E ziua lui Mihai Eminescu. Acum doi ani, în aceeaşi perioadă, mă aflam la Viena ca bursier al Kulturkontakt Austria. Înarmat cu un carnet de note şi un aparat foto, băteam bulevardele şi intram în muzee, catedrale şi cafenele, fără să mă simt stingherit că trebuia să-mi notez mereu câte ceva. Între altele, identificasem aproape toate adresele la care locuise acest poet special. În aproape patru ani, omul schimbase nu mai puţin de douăsprezece gazde. M-am gândit la neliniştea lui din acea epocă şi m-am simţit confortabil ştiind că trecuse şi el pe acolo şi trăise acolo. Dacă închideam ochii, huruitul trăsurilor pe caldarâmuri, acelaşi de veacuri, mă transporta chiar în anii lui.