luni, decembrie 31, 2018

12 poeme și prezentare în revista australiană The Aalitra Review

Excelentă veste la trecerea dintre ani! Sub titlul “Ready for Anything That Comes my Way", un studiu/eseu despre poezia mea și despre conceptul de "himerism poetic", însoțit de versiunile în engleză pentru nu mai puțin de 12 poeme (acompaniate și de textele originale în română), a apărut azi în numărul 13 al revistei academice editate de Asociația Australiană pentru Traducere Literară The Aalitra Review. Studiul și traducerile poartă semnătura Cristinei Savin, care a mai publicat în vară și alte traduceri din poemele mele cu o prezentare în revista australiană Cordite Poetry Review . Îi sunt recunoscător Cristinei pentru acest interes și o felicit pentru munca specială și aplicată pe care o face în incursiunea prin spațiile himerismului. 

duminică, decembrie 30, 2018

Planuri pentru 2019

Nu știu ce planuri aveți voi pentru anul care vine, dar eu mă gândesc la unele schimbări, nu prea radicale, schimbări totuși. 
Vreau să fac mai multă mișcare. Dacă nu voi reuși să alerg din când în când, așa cum mi-ar plăcea, poate că voi fi în stare măcar să las mașina doar pentru deplasările mai lungi și să mă mișc prin oraș pe jos. 
Nu fumez mult, două-trei țigări dimineața la cafea și mai multe la cafenea sau la petreceri, când se întâmplă, însă mă gândesc să mă las de ocupația aceasta sau măcar să o fac să devină rară, cu adevărat ocazională.
Nu beau băuturi tari și nu mă omor nici cu berea, însă vinul, dacă este de calitate și nu prea mult sau băut prea frecvent, se împacă bine cu sănătatea și prietenia, așa că din partea asta niciun plan.
Mi-ar plăcea să mă disciplinez mai mult în muncă, atât în proiectele literare, cât și în cele didactic-științifice, la scris de fapt. Aș vrea să scriu chiar zilnic-zilnic. Pentru acest scop, o consultare a prietenului meu neamț pe acest subiect se va impune, chiar dacă de la el am învățat deja câte ceva.
Nu suport nedreptățile, impostura, tupeul și abuzurile (nici în viața de zi cu zi, nici în plan mai înalt, politic sau social) și în general reacționez la ele, nu tac din gură, ceea ce voi face și de aici încolo, însă în relațiile directe cu oamenii îmi doresc să evit cumva conflictele.
Mai degrabă îi voi ocoli sau ignora cât voi putea pe cei care nu suportă modul meu de a fi, de a gândi, de a munci și de a vedea lucrurile, nu mă respectă ca persoană, nu sunt interesați de părerile și ideile mele sau chiar vor să-mi facă rău. E pierdere de timp și energie să te lupți cu oameni cu mentalități și apucături proaste, dar înțelepciunea aceasta trebuie încorporată în stilul de viață.
Cititul va rămâne în continuare negreșit ceva foarte plăcut cu care să-mi petrec unele ceasuri în fiecare zi.
Vreau să ajung și la biserică mai des.
În fine, voi încerca să am în vedere și pe mai departe călătoriile. Nu numai că știu că mă va ajuta și Iuliana în povestea aceasta, dar voi munci să devină cu adevărat parte din viața mea.
Un An Nou cu sănătate și bucurii vă doresc! 

La mulți ani!

sâmbătă, decembrie 29, 2018

Memoria afectiv-emoțională a unei lecturi

Sunt romane ale căror povești le-am uitat pentru că le-am citit demult și pentru că nici nu aveau propriu-zis o poveste în înțelesul obișnuit. Nici tema, nici vreo scenă măcar, mai nimic. Nu le-am uitat însă muzica frazelor și tonul întregii scriituri de la un capăt la altul. Sunt motivele care mă pornesc uneori, în special în zile de iarnă cum sunt acestea, să le caut prin rafturile din casă. Mă gândesc chiar că nu este deloc rău ca un roman să rămână prin ton. Este memoria afectiv-emoțională a unei lecturi. La fel ca memoria legată de unii oameni pe care i-am cunoscut demult. Nimic foarte clar despre ce făceau, ce spuneau și cum era viața lor, în schimb foarte puternic răsună în amintire vocea lor și felul lor unic de a vorbi.

vineri, decembrie 21, 2018

În câteva zile vine Crăciunul

În câteva zile vine Crăciunul şi repede trecem în Anul Nou. A fost un an greu şi dureros pentru mine, dar şi aglomerat, cu multe lucruri amestecate, bune şi mai puţin bune. Lângă durere a încăput chiar și fericire. Am, cred, puterea să merg mai departe cu încrederea că voi avea parte în 2019 de mai multă pace sufletească şi mai mult timp deopotrivă pentru proiectele literare şi cele profesionale, cărţi pe care vreau să le duc la capăt şi să le văd publicate. Şi mai mult timp mi-aş dori pentru a-i vedea mai des pe copii. Şi pentru călătorii cu Iuliana vreau timp. Şi pentru citit de plăcere. Şi pentru prieteni. Şi timp ca să fac mai multă mişcare. Şi mai vreau şi sănătate, măcar câtă a fost până acum. Se înţelege, nu sunt deloc pretenţios, vreau de la viaţă totul şi încă ceva pe deasupra. Crăciun Fericit tuturor! 

miercuri, decembrie 05, 2018

Firește că nu știu când au trecut 53 de ani

Firește că nu știu când au trecut 53 de ani. Bine, așa spunem toți când vine vorba despre aniversări, vârstă, trecerea timpului și așa mai departe, dar eu simt la fiecare 5 decembrie cum mă transform parcă mai mult în acel cineva din viitorul îndepărtat la care mă gândeam uneori când eram copil. Partea frumoasă este că privind înapoi dar și la zilele de azi am un sentiment de viață adevărată, de iubire, prietenie, poezie, împlinire. Pentru că uit dificultățile, durerile, tristețile, supărările și impasurile. Le topesc într-un fel de nostalgii, care devin de multe ori pagini scrise sau pur și simplu trăiri intense, așa cum sunt și planurile și aspirațiile care încă îmi bâzâie prin creier și mă fac să pășesc zâmbitor înainte.

sâmbătă, decembrie 01, 2018

La mulți ani, România! La mulți ani, români!

România a supraviețuit unor mari încercări în ultimul secol și chiar și acum, la centenar, prin nu puțini oameni de bun-simț și patrioți, se luptă pentru a rămâne o țară adevărată. Diminuată ca teritoriu față de aceea din 1918, fapt care pune o răspundere serioasă pe noi și urmașii noștri, cu milioane de cetățeni plecați în lume pentru a-și câștiga traiul și o viață în demnitate și dreptate, cu o elită intelectuală în mare parte trădătoare din păcate și o clasă politică provenită în majoritate din structurile regimului comunist sau cu năravuri și interese care încă au legătură cu acea perioadă, fără să fi realizat întru totul dreptatea pe care o merita după extraordinarul moment din 1989 și fără să fi reușit recunoașterea valorilor autentice și punerea în lumină a adevărului istoric, România realizează, totuși, la o sută de ani, performanța de a nu se lăsa doborâtă și găsește miraculos resurse să se țină de lumea occidentală. Este miraculos, aș spune, cum încă se găsesc aici acasă oameni talentați, harnici și conștiincioși care mențin vie speranța. La mulți ani, România! La mulți ani, români!

joi, noiembrie 29, 2018

Acolo unde inteligența nu prea mai are acces

Poezia reușește să ajungă și acolo unde inteligența nu prea mai are acces, a spus la un moment dat ieri unul dintre invitații unei emisiuni literare de pe TV5. Mi-a plăcut. Îl văd ca pe un omagiu subtil și direct deopotrivă adus poeziei, care este - are dreptate acel scriitor - o cale unică de explorare a lumii, de negăsit cu ajutorul științelor, artelor sau credinței. Cât despre ce anume, concret, descoperă poezia din universul nostru care este opac pentru alte instrumente sau tipuri de cunoaștere, văd aici un punct bun de pornire pentru un eseu sau măcar niște reflecții. Nu se știe niciodată cât de departe se poate ajunge.

vineri, noiembrie 23, 2018

Un nou volum de poezie

Am încheiat un nou volum de poezie, iar isprava aceasta înseamnă ceva pentru mine în condițiile în care în ultimii patru ani m-am ocupat în principal de punerea la cale a unor manuale de școală. Poemele au fost pitrocite în timp, uneori la intervale mari unul de altul, dar în ultimele luni parcă am fost pus într-un fel de alertă de scris, am trăit niște tensiuni emoționale puternice și așa totul a fost adus la un capăt. Multe dintre ele au putut să fie incluse aici pentru că am fost norocos să fi fost găsit în avion caietul pe care l-am uitat recent într-o călătorie în plasa din fața scaunului și care a fost dus apoi la obiecte pierdute pe aeroportul Beauvais din Paris. Mai mult, au trecut și de cenzura nemiloasă a Iulianei. Cred că pot să consider momentul unul fericit. Voi merge pe optimism și voi ieși curând cu o carte. Oricum nu mai pot da înapoi, faptul este consumat, întâmplările trăite, textele scrise, iar viața își urmează drumul așa cum face ea mereu și fără să se uite peste umăr nici măcar pentru o clipă.

luni, noiembrie 19, 2018

Bohemian Rhapsody

Aseară am văzut Bohemian Rhapsody și mi-am adus aminte de sfârșitul anilor optzeci, chiar de primăvara lui 1989, când la singura ieșire din țară înainte de Revoluție a Iulianei și a mea, anume în Bulgaria, cu puținele leva pe care le obținuserăm vânzând câteva lucruri mărunte am cumpărat de la Balkanton din Sofia un braț de vinilinuri, între care și dublul album al formației Queen. Autocarul era burdușit cu adidași, blugi și nu mai știu ce mai cumpărau atunci românii, dar noi ne întorseserăm din oraș triumfători, spre mirarea multora dintre cei care călătoreau cu noi, cu toate formațiile rock legendare. Au urmat câțiva ani, până la apariția MTV și a tot ce ține de el, în care noi găseam refugiu în ascultarea câte unei piese la combina cu radio și pick-up, iar prietenii noștri se bucurau la fel când veneau în vizită de acea muzică. Uimitorul Freddie Mercury cu vocea lui unică era în topul preferințelor. Filmul redă foarte bine dramatismul vieții unui mare artist, scenele sunt bine făcute, iar muzica și vocea lui sună excelent la boxele sălii de cinema, aproape ca la concert, un concert de care ne-am bucurat și pe firul unor amintiri dragi.

duminică, noiembrie 18, 2018

Nu ajungem să ne mai vedem cu oamenii pe care îi prețuim și îi admirăm

Nici anul acesta nu am reușit să ajung la Târgul de Carte Gaudeamus și îmi pare rău. Distanțele sunt prea mari pentru călătoriile cu mașina și nici timp nu mai am, fiind prins cu munca la proiecte diverse, în fapt tot niște cărți, în fine, poate și din cauză că mă enervează unele chestii din lumea literară. Regretul este mai ales pentru că am ratat iar întâlnirea cu scriitori la care mă gândesc adesea și pe care îi citesc cu interes și pasiune, iar ocaziile cele mai potrivitepentru astfel de întâlniri sunt aceste târguri. La fel, e ratată și șansa de a mă vedea cu unii dintre cititorii mei. Timpul trece, iar noi nu ajungem să ne mai vedem cu oamenii pe care îi prețuim și îi admirăm. Și așa va fi mereu, din păcate. Aș fi avut poate un motiv în plus să mă pun în mișcare dacă aș fi ieșit cu o carte de poezie, de eseu sau cu un alt roman, dar cărțile pe care le-am publicat recent, după romanele "Planuri de viață" și "Fericire sub limite", sunt din domeniul medical, iar editura nu organizează lansări, ceea ce pot înțelege foarte bine, fără probleme. Foarte probabil însă că târgurile din viitorul apropiat nu vor scăpa de vizita mea, pentru că azi tocmai am încheiat un volum de poeme care s-au adunat în timp și despre care nu am cuvinte și așa mai departe. Și ăsta este de fapt lucrul cel mai important pe care voiam să-l împărtășesc aici. Oricum, mă pornesc în căutarea editorului, iar momentul este plin de sentimente amestecate, de bucurie, emoție, speranță, mulțumire, indiferență, încredere, neliniște și câte altele de acest fel.

sâmbătă, noiembrie 17, 2018

Inspirația

Nici poezia nu e chiar numai pe bază de inspirație, bineînțeles. Acesta este un mit, o poveste romantică, o capcană adevărată de fapt în care se lasă prinși adesea poeții. Am înțeles și eu mai târziu, după combustiile firești ale primei tinereți, că mai de folos decât așteptarea impasibilă a razei inspiratoare din cer poate fi adoptarea metodei pe care aș numi-o a așteptării active. Așa cum medicii și psihoterapeuții folosesc în interviurile lor profesionale ascultarea activă, în care pacientului i se dă de înțeles din când în când că nu vorbește singur, și poeții pot merge cu eficiență pe linia unei permanente puneri în rol și în stare. Pe această cale pot fi descoperite neprețuite și nebănuite filoane de trăire, pe toate palierele psiho-emoționale și cognitiv-intelectuale, care pot deveni poezie adevărată, de dorit și în formă scrisă, nu numai trăită, deși de multe ori, din motive secrete, la fel de fascinante ca scrisul, mulți preferă să rămâna la versiunea trăită.

marți, noiembrie 06, 2018

Caietul pierdut și regăsit

Într-o călătorie recentă am uitat în avion, în plasa din fața scaunului, caietul pe care îl port în peregrinările mele, cu note, însemnări de jurnal, poezii, fragmente de proză. M-am gândit la el cu regret, mereu, în plimbările pe malurile Senei. Îl credeam definitiv pierdut. Totuși, într-o seară, în camera de hotel mi-a venit ideea să le scriu celor de la aeroport. Ei bine, a doua zi am primit un răspuns în care eram anunțat că a fost găsit și că poate fi luat de la "obiecte pierdute". Minunată veste, numai că la întoarcere pe aeroport timpul nu a fost suficient ca să pot vorbi cu cineva pe acolo, m-am învârtit degeaba prin fața unor uși metalice închise, așa că am scris de acasă unui serviciu de poștă rapidă. Mi l-au adus, ceea ce este bine, de fapt m-am dus eu după el într-un alt oraș, dar partea mai puțin plăcută este că toată povestea a costat o mulțime de bani, în fine, pentru că a fost ambalat într-o cutie mult mai mare și asta a făcut să crească taxa. Oricum, s-ar putea să fie manuscrisul cel mai scump plătit de propriul autor din toată istoria literară contemporană.

sâmbătă, octombrie 27, 2018

Un fel de motivație interioară

Încetul cu încetul îmi recapăt starea bună și echilibrul pentru a putea scrie și respira în voie, după povestea neplăcută de la școală care mi-a amintit încă o dată în ce țară trăiesc și m-a făcut să regret din nou că nu am emigrat. Azi-dimineață, am adăugat câteva fraze la romanul în lucru și mă gândeam că fie și dacă va fi să dureze încă doi ani de aici încolo să-l aduc la capăt va merita tot efortul, cu toate celelalte proiecte literare sau din îngrijiri medicale și educație pentru sănătate laolaltă, împreună, în paralel, cu sfânta credință în suflet și neclintita convingere că nimic din agitația de zi cu zi nu poate opri pasiunea și entuziasmul. Există în tot acest tip de avânt un fel de motivație interioară care nu ține cont de conjuncturi de moment sau de opreliști puse la cale de oameni și ne poartă pe sus peste toate, ne duce la capătul visului, în fapt singura sursă de energie când nimic în jur nu reușește să se adune și totul are aparența unei ireparabile destrămări. Foarte probabil că undeva, dincolo de înțelegerea noastră, lucrurile se aranjează altfel, cum nici nu gândim, parcă anume în favoarea noastră, gând la gând, cu bucurie și speranță.

marți, octombrie 23, 2018

E înţelept să revenim cu picioarele pe pământ

Poate fi frustrant să stai acasă în România, să te lupţi cu moriştile de vânt şi să visezi la ţări străine. Cred că e înţelept să revenim cu picioarele pe pământ de fiecare dată când imaginaţia se duce pe câmpii, fie şi numai pentru o vreme, până la clarificarea apelor. Aşa evităm să ne consumăm în van şi avem o şansă să ne punem bine cu lumea din jur, care ajunge să ni se pară, nu tocmai fără temei, un pic nepotrivită cu aspiraţiile noastre cele mai nobile. Eu am încercat în timp cu "himerismul poetic" (cei care ştiu cunosc), dar constat adesea că deşi metoda a avut eficienţă şi a conturat o poveste alternativă care mi-a umplut viaţa pe bune, nu a fost chiar suficientă, pentru că dorinţa de dublare (practic de confirmare pe viu a evaziunilor) e mai puternică decât orice ficţiune. Personal, sunt prins între aceste sentimente amestecate, dar sunt măcar mulţumit că am alternative şi nu stau blocat în proiect, vorba aceea, merg pe libertatea simplă de a refuza în orice moment "situaţia dată" dacă devine cumva cazul aşa cum se poate întâmpla.

miercuri, octombrie 10, 2018

Nivelul zero al vieții

Prețuiesc mult gesturile prietenoase simple, acelea de la nivelul zero al vieții, pentru că fac să pară că toată agitația noastră pentru idealuri în această lume chiar merită. Și sunt firele invizibile de legătură între oameni, punctele de sprijin în momentele de impas individual, solidaritatea tacită în numele dorinței legitime de fericire. Cu mâhnire în suflet și mirare neprefăcută, m-am confruntat uneori cu porniri nestăvilite de răutate, machiaverlîcuri îndelung puse la cale, întristătoare invidii autodevoratoare, disproporționate combustii de energii pentru planuri mărunte de răzbunare în numele vanităților rănite, însă pot spune că bunătatea nesofisticată și profund umană, chiar dacă a mai întârziat uneori, a fost pentru mine mereu pe undeva pe aproape și s-a și arătat, oferindu-mi acel plus de speranță necesar fiecărui pas în căutările mele și de care nu m-am dezis cu adevărat niciodată.

luni, septembrie 03, 2018

Meritocrația e o poveste despre care am citit în cărți

Nedreptatea, favoritismele și lipsa de fair-play în relațiile profesionale aici (în țara noastră, vorba unei politiciene) sunt la tot pasul în viața de zi cu zi. Meritocrația e o poveste despre care am citit în cărți sau pe care am văzut-o adesea în țările vestice prin care am avut șansa să trăiesc câteva perioade mai scurte sau mai lungi, țări, locuri, oameni și atmosferă de care recunosc că mi se face tot mai dor. Capacitatea de adaptare aici presupune în multe situații renunțare, pentru că trebuie să ai energie cât pentru șapte vieți ca să te lupți cu toate comportamentele anapoda care fac să nu meargă mai nimic cum trebuie de vreo trei decenii, după alte și alte decenii de asuprire în toate formele. Și mai înseamnă boală. Boală care se infiltrează cu fiecare amărăciune trăită, cu fiecare cuvânt tăios, cu fiecare gest nepotrivit, cu fiecare urzeală de răutăți, cu fiecare oră de muncă fără orizont. Și nu este vorba neapărat despre ce aș putea simți eu, ci despre atâtea și atâtea cazuri de tăiere a aripilor pe care le văd, de nenumăratele situații în care tupeul învinge, nu bunul-simț, nepriceperea și ambiția se lăfăie în voia cea bună, nu competența și onestitatea.

vineri, august 31, 2018

Răscolind cărțoaie și ticluind la fraze și texte

Acum nu mai e ca altădată. Poți să-ți împarți concediul pe bucăți scurte de câte o săptămână și să pleci în orice anotimp. Totuși, să lucrezi vara, să tragi la documentare și la scris, cum mi se întâmplă mie în această perioadă, nu e tocmai confortabil. Simți aerul de vacanță în jur, la serviciu, pe stradă, pe Facebook, iar asta te îmbătrânește, te demobiliezează, îți arată cum este de fapt viața, îți spune ceva despre sensul ei și toate cele filozoficești. Nu vreau să fiu înțeles greșit, sunt bucuros pentru cei care reușesc să aibă vacanță și concediu cât de cât în aceste vremuri, dar știu sigur că pe viitor mă voi gândi mai bine dacă rămân acasă vara răscolind cărțoaie și ticluind la fraze și texte sau plec în cele zări cu rucsacul în spate și un carnet și un pix pentru note la îndemână.

luni, august 27, 2018

Aură de protecție față de razele gama ale prostiei

Efectele muzicii asupra minții umane sunt încurcate și oricum individualizate. Îmi place să lucrez pe muzică, iar la scris recunosc că mă inspiră sau măcar mă mențin în priză fel de fel de fragmente sau bucăți, ca să zic așa, adică și Roxette cu ritmul susținut din "The Look", ca să încep cu ce-mi trece prin cap acum, și Beethoven cu pasajele lui de tristețe senină, și Dillan cu zdrăngăneala country uimitor de poetică, și Michael cu inflexiunile vocii lui extraterestre, și ABBA sau Beatles cu romantismul lor incredibil, și Mozart cu optimismul lui disperat și rafinat, și Enescu care mă poate face să plâng, mai ales dacă sunt în străinătate, și ritmurile astea mai noi de care mă țin ca să nu pic de pe val chiar dacă mă plictisesc adesea, și Marcello care pune oboiul să spună povești triste despre canale venețiene, și șansonetele care mă fac să intru pe rezervări, și câte și mai câte, nenumărate și diverse, toate îmi pot fi aliat și aură de protecție față de razele gama ale prostiei din univers și față de razele infraroșii ale propriei mele prostii, cu tot cu noianul de evenimente și cu infinita pălăvrăgeală.

duminică, august 26, 2018

Cum se întâmplă în filmele care bat realitatea

Am în lucru mai multe proiecte literare. Dar nu, să nu le spun așa, să le numesc cărți pur și simplu. Roman, poezie, eseu, publicistică. Da, sunt începute, lucrate, revăzute, recitite, însă neterminate. Și problema mea acum este cum să scap din plasa unor obligații profesionale în care în ultimul timp m-am lăsat tot mai prins, obligații altfel importante și ele, care chiar îmi asigură existența și îmi oferă, în fine, posibilitatea de a face și câte o călătorie din când în când. Pentru că e limpede că dacă nu găsesc o soluție în scurt timp, să zicem în câteva luni, multe dintre ele vor rămâne așa, neîncheiate. Viața e nemiloasă la acest capitol, o știu. Voi încerca să le împac, așa cum am făcut de atâtea ori și încă în perioade chiar mai grele, în condițiile oferite de țara noastră în aceste timpuri, dar voi fi și în căutarea unei ieșiri mai eficiente, mai pragmatice cumva, voi fi pe recepție. La fel, probabil că va fi înțelept să nu încetez să-mi văd de treabă cu toate înainte, așteptând negreșit în același timp și ceva surprinzător, ceva care să mă scoată din încurcătură, cum mi s-a mai întâmplat, ceva frumos cum se întâmplă în filmele care bat realitatea dar la care din păcate nu prea mă uit cu adevărat niciodată.

joi, august 23, 2018

Ca un lichid de perfuzie într-un corp bolnav

Când nu mai înseamnă cine știe ce și nu îți mai faci planuri în legătură cu ea, abia atunci poezia ar putea deveni totul. Și nu mă refer la scrisul poemelor, care e ceva tehnic, ci la acel stil de viață special pe care îl deprinzi după multe ezitări și tatonări, după bătălii mai mult sau mai puțin la vedere, după suferințe. Iar acest "totul" nu are nimic disperat în el. E firescul trăirii în acord cu sensibilitatea pe care începi s-o recunoști ca aparținându-ți, care se infiltrează în zilele vieții tale ca un lichid de perfuzie într-un corp bolnav.

miercuri, august 22, 2018

Frica de schimbare

Frica de schimbare este firescă până la un punct. E normal să-ţi doreşti să trăieşti într-o relativă stabilitate, într-un confort pe care ţi l-ai construit adesea prin muncă perseverentă. Şi în mod natural oamenii sunt înclinaţi mai degrabă să păstreze ceea ce au câştigat (mult-puţin, bun-rău, nu contează) decât să se aventureze în necunoscut doar pe seama unor presupuneri că vor obţine cine ştie ce. De aici şi dificultatea de a schimba lucruri care nu merg, indiferent în care pătrăţică a vieţii noastre personale sau sociale se întâmplă încercarea. Este o bătălie la care nimeni nu ar trebui să pornească nepregătit. Răbdare, rezistenţă fizică şi psihică, înţelegerea naturii umane, un anumit idealism mereu în conflict cu vremurile, spirit de sacrificiu, altruism, toate pot face diferenţa, adică depăşirea acelui punct de rezistenţă dincolo de care confortul şi stabilitatea pot căpăta nuanţe acceptabile pentru toţi, oricum greu de imaginat înainte. Trăim în această lume care îşi modifică faţetele cu viteză nemaiîntâlnită, iar adaptarea poate fi cu adevărat un semn de inteligenţă care, în mod surprinzător, nici nu presupune renunţarea la valorile de care încercăm să ne ţinem în viaţa de zi cu zi.

vineri, august 10, 2018

Se vede că nu și-au uitat țara

Este de admirat faptul că românii din străinătate se gândesc să-și exprime mai răspicat nemulțumirea față de modul inacceptabil în care este condusă România, față de corupție, față de propulsarea oamenilor fără cultură în funcții, față de încetineala reformelor și rămânerea în coada Europei. Se vede că nu și-au uitat țara, nu au lăsat definitiv totul în urmă. Plecarea lor a fost una în disperare de situație, foarte dramatică. Am simțit tot timpul că ei nu s-au rupt decât fizic de țară și că sufletește au fost mereu aici. I-am auzit vorbind despre suferința lor și atunci când m-am întâlnit cu unii dintre ei prin Europa, dar și aici, când se întorceau în concediu. Am fost mereu mișcat de durerea lor și m-am gândit întotdeauna la ei ca la niște învinși care nu vor să accepte condiția de învinși. Iar pasul pe care îl fac astăzi este chiar unul victorios, pentru că îi scoate pur și simplu din condiția de victime. Ar putea să-și vadă de viețile lor acolo printre străini, dar se întorc aici și spun adevărul acela profund care trece dincolo de orice ideologie sau politică de partid: așa nu se mai poate! Au trimis bani, și-au făcut case, practic visurile lor s-au construit cu gândul la România și prin urmare le pasă de România. Nimeni nu-și construiește o casă aici dacă nu are de gând să se întoarcă. Ei sunt parte din viața noastră, pentru că sunt bucăți de suferință și de speranță (o combinație foarte puternică) ale familiilor rămase aici sau împrăștiate și pentru că, iată, își fac planuri legate de țară, se implică, nu rămân indiferenți. E un semntiment foarte reconfortant să vezi că rezervele sufletești ale noastre, ale românilor, nu se rispesc, ci se adună, își caută un sens mai înalt, dincolo de grijile de zi cu zi.

joi, decembrie 28, 2017

Momentul acela al sfârşitului de an când te uiţi o clipă înapoi

Nu vreau să fac un bilanţ neapărat, dar e momentul acela al sfârşitului de an când te uiţi o clipă înapoi, ştiţi... 2017? N-a fost prea rău pentru mine. Sau, mă rog, a fost bunişor. În ianuarie, chiar pe 15, mi-am dat demisia din Uniunea Scriitorilor ca să protestez împotriva eliminărilor abuzive ale unor scriitori din organizaţie şi împotriva abuzurilor şi stilului nedemocratic ale conducerii Manolescu, de fapt, ca să atrag atenţia asupra climatului toxic din mediile noastre literare. Fără prea mare impact în rândul scriitorilor... În fine, ştiu în ce ţară trăiesc... În primăvară am fost cu Iuliana o săptămână la Londra şi a fost de parcă am stat un an, aşa de multe locuri am văzut. Prin vară, ne-am instalat pentru vreo cinci zile la Roma, unde am putut admira şi explora, în sfârşit, toate ruinele şi pietrele, cum îmi doream. Încă înainte de începerea şcolii, am avut o săptămână de vis în Toscana, la Montepulciano, unde Iuliana a zis că i-ar plăcea să trăiască. Mi-am completat şi formările în terapia narativă cu Hugh Fox şi Ovidiu Gavrilovici. Am continuat cu profesoratul la şcoala sanitară, slujba mea de după-amiază, mulţumit că pot împărtăşi unor tineri cunoştinţele, experienţa şi valorile la care ţin. Mai mult, am reuşit isprava de a publica primul volum din "Teoria şi practica nursing", o carte necesară învăţământului care pregăteşte asistenţi medicali, iar acum lucrez la volumul al doilea pe principiul că trebuie să joci dacă intri în horă. Nicio carte de literatură, totuşi, doar câteva poeme apărute ici-colo, nişte articole şi vreo două sau trei interviuri. Încă scriu cu intermitenţe la un roman pe care îl am în lucru de vreo trei ani. Vizite fericite la copii, la Cluj şi la Sibiu. Din păcate, mama a început să fie mai rău cu sănătatea, iar acum batem drumul Iaşului pe la doctori. Partea bună este că în pofida vîrstei (86 de ani) se ţine bine şi are acelaşi chef de viaţă de totdeauna. Întâlniri minunate cu prieteni. Viaţa la nivelul zero. Îmi doresc, pentru anul centenarului, în afară de sănătate pentru cei dragi, pentru toată lumea şi pentru mine, să dispară graniţa dureroasă pe care o avem cu Republica Moldova, să se reformeze breasla scriitorilor în aşa fel încât să fie recunoscuţi şi sprijiniţi scriitorii adevăraţi, să înceapă românii să revină acasă şi să nu mai plece prea mulţi afară, iar eu să pot duce la capăt măcar două sau trei proiecte literare, adică nişte cărţi. Vom vedea. Doamne-ajută! Un An Nou cu sănătate şi bucurii, prieteni! La mulţi ani!

miercuri, decembrie 20, 2017

Autosuficienţa literaţilor români

Înţeleg bine irelevanţa şi nefuncţionalitatea etichetelor, dar autosuficienţa literaţilor români, la o privire generală, mă face să râd şi mă întristează în acelaşi timp. Admir orice efort de depăşire a propriei condiţii şi nu e deloc rău să crezi că există o stea în cer care e numai a ta. Mai mult, sunt conştient că uneori m-am trezit şi eu, fără să vreau poate, perorând în gol cu un aer important despre situaţia aiurea din lumea literară sau despre scris, însă îmi este din ce în ce mai limpede că peisajul te îndeamnă mai degrabă să stai acasă, sau să o ştergi repede dacă ai apucat să ieşi pe undeva pe la vreun eveniment. Evident, cu asta nu vreau să spun nimic. Dimpotrivă. 

sâmbătă, decembrie 16, 2017

Soarele poate să apară de-acum la geamuri în voia cea bună

Scrii două-trei paragrafe de dimineaţă şi ai sentimentul că te afli cumva pe val. E momentul înşelător când povestea de sub taste o poate lua la vale, scăpată de sub control, se poate transforma în text numai bun de modificat, de tăiat, de şters. Partea bună este că oricum te-ai aflat, totuşi, în treabă, cum s-ar spune, ai zis că mergi mai departe şi chiar ai mers, duci înainte căruţa romanului, sau mai mult înapoi, în punctul din care ai fi vrut să iasă altfel, să sune aşa cum ai fi dorit să sune dacă ar fi fost paginile unui autor pe care îl admiri şi pe care îl ţii de model. Şi nimic nu se compară cu trăirea aceasta gratuită a muncii destinate coşului. A învăţa din propriile greşeli e mai bine decât a nu învăţa nimic. Iar soarele poate să apară de-acum la geamuri în voia cea bună.

marți, decembrie 12, 2017

Am scris ce am scris

E încă întuneric la geamuri. O nouă zi e binevenită, o aştept, sunt cu ochii pe ea. Am scris ce am scris, dar acum gata, intru în ritmul normal al vieţii, care este ritmul anormalităţii într-un loc unde arta şi literatura sunt de.amorul artei. Ca peste tot... Fie şi aşa! La urma urmei, nu te obligă nimeni, cum zicea nu ştiu cine mai deunăzi. Cafeaua din faţa mea e mai concretă acum decât orice pagină de roman. Şi nu că aş căuta lumea materială, că doar sunt fire de artist, dar cafeaua le poate înocui uneori pe toate într-o secundă. Evident, exagerez. Poate că de bucurie că am început bine şi azi. Sau cel puţin aşa mi se pare.

vineri, decembrie 08, 2017

Orgoliul şi simţul demnităţii

Orgoliul nu este acelaşi lucru cu simţul demnităţii. Dacă orgoliul taie căile de comunicare şi duce la singurătate şi izolare, simţul demnităţii te ajută să supravieţuieşti ca fiinţă umană într-un context ostil, agresiv, oprimant. Dacă orgoliul te face inabordabil şi asocial, simţul demnităţii îţi aduce, în timp, preţuire şi respect. Dacă orgoliul produce suferinţă în jur, pentru că este o simplă gesticulaţie a unei idei false despre ceea ce reprezinţi, simţul demnităţii închide ochii la erorile comise din neatenţie, grabă sau prostie. Dacă orgoliul are slabe conexiuni cu umorul, simţul demnităţii trece peste afronturi mărunte şi le priveşte zâmbind, cu înţelegere. Dacă orgoliul e sever şi rigid, simţul demnităţii e senin şi relaxat.

joi, decembrie 07, 2017

Trăirea vieţii la nivelul zero

Lucrez la volumul doi din "Teoria şi practica nursing", adică mă uit peste "jdemiile" de pagini din fascinantele cărţoaie în engleză notând ceea ce mi se pare util, prins de această muncă de care a început să mă lege un fel de datorie morală faţă de elevii mei şi faţă de pătrăţica din învăţământ în care prestez. Îmi sună uneori în minte versuri noi, pe care le şi notez în speranţa unor poeme sau, mă rog, fără nicio speranţă. Scriu la romanul pe care îl am în lucru aproape în fiecare dimineaţă şi înaintez cu viteza astronomică de o pagină pe zi având mereu sentimentul că nu voi încheia acest proiect în această viaţă. Citesc mai mult decât scriu. Răspund unor interviuri solicitate de reviste interesate de ce aş (mai) avea de spus despre una sau alte dintre chestiunile literare. Mă încumet să scriu mai departe articole, cu sincope asumate, pentru cititori ciudaţi care citesc articole. Mă ţin de slujbe. Încerc să-i ajut pe cei care mă solicită ca psiholog. Mă bucur de viaţă cu toată puterea şi cred că nimic nu ne aduce consolare mai multă decât trăirea vieţii la nivelul zero, cu familia şi prietenii. Ignor pe cât pot atitudinile ostile şi comportamentele tâmpite. Nu am, încă, probleme reale de sănătate. Rostul meu în aceste timpuri care mi s-au dat îmi este aproape limpede. Oricum, nu am crize majore pe acest subiect, pentru că ştiu că mai devreme sau mai târziu totul va fi atât de clar încât orice voi mai fi avut de spus va fi fost deja în plus.

miercuri, decembrie 06, 2017

Regele

Nu am avut norocul să-l cunosc personal pe Regele Mihai, dar am simţit că omul era altfel decât oricare dintre conducătorii şi politicienii noştri. Cred că noi românii am ratat o mare şansă neoferindu-i înapoi tronul pe care i l-au luat şi ni l-au luat sovieticii şi comuniştii. Şi nu o spun doar pentru că sunt în favoarea monarhiei constituţionale, ci pur şi simplu pentru că sunt convins că modelul său uman, experienţa pe care o căpătase şi patriotismul pe care îl avea ne-ar fi asigurat o reaşezare a valorilor adevărate în viaţa noastră comună de zi cu zi. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe Familiei Regale!

sâmbătă, noiembrie 25, 2017

Bostănăria mediocrităţii

Prin mediile din lumea noastră românească despre care ai zice, teoretic şi oarecum din afară, că ar fi mai răsărite dai la tot pasul peste oameni care n-au mai pus mâna pe o carte din şcoală, deşi poziţiile şi rolurile în care se află ar fi trebuit să le impună asta ca pe o condiţie obligatorie. Nema cultură, nema boabă de vreun grai străin, nema preocupări intelectuale, nema realizări de vreun fel. Nimic grav, la urma urmei, se poate trăi şi aşa, am putea spune. Viaţa are diversitatea ei care îi conferă şi frumuseţea. Grav este, totuşi, atunci când tocmai aceştia găsesc energii şi timp (cum altfel?) să îi şicaneze pe cei cu iniţiative bune şi proiecte adevărate, care au realizări în domeniile lor şi merite evidente. Şi la fel de grav este când ei sunt şi încurajaţi, în felurite chipuri (neimplicare, indiferenţă etc.), să păzească straşnic bostănăria asta a mediocrităţii în aşa fel încât să nu iasă cumva-cineva în evidenţă peste aprobarea lor. Şi aşa ajung ei să ne facă viaţa în ţărişoară. Bunul-simţ şi idealismul celor merituoşi nu fac faţă, clar, asaltului lor, pentru că ei nu se încurcă de chestiuni de acest fel pe care le şi consideră de altfel potrivite pentru "loseri". Lipsa noastră de reacţie le deschide pârtie largă în elanul lor distrugător, iar fenomenul este chiar un cancer al societăţii noastre, motivul de bază al plecării din ţară a multor oameni de ispravă.