lui George Vulturescu) cu ochiurile tot mai mari, iar asta în cazul fericit în care există o plasă.

Acest drum, plin de imprevizibil, al scrisului

Paradoxul în legătură cu alergările mele din ultimii doi ani este nu numai că nu m-au îndepărtat de scris, dar mi-au adus în plus ocazii mai multe de a reflecta, în singurătate, la feluritele căi prin care viața sau, în fine, "iluzia vieții", cum spune Henry James, se poate infiltra în paginile scrise. Sunt momentele în care "singurătatea alergătorului de cursă lungă" (Silitoe) devine un fel de ecran sau interfață unde rulează "priveliștile sclipitoare" (Eminescu) pline de înțeles și sens. Firește că mi-am dorit să nu ratez aceste noi interferențe, mereu inspiratoare, lucru dovedit, cred, în parte, de romanul "Alergările unui scriitor". Mai mult, mă țin mai departe de speranța că ele mă vor însoți mereu pe acest drum, plin de imprevizibil, al scrisului, care se amestecă de atâtea ori și atât de mult, cel puțin în cazul meu, cu viața propriu-zisă încât devin, fără dubii, unul și același lucru.

Îndrăgostit de o perfuzie (România literară, 1999)

Câteva zile de concediu, binevenite, ca să umblu din nou, netulburat, prin sutele de ziare și reviste adunate în timp, cu gândul de a pune la un loc, sub umbrela himerismului poetic, poeme și texte teoretice.

Poeme lungi, cum este acesta, "Îndrăgostit de o perfuzie", dintr-o Românie literară din 1999, dar și secvențiale, cum sunt cele din anii din urmă, precum și manifestele, laolaltă cu eseuri, interviuri și ecouri ale himerismului, această mașinărie literară a timpului pe care am reușit să o fac să funcționeze demult și care te poate teleporta din metaversul poeziei scrise în cel al poeziei trăite și înapoi, dincolo de geografie și vremuri.

Cu gândul la o carte (sau două) care să le adune pe toate, pentru cititorii de azi, dar și pentru cei de ieri. Sau doar pentru mine, de amorul artei, oricum.

Debutul în Familia (cu prezentarea făcută de poeta Ana Blandiana)

Primesc de la scriitorul Mircea Pricăjan (mulțumiri!) fotografia paginii din revista Familia, numărul din noiembrie 1988, în care poeta Ana Blandiana a scris, sub semnătura "Corespondent" (i se luase dreptul la publicare în acea vreme), o prezentare elogioasă a poeziilor pe care i le trimisesem de la sanatoriul în care îngrijeam bolnavi de tuberculoză și visam, himerist, la mări și țări. Aveam 22 de ani, iar acea pagină este unul dintre momentele faste ale debutului meu, dar și începutul unei prietenii literare, aș zice, care mă onorează. Momentul l-am găsit consemnat și în cartea "Mai-mult-ca-trecutul", un jurnal uimitor din acel an al sfârșitului de dictatură pe care poeta l-a publicat recent.

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1. Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”?

Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a contracara, acum aproape doi ani, mai multe probleme de sănătate (prediabet, hipertensiune arterială, obezitate, stres) care îmi dădeau târcoale, ba chiar reușiseră să mă scoată din circuit, la limita cu moartea, după o perioadă de muncă în exces (două slujbe, plus scrisul și alte proiecte în care mă implicasem cu pasiune) culminată cu boala Covid care, doar ea singură, a fost, la începutul anului 2021, cât pe ce să mă doboare.

Din fericire, s-a confirmat și în cazul meu că tot ce nu te omoară te întărește, pentru că, scăpat din ghearele hipoxemiei la limită și revenit la situația nesperată de a mă deplasa singur pe propriile picioare, mi-am regândit viața. Aveam de ales. Ori operam schimbări drastice în obiceiurile de viață, ori ajungeam în scurt timp un client statornic și fără întoarcere al spitalelor alunecând vertiginos la vale spre exitus.

Mi-am verificat resursele de voință și am ales prima variantă. Mai mult, în timp ce alergam, câte 5, 7, 10 sau 20 de kilometri zilnic, întocmai ca scriitorul japonez Haruki Murakami, pe care mi-l luasem ca model, îmi împărtășeam impresiile, strict pe tema alergărilor, pe Facebook. Ei bine, notele acelea, făcute în bună parte în registru tehnic, m-au făcut să mă gândesc la o carte pe acel subiect. Cam cum e „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” a lui Murakami, îmi imaginam. Sau ca „Singurătatea alergătorului de cursă lungă” a lui Silitoe. În orice caz, ceva pe aproape.

Forma de libertate pe care mi-o puteam permite

Mi-am trăit fabulos prima tinerețe în lumea poeziei din capul meu, undeva la un sanatoriu din munții Neamțului, unde am îngrijit bolnavi de tuberculoză, un loc unde "himerismul poetic", care mi s-a revelat miraculos în ceasurile lungi de vecinătate cu boala și singurătate interioară asumată, îmi devenise forma de libertate pe care mi-o puteam permite la acel nebănuit sfârșit de epocă al anilor optzeci.

Trăiam în poezie și pentru poezie.

Fericit, totuși. Plin de visuri, planuri și speranțe, care, în bună parte, s-au împlinit.

OMUL HIMERIC (IX) - Vasile Baghiu: Acolo unde inteligența nu prea mai are acces (Anthropos, nr. 11 /2023)

 

Vasile Baghiu 

Acolo unde inteligența nu prea mai are acces

“Poezia reușește să ajungă și acolo unde inteligența nu prea mai are acces”, a spus la un moment dat, îmi amintesc, unul dintre invitații unei emisiuni literare de pe TV5 pe care o urmăresc adesea, “La Grande Librairie”.

Mi-a plăcut, pentru că am văzut fraza ca pe un omagiu deopotrivă subtil și direct adus poeziei, care este – are dreptate acel scriitor – o cale unică de explorare a lumii, de negăsit cu ajutorul științelor, artelor sau credinței.

Nici cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), aș mai spune, cum pare să concluzioneze într-un articol (1) și poetul Keith J. Holyoak, profesor de psihologie la California University, un tip de inteligență care „se află într-un proces de schimbare a lumii și a societăților în modalități pe care nimeni nu le poate anticipa cu adevărat”, iar una din aceste schimbări și consecințe, cu siguranță cel mai puțin semnificative (importante, totuși, cel puțin pentru literați și scriitori), este „faptul că programele AI au început să scrie poezie.”

Medaliile de finisher

Trebuie să mărturisesc asta aici, chiar dacă e oleacă împotriva firii mele. Adică vreau să zic, în fine, că nu văd de ce nu.

Mă uitam azi cu neinhibată mândrie la medaliile de finisher care s-au adunat într-un an și opt luni de când alerg.

Șaisprezece la număr, între care câteva de semimaraton (21 km), câteva de trail montan (15-17 și 21 km), câteva de cros pe plat (10 km) și una, foarte recentă, de la Istanbul, de maraton adevărat (42 km).

De fapt, nu mândrie, pentru că știu, datorită poeziei și literaturii în general, dar și vieții, cam cum merg lucrurile în povestea asta a amețirii creierului că ai făcut și ai dres, nu mă ambalez în iluzii.
E mai degrabă mulțumirea simplă, să spun așa.

E mărturisirea unui sentiment de împlinire obișnuit și de mulțumire măruntă. 

OMUL HIMERIC (VIII) - Vasile Baghiu: Numitorului comun al trăirii poetice (Anthropos, nr. 10 /2023)

Vasile Baghiu

Numitorului comun al trăirii poetice

Încerc, între altele, să găsesc, prin ,,himerism”, un fir de legătură al situațiilor despre care se poate spune că ar fi poetice, al perspectivelor multi-individuale pe care acestea ar putea să le includă, un mod prin care poezia, care este inutilitatea prin definiție, poate deveni, totuși, folositoare – ca o unealtă, ca un instrument – în viața de zi cu zi. De fapt, doar mă gândesc, nădăjduiesc la această perspectivă, în timp ce explorez aici mai departe, în rubrica ,,Omul himeric” din Anthropos, feluritele întruchipări ale poeticului nescris.

Pentru că în timp ce poezia scrisă are nevoie de validarea vieții, poezia nescrisă poate rămâne neprinsă în ecuațiile textului pus pe hârtie. Este prioritatea vieții înaintea artei, o lege pe care instinctual am învățat să o prețuiesc și să o urmez, paradoxal, chiar cu scopul de a ajunge la text.

La urma urmei, de atâtea ori mi-a fost suficientă clipa și nu am simțit imboldul de a o pune în pagină. Pentru că poezia este pentru viaţa mea – înţeleg acum poate mai bine – tocmai acel lucru de preţ şi cu putere miraculoasă care mă ţine la suprafaţă şi îmi dă scânteia de fericire în stare să mă poarte uşor prin lumea noastră.

Arcadia Solum despre Alergările unui scriitor de Vasile Baghiu (Facebook)

 În prefața cărții lui Vasile Baghiu, Alergările unui scriitor, Vianu Mureșan amintește de Haruki Murakami care ”și-a prezentat viața, inclusiv cea de autor, din perspectiva alergatului și în legătură cu această activitate. Între scris și alergare există în cazul lui (ca și în cazul lui Vasile Baghiu, zicem noi în fața acestui nou apărut roman) o legătură foarte strânsă.”

Am început să alerg și eu, ușurel, printre paginile cărții. Eram familiarizată deja cu textul din episoadele publicate pe citesema.ro, începând din vara lui 2022, așa că am reluat romanul-jurnal curioasă să aflu ce-mi aducea nou.

La jumătatea nopții citeam pe la jumătatea cărții: ”M-am simțit un fel de alergător adevărat […] Eram adevărat. Alergam pe bune. Mă aflam la capătul unei curse de aproape patru ore și eram așteptat cu strigăte de încurajare, vuvuzele, muzică, anunțuri la microfon despre noii sosiți la linia de sosire, culori. Culorile și sunetele vieții.”

Horia Vicențiu Pătrașcu despre romanul "Alergările unui scriitor" de Vasile Baghiu

"Ieri am primit de la domnul Vasile Baghiu aceste cinci cărți proaspăt apărute la editura Eikon. Un dar superb, asupra căruia m-am repezit, imediat după ore. (M-am întrerupt numai ca să urmăresc, pe internet, lansarea cărților de tinerețe ale lui A. Pleșu, ați văzut-o? Foarte interesantă, dar poate vorbim altădată).

Cum era de așteptat, probabil si pentru autor, 'alergările metafizice' au luat-o înaintea poeziilor (desi le-am răsfoit și îmi plac foarte mult, V. Baghiu fiind unul dintre puținii poeți autentici de azi, în 'vremurile sărace' pe care le trăim - voi reveni imediat după Alegări la ele.)

Ei bine, Alegările unui scriitor sunt, cred, cel mai important eveniment editorial al anului, cum se zice. Vasile Baghiu ne deschide porțile unei lumi în care trăirea sublimează în poezie, poezia desublimează în trăiri, aceștia fiind polii între care trăiește (sau a trăit până mai ieri autorul). Ei bine, autorul Alegărilor este, in sfarsit, un alt personaj, unul care ne vorbeste chiar din interiorul acestui 'între', un personaj care face sinteza alchimică dintre Himerus Alter (fictivul, himericul, visătorul, versificatorul, eul ideal) și persoana în carne și oase a autorului, confruntată cu viața cotidiană, mizeră, banală și nepoetică / antipoetică. Nu întâmplator, transformarea se produce prin forța, vai!, unei amenințări 'existențiale', ca să preiau un termen cu ștaif filosofic din vocabularul geopolitic actual. Mai precis, Vasile Baghiu este profund marcat de vestea unui prediabet, încât decide să-și schimbe stilul de viață prin alergare. Soluție de un bun simț atavic, căci ce face orice ființă dotată cu picioare în fața unei amenințări: fuge! Da, știu, dictonul zice: fuge sau luptă, dar sunt situații, cum e cea de boală, în care singura luptă posibilă e fuga. Imaginea cinematografică emblematică rămâne cea a lui Forest Gump care se desprinde din aparatele ortopedice hotărându-se să fugă. Imaginea tijelor metalice zburând în stânga și-n dreapta sub impactul efortului de voință al lui Forest e unul dintre cele mai reușite simboluri ale hotărârii, ale fantasmei legate de puterea voinței.

OMUL HIMERIC (VII) - Vasile Baghiu: Proiecția himeristă și riscul trecerii în peisajul maladiv (Anthropos, nr. 8-9 /2023)

Vasile Baghiu

Proiecția himeristă și riscul trecerii în peisajul maladiv 

Nedublată de ieșiri reale în peisajul geografic și temporal pe care l-a conturat bovaric, trăirea prea îndelungată în imaginar (himeric) poate deveni, pentru omul himeric, obositoare și fără miză.

Mai mult, uneori, întreaga poveste poate trece spre patologic. Retragerea în imaginar poate deveni tot mai frecventă și mai adâncă, relațiile sociale se diminuează, iar concentrarea în exces pe propria persoană taie punțile de legătură cu lumea. Iar toate acestea pot căpăta culoarea indefinită a maladivului. (1)

Degeaba construiește în minte lumi fascinante, în acord cu dorințele lui cele mai intense, dacă nu reușește, fie și foarte rar, să aducă jos, la firul ierbii, în viața de zi cu zi, concret, măcar câteva dintre trăirile de care are parte pe seama himerizării.

Partea bună este că omul himeric intuiește acest risc și face efortul de a reveni cu picioarele pe pământ de fiecare dată când fantezia creatoare îl duce prea departe prin peisaje nefamiliare. Contactul cu lumea este mereu în atenția sa, iar acest lucru îl ține în zona literar-ficțională, artistică.