După vizita pe care am făcut-o la sanatoriu...

Câteva pagini adăugate în dimineaţa asta la roman nu strică, bineînţeles. Mai mult, îmi asigură confortul sufletesc pentru tot sfârşitul de săptămână, chiar dacă sper că şi mâine, înainte de biserică, voi putea adăuga altele. E plăcut să nu treacă ziua chiar degeaba. Şi mi se pare limpede că scrisul prozei este în mare parte o chestiune de exerciţiu. Mai cred în acelaşi timp că are legătură cu răscolirea resurselor sufleteşti personale, pentru că ieri, după vizita pe care am făcut-o la sanatoriul în care am trăit şi am lucrat în anii optzeci şi care mi-a influenţat poezia, am revenit cu alt entuziasm la paginile pe care le am în lucru. În fond, lumea din acest roman se învârte în jurul unui astfel de sanatoriu şi aveam nevoie să revăd locurile ca să-mi împropătez trăirile. În sfârşit, poate este banal, dar povestesc şi eu aici despre ce mă doare mai tare acum: scrisul.