Vasile Baghiu: "Poezia între teorie și praxis" - cronică la volumul "Cele două capete ale tăcerii" (Ed. Eikon, 2021) de Vianu Mureșan

Vasile Baghiu

Poezia între teorie și praxis

                 

                    Cronica a apărut în revista Familia, nr 4/ 2025 și poate fi citită AICI

Vianu Mureșan a devenit – printr-o neobosită și admirabilă peregrinare culturală prin orașele țării, împreună cu o redutabilă echipă a Editurii Eikon, cu toți eikoniștii, cum li se spune – un tip de conferențiar ambulant, coborât parcă din altă epocă, a entuziasmului pentru iluminarea maselor. Este o experiență unică să-l auzi vorbind despre Nietzsche sau Levinas, despre sensul și rostul literaturii și ale poeziei sau despre condiția omului în epoca globalizării cu o însuflețire egală și fără rest, fie într-o sală plină cu sute de oameni, fie la un târg de carte în aer liber, într-un mic oraș de provincie în care audiența e răzlețită și curioasă ca la iarmaroc, fie într-un cadru mai restrâns al sălii unei biblioteci. Oriunde, el reușește să trezească interesul și curiozitatea auditoriului printr-o maieutică personală în care până și tonul întrebărilor pe seama cărora înaintează impetuos în explorarea temelor are ceva misterios și profund.

Eseist remarcabil pe linie filosofică, dar și literară, prozator, critic, autor de articole, realizator și prezentator de televiziune mai recent, el scrie și poezie cu același patos intelectual al cuprinderii înțelesului vieții și al lumii cu o gamă variată de instrumente.

De fapt, el revine acum la poezie, după douăzeci de ani de la volumele debutului: Epifania tăcerilor (2000) și Ceasurile mamifere (2003).

Indiferent dacă are sau nu legătură cu începuturile, volumul relativ recent de poeme, Cele două capete ale tăcerii (Eikon, 2021), pune surdină, fie și pe fragmente, elanului său „misionar-literar”, pentru că Vianu Mureșan este conștient că poezia se supune unor legi speciale care, dacă nu ții cont de ele, te pot duce la eșec.

Așa se face că în ceea ce privește poezia, adunată în acest volum substanțial, impresia la lectură este de trecere a combustiei creatoare pe ralanti, de racordare parcă la sonurile ivănesciene descriptiv-reflexive, la acel monolog interior nesfârșit și încărcat de poeticitate: „poate că acel vuiet al apei/ despre care nimeni nu știe când a început, nici câte limbi s-au topit până să iasă, un sunet în care e și tânguire/ și amenințare, și melancolie/ poate că acel geamăt stins/ ca de înecat când îi intră soarele în gură/ îi făcea pe greci să creadă/ că în adâncul mării zace un zeu”. (poate că acel vuiet)

Featured in the British magazine ACUMEN / Publicat în revista britanică Acumen

Onorat și foarte bucuros să fiu inclus cu un poem, "Fleeting Connections", în numărul 112 al excelentei reviste britanice ACUMEN. Poemul, cu titlul în original "Legături pasagere", face parte din volumul "Metode simple de încetinire a timpului" (Eikon, 2019). Mulțumesc Cristinei Savin pentru traducere! Și editorilor!

Honored and very happy to be included with a poem, "Fleeting Connections", in the Issue 112 of the excellent British magazine ACUMEN. The poem, originally titled "Legături pasagere", is part of the volume "Metode simple de încetinire a timpului"/ Simple Methods of Slowing Down Time (Eikon, 2019). Thanks to Cristina Savin for the translation! And to the editors!

Vasile Baghiu: "Poezia ca un continuum reflexiv" - Cronică la volumul "Tandem cu umbrele" (Eikon, 2022) de A.T. Branca

Vasile Baghiu

Poezia ca un continuum reflexiv*

                                                Cronica a apărut în Bucovina literară (nr.1-2-3, 2025) 

Mă voi referi în cele ce urmează la volumul de poeme “Tandem cu umbrele” de A.T. Branca (Eikon, 2022), dar poeta a publicat încă două volume de poezie, multe articole și eseuri răspândite prin reviste, precum și un roman și fiecare ar merita o atenție reală.

Se vede aici un entuziasm fără rezerve, nu doar pentru scris în general, însă pentru un fel de explorare asiduă a unei interiorități interogative care ambiționează să descifreze sensuri și rosturi încercate și verificate, în istorie, cu instrumente filosofice în principal și mai puțin cu cele poetice.

Evident că nu poate fi refuzată poeziei puterea de a pătrunde în teritoriile reci ale conceptelor și ideilor. Uneori, s-a văzut, ideile pot fi un material la fel de proteic în poezie ca realitatea însăși, iar cearta dintre poezie și filosofie, veche de când lumea și de când filosofii se supăraseră pe poeți, nu mai are astăzi temei, când granițele dintre domenii par să se șteargă, iar filosofia metaforizează tot mai des.

Vasile Baghiu: "Metaversuri poetice paralele" - Cronică la volumul "Totem" (Limes, 2024) de Ofelia Prodan

Vasile Baghiu

Metaversuri poetice paralele*

                                    Cronica a apărut în Familia (nr. 3/2025) și poate fi citită și AICI

Reprezentantă a douămiiștilor, Ofelia Prodan a publicat numeroase volume de poezie de o diversitate tematică și stilistică remarcabilă și este o autoare recunoscută în mediile literare, cu nu puține ecouri critice favorabile și chiar entuziaste, cu traduceri în alte limbi, includeri în antologii și premii dintre cele mai importante. Este o prezență dinamică, inclusiv pe rețelele sociale, de tip european, aș zice, având în vedere spațiul larg în care se mișcă, poetic și existențial, dincolo de granița meleagurilor natale.

O diversitate, spun, deconcertantă, care pune în mișcare două lumi: lumea exterioară (cu feed-ul rulând în legea lui, cu actualitatea politică, rezultatele de la unele competiții sportive, povești cu actori de la Hollywood, noutăți în materie de manele, întâmplări cu scriitori din spațiul autohton, situații din viața personală) și lumea interioară (cu anxietăți, fobii, glasuri și secvențe disparate, cu personaje imaginare venind parcă din recuzita suprarealist-absurdă, cum ar fi un memorabil iepure de alabastru, o vulpe călărind o felie de pizza sau un gândac fumător, plus disperări și neliniști care potențează lirismul).

Și în cel mai recent volum, Totem (Ed. Limes, 2024), Ofelia Prodan își exersează polivalența pe acest palier și explorează cel puțin trei medii: spațiul terestru al relației vânat-vânător (în care cruzimea și atrocitatea acoperă peisajul), mediul marin (în care este preferată partea calmă și așezată, de acvariu, a vieții) și universul combinat al celor două (în care istoria, dominată de om, devine un timp simultan, universal, etern).

Vasile Baghiu: Imaginile ca noduri ale plasei (poetice) de prins realitatea - Cronică la volumul "între timp îți vezi de viața ta" (Junimea, 2020) de Cristina Hermeziu

Vasile Baghiu

Imaginile ca noduri ale plasei (poetice) de prins realitatea*

                                       Cronică apărută în revista Vatra (3-4, 2025)

Imaginea este primul lucru care atrage atenția în volumul „între timp îți vezi de viața ta” (Junimea, 2020) de Cristina Hermeziu. Imaginea ca diversitate a lumii. Citind această carte, ai parte de experiențe lirice pe o gamă diversă, lectura este o excursie printr-un univers fragmentat, deși unitar.

Parcurgi poemele unul după altul prins de jocul observației și al reflecției minimale, dai peste aluzii social-culturale, iei seama la mici bruioane de artă poetică, te plimbi împreună cu poeta printr-un Paris secvențial, urmărești avatarurile domestice ale unei feminități prinse în mișcarea întâmplărilor, te duci în trecut pe firul memoriei afective, faci toate aceste incursiuni psiho-narative poem cu poem, dar peste tot întâlnești imagini care mizează, expresionist (în sensul subiectivității și al caracterului viu și adesea chiar straniu), pe impactul pe care orice fragment brut de realitate îl are în ecuația poetică.

Imaginile sunt dominante în corpusului textual al volumului, fie prinse în clama metaforelor (“ca să-mi port trupul/ strălucitoarea lui stalactită transparentă/ prin lumea oarbă”), fie în funcționalitatea lor autonomă („cât pune pe covorul rulant borcanul cu miere/ conserva de ton 3 lujeri de praz o lămâie/ recită les choses de perec”), puncte de legătură ale unei țesături cu ochiurile strânse, prin care pot trece fragmentele mici ale trăirii, amănunte care țin de rutina cotidianului, dar nu și pasaje ale unei „existențe sub asediu” (cum scrie Alina Purcaru pe una din manșete) și nici fragmentele din “timpul personal, smuls timpului depersonalizat” (după expresia inspirată a lui O. Nimigean de pe coperta a patra).

Vasile Baghiu: "Limbajul poetic generator de sub-realități" - Cronică la volumul "ma-ma" (Ed. Vellant, 2024) de Tudor Crețu

Vasile Baghiu

Limbajul poetic generator de sub-realități*

 Cronica a fost publicată în revista Familia, nr 2/2025

Tudor Crețu pune în mișcare – în cel mai recent volum de poezie, „ma-ma” (Ed. Vellant, 2024) – mecanismele deopotrivă sofisticate și simple ale poeziei performative, cu tot arsenalul: slam, spoken word, hip-hop rithm și tot ce ține de poezia-spectacol. L-am și văzut o dată, la FILIT, recitând texte de acest tip în fața publicului, iar efectul a fost de surpriză, însă oricum de conectare a audienței la unul din rolurile uitate sau neglijate în ultima vreme ale poeziei, acela de entertainment. Erau niște blesteme, foarte probabil din volumul „Blesteme & more”, despre a căror vervă imprecativă Al. Cistelecan spune că nu a mai văzut de pe vremea lui Arghezi.

Iată, așadar, un poet din generațiile mai noi așezat într-o descendență clasică directă. Cu destul temei, aș spune, cel puțin, pe această nișă, pentru talentul de „combinator” de cuvinte al poetului. „Îmi pun dopuri, le-ndes, nu trece prin decât sunetu-ales: trosnetul de dulap, târâitul de bocanci, claxonul. Realitatea nu mai dă tonul.” (*)

Când poezia vrea să facă însă spectacol, riscul coborârii în efemer, superficial și lejer devine real. Din fericire, dificultatea nu este de netrecut, pentru că Tudor Crețu mizează în subsidiar pe expresivitatea dark, ceea ce îl ajută să depășească, în parte, nivelul spectacular, iar în spatele cuvintelor, rimelor și a sonorei desfășurări de forțe lexical-ludice aflăm o lume cât se poate de reală, cu umbre, suferințe și căderi, cu întâmplări din viața-viață în care recunoaștem banalul cotidian: “E 20:56, fac duș./ Păianjenul se cațără.// E carnivor/ și el./ Mănâncă ce ucide,/ Eu,/ carne din pungi.// Îl strivesc cu șurubul,/ mă șterg./ Piciorul îi zvâcnește în continuare./ E drept tot mai lent.// de ce să împart cu el/ cutia mea de ciment,/ colțul cu dușul,/ pânza în care mi-aș face culcușul?” (*)

Vasile Baghiu: Viața văzută prin fereastra bibliotecii - Cronică la volumul „Melancoliile unui bătrân cărturar”, Ed Tracus Arte, 2024

Vasile Baghiu

Viața văzută prin fereastra bibliotecii

                 Cronica poate fi citită în revista Familia (nr. 1/ 2025), AICI

Poet optzecist din linia a doua a grupării în privința receptării, cu mult aplomb teoretic și critic, autor de eseuri, cronici și sinteze teoretice, profesor de literatură comparată, Dumitru Chioaru pune în poezia sa o mare parte din recuzita obișnuită a generației: ironie, intertextualitate, autoreferențialitate, tehnici suprarealiste.

Chiar și titlul celei mai recente cărți, „Melancoliile unui bătrân cărturar” (Ed Tracus Arte, 2024), este în cheie autorironică și autoreferențială, mai întâi pentru că este insolit să vorbești, cu vădită intenție literară, despre melancolii și cărturari într-o epocă a tehnicismului și pragmatismului pe toate planurile, apoi pentru că se face aluzie la temele definitorii ale poetului: biblioteca, scrisul, cartea, poezia.

Ele se regăsesc în volumele care alcătuiesc o identitate poetică distinctă avându-și locul ei în peisajul optzecismului, chiar dacă în margine, ceea ce pentru poet, fire introvertită, nu pare să fie vreo problemă. Și nici nu ar trebui să fie. O antologie cuprinzătoare, apărută în 2023 la Editura Rocart, consemnează ceea ce și titlul spune, „Opera poetică”, un traseu liric ce „se întinde între confesiune și meditație, reverie și autoreflecție” (Alexandru Cistelecan), în care „laconismul se dovedește nu doar o practică textuală, ci și o forma mentis”. (Ion Bogdan Lefter), iar poetul este „prins în reverii blânde”. (Ion Pop)

Vasile Baghiu: "Echilibristică po(i)etică deasupra “hăului”" - despre volumul “sanG d’encre“ de Emilian Galaicu-Păun (Ed. Cartier, 2024)

Vasile Baghiu

Echilibristică po(i)etică deasupra “hăului”*

                                                    Cronica este publicată în revista Poezia (primăvara/ 2025)

Cu alură de chitarist sau cântăreț rock, aflat în permanentă mișcare, ca un veșnic adolescent, atent cu lumea din jur, prietenos și spontan, sclipitor ca poezia pe care o scrie asemenea unui magician amestecând într-un creuzet limbile pământului și dând apoi la iveală un grai special, aparte, al poeziei sale, care pendulează între ludic și tragic, Emilian Galaicu-Păun este întotdeauna o prezență vie, în dialogurile publice, conferințele, intervențiile, recitalurile și evenimentele literare la care participă. Iar ca poet, prozator, eseist, critic literar și editor, înscris deja în panteonul literar local-românesc, cu destule reverberații europene și internaționale, așa cum a fost prins și de antologiile, istoriile și sintezele cele mai exigente, el întruchipează spiritul acestei epoci caracterizate de schimbări radicale.

Schimbări, aspirații și umilințe, traume ale unei părți de țară desțărate, Basarabia, Republica Moldova, partea sa de românitate pe care – prin poezie și prin acțiuni civice – “o duce în spate”, cum sună și titlul unui volum al său (“Cel bătut îl duce pe cel nebătut”) și cum nu puține alte poeme apărute în timp o spun : „Cum ai/ liiinge/ de bună-/ voie la/ -20° C/ șinele/ de cale/ ferată/ în urma/ trenului/ care ți-a/ deportat/ neamu-n/ Siberia –/ iată/ ce vrea/ să spună/ a vorbi/ limba/ moldovenească!”.

De altfel, o parte importantă a poeziei lui Galaicu-Păun – așa cum se vede și în recenta antologie “sanG d’encre“ („sânge de cerneală”, Editura Cartier, Chișinău, 2024), cu poeme alese de Al. Cistelecan, care semnează și o prefață de explorare și descifrare a mecanismelor acestei poezii – este pusă în siajul patriotismului și al exasperării de a-și vedea neamul românesc încă blocat în oprimare, manipulare, separare, neașezare.

Este însă o revoltă care nu se mai exprimă în strofe și rime sonore și sentimentaliste (eficiente altfel social și politic), ca în poezia generației poetice basarabene de dinaintea sa și contemporană încă, ci prin volute de dezgust, manifestate chiar fiziologic, în care încape și un pic de ironie și ludic (“ai țoapa/ națiunii ajunsă-n Senat/ ai oroare de antologii ai dureri la ficat...”).

Vasile Baghiu: Două adevăruri care se intersectează (articol în Ficțiunea, nr. 113, feb. 2025)

 

Vasile Baghiu

Două adevăruri care se intersectează 

Apărut în revista Ficțiunea (n. 113/ februarie 2025), ca răspuns la o anchetă despre romanul autobiografic, în care au fost adresate și două întrebări: 1) Care e diferența dintre romanul autobiografic și memorii?; 2) Cât e adevăr și cât e minciună într-un roman autobiografic? Versiunea PDF poate fi citită AICI .

 Dincolo de definiții comparative (de care se ocupă dicționarele, enciclopediile, studiile, cărțile de teorie și pe care, de o vreme, și AI le “povestește” în detaliu), cititorii ar putea fi mai degrabă interesați, mă gândesc, de felul în care noțiuni precum cele menționate (roman autobiografic, memorii, adevăr și minciună) funcționează în ecuația scrisului meu. Pentru că fiecare scriitor/ scriitoare are modul său de a le combina și de a se raporta la ele în ceea ce scrie.

Astfel, în perioada în care puneam la cale “himerismul poetic”, care poate fi văzut și ca o evaziune de tip pessoan, deci ca o abatere heteronimică de la realitate și adevăr, principala problemă pe care o aveam nu era dacă vizitasem cu adevărat locurile din lume la care făceam referire și că scriam astfel despre ceva „ne-adevărat”, ci dacă ceea ce se întâmpla în poem personajului meu, Himerus Alter, un alter-ego, era credibil.

De aceea, mă documentam în detaliu în legătură cu străzi, clădiri, interioare, obiceiuri. Și o făceam pentru că intuiam că “minciuna  himeristă” ar putea să nu fie credibilă.

Efectul a fost unul uluitor, de realitate paralelă, de viață petrecută într-un fel de „second life” internautic de azi, pe care pot spune că „himerismul” a anticipat-o. Mai mult, acel mod ficțional de a trăi a ajuns, uluitor, să aibă efect și în sens invers, adică să mă facă să-mi doresc să trăiesc cu adevărat viața din poeme, să călătoresc și să experimentez o parte din stările și trăirile pe care le cunoscuse personajul meu. Ceea ce s-a și întâmplat, lucru care dovedește că limbajul atrage și modifică realul, că literatura, chiar dacă nu schimbă soarta lumii, poate provoca schimbări în viețile individuale ale scriitorilor și cititorilor.

Vasile Baghiu: "Clovnerii suprarealist-postmoderniste cu mesaj cifrat" - Cronică despre poezia lui Florin Iaru: “Cântece de trecut strada” și alte volume, în Vatra (1-2/2025)

Vasile Baghiu

Clovnerii suprarealist-postmoderniste cu mesaj cifrat

                                            Cronică apărută în revista Vatra (nr 1-2, 2025)

 Florin Iaru a reușit să cucerească la începutul anilor optzeci mediile literare ale criticilor și poeților de la vestitul Cenaclu de Luni (și nu numai) cu o poezie cultivând suprarealisme și tehnici avangardiste și „povestind” în poeme situații și întâmplări absurde de circ și carnaval care veneau „în contra” discursului oficial.

Absurdul realității sociale și politice din ultimul deceniu comunist a fost pentru poet, încă de la debutul cu volumul “Cântece de trecut strada” (Editura Albatros, 1981, reeditat în 2009 la Editura Liternet), sursa de inspirație și motivul unei revolte interioare auto-reprimate, convertite până la urmă, totuși, ca la mai toți congenerii săi optzeciști, în carate de poezie ironică, sarcastică, de critică aluzivă a realității pe toate planurile, în spirit avangardist.

Așa se și explică poate că atunci când această resursă importantă a presiunii social-politice a dispărut după Revoluție isprăvile pe linia care i-a consacrat au devenit mai rare în rândul lor, iar poezia și-a pus motoarele pe ralanti, virând înspre jurnalism, proză și diverse comandamente civice.

A rămas de pe urma lor  – în afară de volumele propriu-zise (multe valabile și acum), care au forțat un oarecare dezgheț cultural și o deschidere mai mare spre poezia occidentală, în special americană – spiritul de frondă. Același care a pregătit – cine știe? – la un anumit nivel, prin efectele misterioase ale influențelor combinate, chiar starea de spirit care a dus la starea de revoltă din 1989.

Așa s-a întâmplat și în cazul lui Florin Iaru, un nevindecat rebel adolescentin, spirit veșnic tânăr, viu, niciodată ușor de prins în cadre oficializa(n)te, revoluționar adevărat (cu ieșire în stradă la Inter, arestat și bătut) care însă nu se ia în serios în această postură, jurnalist și om de televiziune incomod, aflat recent și pe baricadele reformării breslei literare.

Vasile Baghiu: "Poezia liniștii interioare"- Cronică la volumul „Se face liniște în mine” de Ana Blandiana (Humanitas, 2024)

 

Vasile Baghiu

Poezia liniștii interioare

                                    Cronică apărută în Observator cultural                                                                                         nr. 1243 din 13 februarie 2025 AICI

În paralel cu elanurile experimentale ale textualismului optzecist, cu nouăzeciștii cei prinși la mijloc și aproape ignorați, cu fracturismul,  himerismul și alte paradigme ale deceniile din urmă, cu douămiiștii, post-douămiiștii și noile apariții, continuă să se facă auzită, prin reprezentanții săi, și poezia care și-a avut debutul în anii șaizeci ai secolului al XX-lea, lirică, expresionistă, afectiv-emoțională și elegiacă.

Acest paralelism este un fenomen firesc pe care lumea literară îl uită adesea, deși el a fost explicat în detaliu de T.S. Eliot care, în eseul “Tradiție și talent personal”, subliniază necompetitivitatea și nesubstitutivitatea de tip cronologic a poeziei.

Cu alte cuvinte, nu este cazul ca noii poeți să se simtă amenințați în elanul lor de afirmare de cei din generațiile anterioare, pentru că în literatură, spre deosebire de știință, valorile pot sta pe același raft și pot comunica indiferent de epoca în care au apărut. Sunt pur și simplu niște metaversuri paralele, mereu contemporane între ele, care, departe de a se respinge, se pot influența unele pe altele.

Astfel, poezia Anei Blandiana – despre care criticii au spus că vine, mai ales în primele volume, până în anii nouăzeci, din „vitalismul” lui Blaga (E. Simion) – continuă să ofere, într-o epocă a cinismului și dezabuzării, sunetul reflexiv al poeziei care a consacrat-o.

Foarte recent, poeta a publicat volumul „Se face liniște în mine” (Humanitas, 2024), după ce, în ultimii ani, a reușit să revină la poezie, cum își dorea foarte mult, după decenii de implicare civică în care scrisul și creația literară au fost ținute la distanță. Și a obținut și noi recunoașteri internaționale, între care, cel mai recent, prestigiosul premiu spaniol Prinţesa de Asturia pentru Litere.

Bilanț 2024 pe fugă

Un an intens a fost, așa l-am simțit, cu viață multă în el. Cu scris explorator, documentare și căutare prin hârtii vechi. Cu scris de mână, cu stiloul, în jurnal.

Cu destule călătorii afară. În Cipru de trei ori. Dar și în Italia, la Bergamo, la Lago di Garda și la Verona, unde am văzut, la Arena di Verona, două mari spectacole de operă: "Tosca" de Puccini și "Carmen" de Bizet. La fel, în Spania, pe malul oceanului, la Santander, San Sebastian și Bilbao. Plus călătoria la Lisabona, unde am alergat cel de-al doilea maraton al meu în 5 ore și 15 minute. Am vizitat și Faro, iar în drum spre Portugalia ne-am abătut pe la Eindhoven și Mastricht.

Am continuat să alerg, inclusiv în competiții: la semimaratonul de la Tarcău, cu traseu prin munți, la semimaratonul de la Dragomirna (pe drum de pădure) și la semimaratonul Curtea Domnească de la Piatra-Neamț (la fel, trail montan). Sunt în al treilea an cu povestea asta, iar romanul „Alergările unui scriitor”, inspirat de ea, a fost nominalizat la premiul pentru proză al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor și a primit Premiul Cartea Reprezentanței Neamț a US. Bucuros că a scris despre el și scriitoarea Natalia Onofrei.

Despre alergări (dar și despre sănătate, scris, literatură, călătorii) am postat și pe TikTok, inclusiv secvențe din maratonul pe care l-am alergat la Lisabona. Interesantă experiență, cu multe vizualizări, zeci de mii uneori. O dată a sărit de 250.000 în 24 de ore. Va intra, poate, această poveste în niște pagini de proză și cam atât, pentru că foarte probabil mă voi retrage de pe acea platformă – mediul de acolo a devenit, totuși, nefrecventabil și neprietenos în ultimul timp.

Am susținut conferințe și recitaluri, la Bicaz, la Piatra, la Iași. Iar invitația la FILIT, grozavă, onorantă, mi-a dat șansa să mă revăd cu scriitori și scriitoare pe care îi știu de o viață, să stau de vorbă cu alții pe care doar îi citisem, să am întâlniri și discuții cu cititori, dar și să cunosc un laureat Nobel pentru literatură, Abdulrazak Gurnah. În aceeași serie, memorabilă pentru mine, rămâne întâlnirea cu marele teoretician al literaturii Franco Moretti.

Mai adaug că am fost inclus în impresionanta antologie realizată de Christian Schenk, „Rumänischen Lyrik-Anthologie”, cu multă poezie românească de la începuturi până azi. La fel, în antologia alcătuită de profesorul Ion Pop, "Poezia românească după 1945", apărută în condiții grafice deosebite la Editura Știința din Chișinău.

Întâlniri cu copiii și cu nepoțelul (cât s-a putut, nu cât aș fi vrut), cu surorile și familia mai mare, cu prieteni.

Nu am publicat nicio carte în acest an, dar am predat două manuscrise unui editor. Și am muncit la alte două proiecte, unul pe temă medicală. Sper să vin cu două sau chiar trei cărți în 2025, când voi schimba prefixul.

Romanul "Alergările unui scriitor", nominalizat și premiat

 

"Alergările unui scriitor" este o carte norocoasă. Inspirată de alergările mele reale (și salvatoare) din ultimii aproape trei ani, apărută la Editura Eikon sub îngrijirea entuziastului om al cărții Valentin Ajder, cu o prefață semnată de uluitorul eseist și poet Vianu Mureșan, având și trecere pe bune spre inimile cititorilor încă de la lansare, recent a fost nominalizată la premiul pentru proză al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor și a primit, la Casa cu Absidă din Iași, Premiul Cartea Reprezentanței Neamț a Scriitorilor. Sunt mulțumit și recunoscător pentru acest traseu bun de până acum și pentru atenția de care a avut parte.

Diplomă de recunoaștere la Biblioteca "G.T. Kirileanu"

Biblioteca "G.T. Kirileanu", prin generozitatea directoarei instituției, doamna Mihaela Mereuță, mi-a oferit o diplomă de excelență, "pentru susținerea cu dăruire a parteneriatelor și activităților bibliotecii...", adică, după cum am înțeles, pentru sutele de conferințe și workshop-uri pe care le-am susținut, în colaborare cu școlile și liceele din oraș și nu numai, în această instutuție, în cadrul proiectului "Cultura sănătății", ca angajat al DSP, dar și ca scriitor care am împărtășit cu publicul atâtea și atâtea momente speciale de poezie și comunicare. Uneori, cele două identități s-au suprapus, pentru că e limpede că scrisul și literatura mi-au fost mereu instrumente în munca de promovare a sănătății, iar lumea medicală o sursă de inspirație pentru scris. Mulțumesc tuturor celor implicați pentru acest frumos gest de recunoaștere, pe care îl apreciez din toată inima!

Întâlnire cu Abdulrazak Gurnah

FILIT, strălucitorul festival de literatură de la Iași, este și despre întâlniri uluitoare. Am fost norocos astfel, pe lângă invitația de a participa la acest eveniment important, să-l văd și să-l ascult, la dialogul din seara cu public care i-a fost dedicată la Teatrul Național Vasile Alecsandri, pe Abdulrazak Gurnah, laureatul Nobel pentru literatură din 2021. Mai mult, scriitorul mi-a oferit câteva minute și am putut sta de vorbă. Modestia și eleganța atitudinii sale sunt cuceritoare, iar pentru mine momentul este de neuitat. 

Despre marele scriitor Abdulrazak Gurnah și opera sa AICI

  

După FILIT 2024

Cinci zile de FILIT Iași în care am văzut, din nou, pe viu, că literatura contează pe bune în viața oamenilor, inclusiv în aceea a adolescenților și a tinerilor.

Săli pline peste tot, la zeci de evenimente simultane cu scriitori și traducători, acum în 2024, într-un loc care se reconectează, parcă, astfel, cu un fel mândrie reținută dar adevărată, la trecutul literar glorios, uitat uneori sau trecut în penumbră, în spatele “urgențelor” epocii.

Și am înțeles din nou, fiind parte aici a intensității unor momente cu public sau a unor întâlniri unice cu scriitori pe care, de mult timp, îi cunosc, îi prețuiesc și îi admir din lecturi, că pentru a se întâmpla bucuria unui eveniment de anvergura internațională a FILIT-ului, cum a devenit în timp, a fost nevoie de inițiativa și perseverența unor oameni care au văzut în perspectivă, departe, acolo unde poate nimic nu se întrezărea, a fost nevoie de pasiunea, romantismul și generozitatea scriitorilor care au pus la cale totul: Dan Lungu, Florin Lăzărescu, Lucian Teodorovici.

Cu discreție și eleganță, ei fac ca lucrurile să curgă firesc în continuare, iar întâmplările literare să fie parte a unui uluitor mecanism care se resetează cu fiecare dialog spectaculos, cu fiecare împărtășire a experienței individuale legată de scris, de scrisul în singurătate, cu fiecare recital, cu fiecare moment de schimb de impresii cu cititorii, cititori care nu mai sunt ceva abstract aici, ci oameni reali interesați de povestea literaturii.

Uluitoare izbândă!

Când scriu (anchetă citestema.ro)

Constantin Piștea m-a invitat să răspund anchetei sale, pe citestema.ro, AICI, despre împrejurările (vremea, vremurile, anotimpurile, locurile etc) în care scriu scriitorii.

A ieșit o scurtă mărturisire despre cum încerc, de fapt, să împac scrisul cu viața. Și poate despre cum împac scrisul cu alergatul, pentru că, de o vreme, de vreo trei ani, tropăiesc murakamian pe coclauri.

Invitat la FILIT 2024

Am primit ieri un telefon care m-a bucurat nespus.

Directorul artistic al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT Iași) scriitorul Florin Lăzărescu, m-a anunțat că sunt pe lista invitaților la ediția din acest an a prestigiosului eveniment.
Am mai participat în 2014 și știu cât de intense sunt discuțiile, momentele cu public și toate întâmplările de acolo pe seama literaturii.
Abia aștept întâlnirile cu scriitorii, traducătorii și cititorii din cele 5 zile (23-27 octombrie 2024) ale festivalului.
Mulțumesc organizatorilor pentru onoranta invitație! 

Pagina oficială a festivalului AICI

On Vasile Baghiu's poetry: Translating Alienation – Between Escapism And Adventure by Cristina Savin (Coolabah, Nr 30, 2021)

 

Translating Alienation – Between Escapism And Adventure by Cristina Savin (Coolabah, Nr 30, 2021)

Coolabah, Nr 30, 2021, ISSN 1988-5946, Observatori: Centre d’Estudis Australians i Transnacionals / Observatory: Australian and Transnational Studies Centre, Universitat de Barcelona (Copyright © 2021 Cristina   Savin).  

The text and the translated poems can be find in the magazine Coolabah HERE

 

The poems translated have been selected from Vasile Baghiu’s debut poetry collection The taste of alienation. Published in 1994, the collection represents the genesis of Baghiu’s story of poetic chimerism that spans three decades and eight volumes of poems. But the first chimeric ideas materialised, quietly, six years before The taste of alienation saw the light of day, at the height of the totalitarian regime in his native Romania. At the time, the poet was working as a nurse in a tuberculosis sanatorium, consumed by a sense of isolation in the depths of which he had a life-altering, liberating epiphany that shaped his identity and his understanding of the world.  He  realised  that  he  could  be  someone  else,  that  he  could  escape  the  personal, geographical and intellectual constraints imposed by the regime, and could virtually live a parallel life. And so poetic chimerism was born, as a means of evading ‘les maux de la société’, as  a  form  of  personal  freedom  made  possible  through  imagination  and  the  re-creation,  in writing, of imaginary travels through space and time.

When asked about the concept that he coined, poetic chimerism, Baghiu portrays it not as a literary style, but as a way of life that he devised with the help of poetry. (1) This way of life infuses his entire oeuvre –poetry and prose –because many aspects of his existence, including his irrepressible desire to travel and understand the world, are intimately connected with poetic chimerism. Based on Jules de Gaultier’s philosophical system, the concept is a cross between bovarysme and literature that brings together four defining elements, all born out of a sense of despair: imaginary journey, transfiguration, disease and science. (2)

Imaginary journey denotes a way of escaping the socio-political constraints and the cultural provincialism of the time, and led to the creation of Himerus Alter, an alter-ego, a universal, stateless citizen, who, unlike the poet, was able to travel without restraint through space and time. The presence of the second element, disease, is made possible by the poet’s work as a nurse and  represents  a  reality  devoid  ofthe  superficiality  that  marked  the  intellectual  and literary landscape of the time. Baghiu’s poems are imbued with an obsession for illness, in the same way the lungs of thepatientshe cared for, while he worked at the sanatorium, were infused with bacilli. (3) As the poems translated attest, patients emerge as a true measure of lyricism. (4) The third element of transfiguration is the symbolic space where new experiences are created,  where  the  poet  becomes  someone  else  and  poetry  metamorphoses  into  an expression of estrangement. Science, the fourth and final element, turns into poetic adventure and infuses the poetic space with quarks, DNA, chemical elements, theorems and magnetic fields. (5)

Natalia Onofrei despre "Alergările unui scriitor" de Vasile Baghiu

Am citit în două reprize, repede, cartea lui Vasile Baghiu, "Alergările unui scriitor, roman de jurnal poetic-himerist". Nu sunt amatoare de jurnale și autobiografii, dar am sesizat că în ultimii ani se scriu memorii, jurnale, confesiuni - într-un cuvânt, toți sunt preocupați de autocunoaștere. Simt nevoia să-mi clarific, pe cât e posibil, rădăcinile și natura conținutului acestui tip de scriitură.

Mi-a atras atenția faptul că un anume segment de vârstă e preocupat în mod special de tipul acesta de scrieri: de la 60 de ani în jos, spre 40. Ce au în comun oamenii din această generație, m-am întrebat, de simt nevoia să facă asta în scris, în număr atât de mare?

Nu am trăit în România înainte de 90, dar am aflat multe din presă, din cărți și mai ales de la oameni. Generația despre care vorbesc (născută aproximativ între 1965 și 1975, poate chiar 1980) și-a format conștiința ideologică, mă refer la adolescență, într-o perioadă cu lipsuri materiale importante, penurie de alimente și restricții drastice în ceea ce privește libertatea de expresie și circulație în afara țării. Se ascultau posturi de radio occidentale clandestin, multe produse necesare vieții se dobândeau numai prin contrabandă, oamenii erau sufocați de regimul totalitar și așteptau să vină americanii, europenii, capitalismul, să pice Cortina și să se salveze țara de sub influența URSS, a Rusiei, mai exact.

Totuși, deschiderea către Occident și interpătrunderea celor două spații nu a produs cu exactitate efectele așteptate de cei mai mulți. Anume în asta, bănuiesc eu, își are originea fenomenul frământării acestui segment de vârstă care simte nevoia să-și cerceteze și să-și înțeleagă sentimentele generate de amestecul Estului cu Vestul, să-și lămurească raportul dintre noi și ei, să-și răspundă la întrebarea firească: care e locul meu în lumea în proces de globalizare? Aici sau Acolo? Mai există Aici și Acolo într-o lume globală?

Din start, autorul ma pune la curent cu faptul că în tinerețe a inventat un curent literar propriu: himerismul. Înainte de 89, fiind absolvent de liceu sanitar, deci asistent medical, și-a ales voluntar un post la un sanatoriu de boli pulmonare (TBC), situat în pădurile din Neamț. Acolo, îngrijind bolnavi, izolat, citea și scria poezii. Se dedubla, așa cum se exprimă chiar domnia sa, și călătorea prin intermediul unui alter-ego, botezat de el Himerus Alter, prin lumile libere și minunate despre care citea în cărți. Autodidact harnic, Vasile Baghiu avea înmagazinate în minte și nu se oprea din acumulat, prin lecturi nenumărate, locuri frumoase, impregnate de cultură, din lumea întreagă, deci avea pe unde să-și trimită identitatea himerică să călătorească.