A fi sau a nu fi sensibil la viața grea a oamenilor

Cel mai exasperant lucru din mișcările politice din ultimul timp nu este pentru mine disperarea cu care președintele suspendat se agață de putere. Este, în fond, în firea lui să se comporte așa, lipsit de demnitate, chiar și acum când poporul nu îl mai vrea. Nici măcar orbirea intelectualilor care îl susțin pe acest om nu mai este dezamăgitoare în ce mă privește, orbirea lor, dezinteresul rece față de viața poporului român sau grija pentru interesele personale, ce o fi. La urma urmei, pentru "minima moralia" - clamată de ei, însă incapabili să o atingă - îți trebuie un minimum de decență, care are legătură cu a fi sau a nu fi sensibil la viața grea a oamenilor. Și nu mă mai enerveaza nici "obiectivitatea" superioară a altor intelectuali care, deși pretind că nu-l susțin pe omul pe cale de a fi demis, practică un fel de supușenie extatică și necondiționată față de Vest și și-au descoperit, brusc, abilități și talente de juriști și avocați, de specialişti în chichiţe constituţionale. Ceea ce mă mâhnește, chiar mai mult decât toate acestea, este modul strâmb în care Occidentul se raportează la problemele noastre recente, comportamentul de stăpâni al unor lideri europeni sau al ambasadorului american. Nu că nu m-am așteptat la așa ceva. Nu, nu sunt chiar naiv. Vreau să spun că, deși am fost și sunt un fan al democrației de tip occidental (fără să fi idealizat vreodată Occidentul), felul în care acest Occident de acum se arată insensibil față de situația poporului român (aproape fără pauză umilit de șaptezeci și cinci de ani) mă face să-mi pun un mare semn de întrebare cu privire la intențiile lui reale față de România. Sentimentul de contrarietate  - să-l numesc așa, deocamdată - pe care îl am acum pe acest subiect mă face să privesc mai rezervat de acum înainte politica de tip "european" din țară sau din afara țării.

Când scrisul devine obsesie...

Când scrisul devine obsesie, riscul de a trece pe lângă nuanțele subtile ale lucrurilor și legăturilor dintre ele este cât se poate de real. Preocupat să avansezi în pustietatea paginii, nu mai vezi adevărul din spatele întâmplărilor și situațiilor, uiți ceea ce face ca scrisul să fie un mecanism viu, magic, adică doar un instrument cu ajutorul căruia se construiește lumea. Nu m-au atras niciodată experimentele "artei pentru artă", chiar dacă sunt tentante în sine și înțeleg de ce fascinează spiritele ludice. Cu fiecare vers, cu fiecare rând de proză, am evitat capcana textualismului, pentru că am simțit că astfel mă abat de la încercarea de a cunoaște și de a înțelege.

Scriu pentru cititorii de azi

Nu scriu pentru mine, scriu pentru cititori. Și nu scriu în primul rând pentru cititorii de după ce eu nu voi mai fi în această lume, așa cum în multe cazuri scriitorii încearcă o consolare pentru nemulțumirile din prezent, ci chiar pentru cititorii de azi, pentru cei pe care aș putea să-i întâlnesc în timpul vieții mele și de la care aș putea să aflu impresiile, cu care aș putea discuta.

O nouă pagină ca o nouă zi

Tot ce știu despre scris astăzi nu-mi folosește la nimic atunci când încep o nouă pagină. Mă simt în fiecare zi ca un începător în fața computerului sau a paginii albe. Totul în această chestiune sofisticată are prospețimea unei dimineți asemănătoare cu toate diminețile și totuși complet diferită de toate celelalte. Acesta îmi arată limpede cât de mult scrisul seamănă cu trăirea.

Scriu un alt roman

Îmi adun greu gândurile pentru scris, pentru scrisul unui alt roman, pe care l-am început în primăvară. Viața din România nu îngăduie răgazul, nu-ți dă tihnă. Aceasta nu trebuie să fie însă niciodată o justificare pentru risipire și neîmplinire. Trebuie să pun în funcțiune abilitățile mele "himeriste" de a mă separa, mental, de viața de zi cu zi, fie și numai pentru câteva ore. Este un exercițiu pe care încerc să-l fac zilnic pentru că știu că la final rezultatul va fi nu numai o perfecționare a metodei, ci mai ales un număr de pagini scrise, romanul, cartea. Și nu numai gândul la acest câștig neprețuit mă face să mă mobilizez, cum s-ar spune, ci și bucuria, plăcerea de a scrie, de a mă scufunda în lumea acestui roman, pe care mi-o doresc măcar la fel de validă, la fel de credibilă ca lumea din Planuri de viață . Scriu necrispat, senin, optimist, fericit că pot face asta, că pot construi, rând după rând, o lume care să aibă aparența lumii în care se întâmplă viețile noastre reale. Scriu și "de meserie", cum spunea cu năduf Eminescu, dar și de plăcere, ca și cum aș trăi. Este ceea ce îmi dă curaj și încredere că totul are sens, că sunt pe drumul cel bun.

O cititoare, Arcadia, despre romanul meu PLANURI DE VIAȚĂ, pe blog-ul ei, AICI... Îi mulțumesc pentru lectură și pentru gândul bun! 

N-am mai dat pe aici cam de mult... Câteva zile la Marea Neagră... Acolo am şi votat. Ce a ieşit după acest vot al nostru, al românilor, se vede. Lucrurile se complică... Mă tem că al doilea partid istoric important, PNL, va începe să aibă acelaşi gen de probleme pe care le-a avut PNŢCD, şi tot pe mâna lui Băsescu... Problemele vor putea fi evitate doar dacă liderii liberali vor înţelege ce se întâmplă. În fine, despre politică va mai fi ocazia să vorbim... La mare am văzut monumentul de la Adamclisi (aflat acum în reparaţii), nevalorizat, nici turistic, nici altfel, ca multe locuri importante de la noi. Am vizitat, de asemenea, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, cu piesele lui puse cam cu furca, la grămadă, prin săli. M-am întristat să văd Cazinoul în paragină, stricat, distrus, o nenorocire... În aceeaşi zi, seara, l-am văzut pe primar facând circ de doi bani prin Mamaia, îmbrăcat în maharajah... Am fost la concertul trupei Holograf, al trupei Direcţia 5 şi al altor câtorva cântăreţi români, unde am cântat şi eu refrenele, împreună cu soţia mea şi cu doi prieteni ai noştri din Germania, Anne şi Achim, veniţi pentru prima dată la ţărmul românesc, am cântat împreună cu zecile de mii de oameni adunaţi pe plaja dintre Venus şi Saturn, bucurându-ne de un sentiment de solidaritate extrem de plăcut... Am stat la plajă, am înotat. Am şi citit, la umbră, sub umbrele. Am discutat mult în cele câteva seri, până după miezul nopţii, pe nişte terase din Eforie Nord, la un pahar de Murfatlar, în tihnă, în cuibul protector al prieteniei... Acum, din nou acasă, la muncă, la scris, la viaţa obişnuită de fiecare zi.

Trebuie să dispreţuiască mult oamenii cineva ca să aibă îndrăzneala să le spună să stea în casă sau să iasă la vot după cum îi șoptesc interesele, aşa cum ai închide nişte oi în ţarc sau le-ai da drumul la păscut. Iar oamenii trebuie să aibă o părere foarte proastă despre ei înşişi ca să urmeze cuminte un astfel de îndemn.

Banalitatea normalității

A-ți spune părerea pe teme politice de actualitate nu trebuie să devină ceva ieșit din comun, nu trebuie să conțină nimic dramatic, nu trebuie să devină motiv de ceartă. Este pur și simplu un lucru normal. Fiecare ia deciziile pe care le crede potrivite, dar este foarte important ca părerile, opiniile să circule, să fie împărtășite. Exercițiul de a spune - liber, fără teamă - ce crezi despre tot felul de chestiuni care privesc un număr mai mare de oameni este elementar (de bază) într-un sistem democratic. Etichetările, jignirile, invectivele nu numai că ne rănesc sufletește, nu numai că otrăvesc spațiul public și în general viața noastră, dar ne consumă în van timpul și energiile și în final ne îndepărtează de la lucrurile cu adevărat importante pentru noi. Păstrarea calmului și menținerea în cadrul unui comportament civilizat sunt, în definitiv, semne de maturitate. Noi românii nu avem foarte des ocazia de a vota, dar ne inflamăm de fiecare dată mai mult decât ar fi cazul, cum se întâmplă și acum. Elvețienii votează mult mai des, chiar și de câteva ori pe lună, pentru tot felul de lucruri. Cum ar arăta viața lor dacă s-ar certa la fiecare vot așa cum o facem noi? Cred că ar fi timpul să ne calmăm, să continuăm să spunem ce credem, să mergem la vot și să votăm ca niște oameni serioși și maturi cărora le pasă de lumea în care trăiesc. Nici un lider politic nu este veșnic pe locul lui. De aceea, schimbarea nu înseamnă niciodată sfârșitul lumii. Înseamnă chiar normalitatea, care este banală precum aceste gânduri.

Să votați bine!

Pe 29 iulie va fi referendum pentru demiterea președintelui suspendat. Am mai spus, voi merge la vot și voi vota DA pentru demitere. Părerea mea este că - dincolo de toate discuțiile - în această chestiune un lucru rămâne esențial. Acest președinte suspendat a promis că vom trăi bine, dar trăim mai prost. Cine crede că promisiunea a fost îndeplinită, să voteze împotriva demiterii, dar să vină la vot. Rămânerea acasă poate fi considerată lașitate. Personal, sunt convins că încheierea mandatului lui Traian Băsescu înainte de termen este binevenită pentru cei mai mulți dintre noi. Băsescu a atacat - cu ostilitate vădită și gratuită - toate categoriile sociale și profesionale, aflându-se permanent în luptă cu propriul popor. Pe de altă parte, din păcate, cei mai mulți dintre intelectualii din România nu reușesc sau nu vor să vadă cauza degradării vieții în România în persoana acestui lider. Ei se preocupă - în manieră excesivă, cred, ca și cum ar fi avocați, nu scriitori sau artiști - de chestiuni juridice, de procedură, "europene" și lasă deoparte viața concretă a oamenilor simpli din România, ignoră felul în care nivelul de aspirație al acestor oameni simpli care alcătuiesc poporul a fost adus la pragul cel mai de jos prin politica conflictuală a acestui om căruia îi place atât de mult să-și spună "șeful statului". Nu este pentru prima dată când intelectualii nu sunt de partea suferințelor poporului, iar acest lucru devine și mai mult o temă adevărată de dezbatere. Vom vedea dacă ea va avea loc în viitorul apropiat. O astfel de dezbatere s-ar impune, indiferent de rezultatul referendumului. Să votați bine!

Câteva gânduri înainte de referendum

Sunt pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu, dar nu-mi plac deloc nici încercările lui Victor Ponta de a se eschiva de la clarificarea acuzației de plagiat.

Să încerc să mă fac mai bine înțeles. Băsescu a tăiat salariile și pensiile când nimeni în Europa nu făcea asta, a închis multe spitale (incredibil, ieri a spus că ar mai fi de eliminat o sută de mii de paturi de spital!), a alungat medicii din țară, a șicanat mereu profesorii și a descurajat învățătura, a creat - prin firea lui conflictuală și din interese politice personale - o atmosferă tensionată în țară, a pledat public pentru contracte de exploatare a resurselor țării despre care nenumărate voci au spus că nu sunt în avantajul țării, s-a substituit Guvernului în hotărârile sale, a tărăgănat construirea autostrăzilor, nu și-a îndeplinit nici o clipă obligația constituțională de mediator ținând partea doar PDL-ului, a mințit de multe ori, a avut și are un comportament și un limbaj sub demnitatea unui președinte, în fine, a patronat un grup de oameni corupți pe care i-a susținut în funcții importante. Nu sunt dispus să uit nici indiferența cinică pe care a arătat-a protestatarilor din iarna trecută. Nu sunt dispus să uit aceste lucruri, așa cum, din păcate, este înclinat să uite poporul nostru român. De aceea, voi vota DA la referendum. Un motiv în plus pentru opțiunea mea este și acela că președintele interimar Crin Antonescu mi se pare - prin comportament, limbaj, atitudine, pregătire, cultură, trecut politic - de departe mai potrivit decât Traian Băsescu pentru funcția de președinte, iar preluarea de către acesta a funcției prezidențiale mai devreme cu doi ani - altfel, prin mijloace parlamentare, democratice - o consider binevenită și în favoarea României, cu toate comentariile privind "îngrijorările europene" ale unor prieteni scriitori, pe care - cu mirare și dezamăgire - îi văd preluând pur și simplu clișee dintre cele mai lemnoase și refuzând într-un mod aiuritor să judece cu propriiile lor minți, refuzând să judece realitatea vieții oamenilor din România mai înainte de a aproba fără ezitări declarațiile unor oficiali occidentali mai mult sau mai puțin informați, adesea dezinformați, nu neapărat dezinteresați.

Acestea sunt clare pentru mine. Ceea ce mă pune pe gânduri este, totuși, ambiguitatea USL-ului în privința acuzației de plagiat împotriva lui Victor Ponta. Comisii peste comisii, verdicte care se contrazic, totul are aparența unei bătălii pentru mascarea adevărului. Această agitație fumigenă nu este deloc de natură să-mi confere încredere. Chiar dacă nu cred că este o urgență acest subiect acum, el va trebui neapărat să devină o urgență imediat după referendum. Cu singura consecință dreaptă, dacă acuzația se confirmă, anume aceea a demisiei. Și nu este vorba doar despre cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta (pentru că - vorbește lumea - astfel de ambiguități pot fi găsite în mai mult de jumătate din tezele de doctorat), ci de întregul sistem universitar.

Până atunci însă, subiectul rămâne referendumul pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu. Nu acuzația de plagiat, nu "îngrijorările europene", nu altceva. Și nu atât cum votăm va fi important, cât poate, mai mult, dacă vom merge sau nu la vot. Eu aș spune că ar fi în avantajul nostru, al celor mai mulți, să mergem la vot.

Pentru demiterea președintelui suspendat

Voi merge la vot pentru a spune DA demiterii președintelui suspendat Traian Băsescu. Tăierea salariilor, a pensiilor și a indemnizațiilor pentru creșterea copiilor, șicanarea și umilirea profesorilor, alungarea medicilor din țară, închiderea spitalelor, susținerea publică a unor contracte suspecte/controversate de exploatare a resurselor țării, tărăgănarea construirii autostrăzilor, protejarea și promovarea în poziții înalte (pe criterii familiale, personale sau de partid) a unor persoane lipsite de cultură și educație și fără realizări în plan profesional, cultivarea și susținerea unui grup de intelectuali exclusiv pe criteriul obedienței (în timp ce scrisorile deschise ale lui Paul Goma adresate Președinției au rămas, de exemplu, fără răspuns!), atitudinea jignitoare față de Regele Mihai, învrăjbirea categoriilor profesionale și sociale și, în general, întreținerea permanentă în țară a unei atmosfere tensionate, indiferența/lipsa de acțiune fermă față de fenomenul grav al drogării tinerilor cu așa-numitele etnobotanice, corupția, proasta reprezentare a țării în străinătate, toate acestea și încă altele, în care președintele suspendat a ținut să se implice personal, sunt pentru mine argumente suficiente. Discuțiile pe teme precum "lovitură de stat", "încălcarea constituției", "îngrijorările Occidentului" le consider lipsite de temei și de oportunitate acum, fiind, în fapt, rătăciri ale unei îngrijorător de mari părți a intelectualității noastre sau, mai rău, diversiuni. Bineînțeles că nu sunt și nu voi deveni un susținător necondiționat al președintelui interimar Crin Antonescu (căruia îi doresc să devină președinte ales!) și nici al noii majorități. Cred însă că schimbarea este necesară acum, nu mai târziu, pentru ca politicienii să înțeleagă un lucru elementar, anume că trebuie să fie mai ponderați, mai echilibrați, mai umani, mai responsabili și că abuzurile și derapajele pot fi sancționate chiar și de blândul popor român. Să mergem la vot!

Dan C. Mihăilescu despre romanul "Planuri de viaţă" de Vasile Baghiu

Miercuri, 11 iulie 2012, Dan C. Mihăilescu a vorbit despre romanul meu "Planuri de viaţă" (Ed. Polirom, 2012), în emisiunea sa de la ProTV "Omul care aduce cartea". Înregistrarea poate fi văzută AICI.

Cartea se găseşte în librării şi poate fi şi comandată în sistemul ramburs scriind un email Editurii Polirom (sales@polirom.ro). De asemenea, comenzi se pot face şi pe site-ul Editurii Polirom .

Ca autor, fără să consideraţi că încerc să vă vând neapărat cartea, vă încredinţez că nu veţi fi dezamăgiţi la lectură. "Felia de viaţă" despre care vorbeşte Dan C. Mihăilescu este cât se poate de adevărată. Şi încă un lucru... V-aş fi recunoscător pentru impresii, pe care puteţi să mi le trimiteţi la adresa vasile_baghiu@yahoo.com

Elită intelectuală, popor, referendum

Sunt scriitor, însă nu fac parte din categoria scriitorilor favorizaţi de sistem. Dacă tatăl meu a refuzat, în prizonierat sovietic fiind, să se înroleze în Divizia "Tudor Vladimirescu" riscând să moară în Siberia, nu voi face eu acum, în condiţii de pace, compromisuri. De aceea, nu sunt între favoriţi. Pentru oportunism, obedienţă şi lichelism trebuie să-ţi amorţeşti serios conştiinţa şi să uiţi de credinţă, dacă ţi-a fost vreodată aproape, să uiţi de familie şi de oameni în general. Elita noastră intelectuală a abdicat de mult de la patriotism şi întoarce mereu spatele oamenilor de valoare şi oamenilor de caracter, ceea ce înseamnă că întoarce spatele propriului popor. Fie şi numai dacă aş aminti modul incalificabil în care această aşa-zisă elită i-a ignorat şi îi ignoră pe oameni precum Paul Goma, Doina Cornea, Vasile Paraschiv, Regele Mihai şi alţii, ar fi de ajuns să consider că am adus un argument serios în susţinerea afirmaţiei mele.

Ieri, luni, a fost zi de scris aici pe blog, dar n-am scris pentru că am fost la Cluj. Ne-am adus copiii - cu bagaje cu tot - de la școală. A venit vacanța. Pe drumul de întoarcere ne-am oprit la salina din Turda. Un loc straniu, ca din filmele științifico-fantastice. O grotă imensă la care ajungi mergând prin galerii de câteva sute de metri, iar în fundul grotei (amenajată modern, cu pasarele suspendate pe pereții de sare, scări de lemn și lifturi silențioase), alături de locuri unde oamenii joacă fel de fel de jocuri sau se dau într-o roată din aceea de bâlci, un lac pe care oamenii se plimbă cu bărcile. Acel lac cu bărcile de pe el face ca totul să fie suprarealist. Păcat că nu i se face mai multă reclamă acestei saline. Nici măcar pliantul (care nu este gratuit, cum ar fi normal!) nu oferă minime informații asupra istoricului ei. Vizita m-a răscolit sufletește, în acel fel poetic în care mă mișcă unele situații din viața aceasta. Ceea ce nu înseamnă că am fost și în stare să scriu, bineînțeles. Poezia e altă poveste...

Lumea literară din România nu funcţionează pe criterii de dreptate. Din păcate, există cam mult parvenitism, oportunism şi încă alte defecte mai peste tot. Cum ar putea fi însă altfel decât întreaga societate românească această lume literară? Ca scriitor care iubeşti arta literară de amorul artei literare şi care nu eşti afiliat nici unui grup, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, să munceşti mai mult decât poţi munci în mod obişnuit şi să ai grijă să fii sănătos ca să faci faţă atmosferei. Partea bună în toată această poveste este chiar şansa de a trăi tocmai povestea încercărilor-de-a-face-faţă-unei-atmosfere-neprielnice-de-dragul-unui-ideal, precum şi ecourile bune, atât de la unii scriitori, cât şi de la oameni care nu sunt scriitori şi pe care nici nu-i cunoşti. O poveste care te consolează de toată amărăciunea.

Dan C. Mihăilescu va vorbi despre romanul meu "Planuri de viaţă" (Ed. Polirom, 2012), în emisiunea sa de la ProTV "Omul care aduce cartea", într-una din zilele din intervalul 9 - 12 iulie, cel mai probabil pe 11 iulie, aşa cum am citit pe site-ul personal al criticului, AICI. Aştept cu mult interes acel moment.

Le mulțumesc și aici tuturor celor care au venit ieri la lansarea romanului meu "Planuri de viață", la Biblioteca "G.T. Kirileanu" din Piatra Neamț! Orice scriitor român de azi ar considera, cred, o reușită să aibă la lansare aproximativ o sută de persoane și să scrie vreo cincizeci de autografe. M-am simțit excelent. Voi reveni curând cu poze și, poate, cu înregistrări.

Emoții în legătură cu lansarea de miercuri a romanului "Planuri de viață"... Mai ales pentru că va veni și profesorul meu din liceu, criticul, eseistul și jurnalistul Ioan Neacșu, care va vorbi despre carte și despre mine... Sunt prins între sentimente amestecate, între încredere și temeri nedefinite, ca un debutant...

“Planuri de viaţă”, cu scriitorul Vasile Baghiu

“Planuri de viaţă”, cu scriitorul Vasile Baghiu

interviu realizat de Nicolae Sava şi publicat în cotidianul nemţean "Ceahlăul" (sâmbătă, 9 iunie 2012)

Vasile Baghiu, tocmai ai publicat la cunoscuta editură “Polirom”, în colecţia “Fiction Ltd”, un roman cu titlul “Planuri de viaţă”. Este un succes adevărat, pentru care te felicit. Cînd ai scris acest roman?

- Îţi mulţumesc pentru gîndul tău bun! Anul trecut am obţinut – prin concurs internaţional – o bursă a Fundaţiei Sulzberg din Elveţia, care a inclus şi o perioadă de rezidenţă de şase luni la Villa Sträuli din oraşul Winterthur, la douăzeci şi cinci de kilometri de Zürich. Acolo am scris romanul “Planuri de viaţă”, urmînd un program zilnic autoimpus. L-am scris cu plăcere şi de aceea sper că va fi şi citit cu plăcere. Este povestea unui intelectual român care pleacă în Occident prin anii 2000 şi care ia cu el şi un manuscris al tatălui său despre prizonieratul sovietic cu scopul de a-l transcrie pe computer. Trecînd prin situaţiile şi întîmplările pline de pitoresc – şi adesea încărcate de umor – din Occident, acest personaj, pe numele său Vili Barna, îşi descoperă în acelaşi timp şi tatăl, prin transcrierea manuscrisului, cu trecutul, cu familia, cu prezentul, planuri ale vieţii în care Gulagul sovietic, comunismul din România şi perioada post-comunistă se insinuează ca decoruri ale unor parcursuri de viaţă individuale pline de înţelesuri.