Îmi adun greu gândurile pentru scris, pentru scrisul unui alt roman, pe care l-am început în primăvară. Viața din România nu îngăduie răgazul, nu-ți dă tihnă. Aceasta nu trebuie să fie însă niciodată o justificare pentru risipire și neîmplinire. Trebuie să pun în funcțiune abilitățile mele "himeriste" de a mă separa, mental, de viața de zi cu zi, fie și numai pentru câteva ore. Este un exercițiu pe care încerc să-l fac zilnic pentru că știu că la final rezultatul va fi nu numai o perfecționare a metodei, ci mai ales un număr de pagini scrise, romanul, cartea. Și nu numai gândul la acest câștig neprețuit mă face să mă mobilizez, cum s-ar spune, ci și bucuria, plăcerea de a scrie, de a mă scufunda în lumea acestui roman, pe care mi-o doresc măcar la fel de validă, la fel de credibilă ca lumea din Planuri de viață . Scriu necrispat, senin, optimist, fericit că pot face asta, că pot construi, rând după rând, o lume care să aibă aparența lumii în care se întâmplă viețile noastre reale. Scriu și "de meserie", cum spunea cu năduf Eminescu, dar și de plăcere, ca și cum aș trăi. Este ceea ce îmi dă curaj și încredere că totul are sens, că sunt pe drumul cel bun.
Scrisul mă protejează și îmi alungă adesea fricile și neliniștile, poate datorită puterii extraordinare pe care o are de a dilata timpul.Trăiesc uneori într-un fel de cuib de protecție construit din fraze, versuri, capitole, pasaje, cuvinte și mai ales, pe seama lor, din trăiri atât de aparte încât mereu va fi nevoie de pagini noi pentru a le cuprinde.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ana Blandiana: Text pe coperta antologiei "Maniera sau cât de departe am mers" de Vasile Baghiu (Ed. Cartier, 2025)
Ana Blandiana : "Momentul descoperirii versurilor lui Vasile Baghiu în 1988 mi-a rămas în minte nu ca o descoperire literară, ci – oric...
-
Vasile Baghiu Echilibristică po(i)etică deasupra “hăului” * Cronica este ...
-
Vasile Baghiu Clovnerii suprarealist-postmoderniste cu mesaj cifrat Cronică apărută î...
-
Vasile Baghiu Două adevăruri care se intersectează Apărut în revista Ficțiunea (n. 113/ februarie 2025), ca răspuns la o anchetă desp...
-
Vasile Baghiu Poezia liniștii interioare Cronică apărută în Observator cultural ...
-
Onorat și foarte bucuros să fiu inclus cu un poem, "Fleeting Connections", în numărul 112 al excelentei reviste britanice ACUMEN. ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu