Ieri, luni, a fost zi de scris aici pe blog, dar n-am scris pentru că am fost la Cluj. Ne-am adus copiii - cu bagaje cu tot - de la școală. A venit vacanța. Pe drumul de întoarcere ne-am oprit la salina din Turda. Un loc straniu, ca din filmele științifico-fantastice. O grotă imensă la care ajungi mergând prin galerii de câteva sute de metri, iar în fundul grotei (amenajată modern, cu pasarele suspendate pe pereții de sare, scări de lemn și lifturi silențioase), alături de locuri unde oamenii joacă fel de fel de jocuri sau se dau într-o roată din aceea de bâlci, un lac pe care oamenii se plimbă cu bărcile. Acel lac cu bărcile de pe el face ca totul să fie suprarealist. Păcat că nu i se face mai multă reclamă acestei saline. Nici măcar pliantul (care nu este gratuit, cum ar fi normal!) nu oferă minime informații asupra istoricului ei. Vizita m-a răscolit sufletește, în acel fel poetic în care mă mișcă unele situații din viața aceasta. Ceea ce nu înseamnă că am fost și în stare să scriu, bineînțeles. Poezia e altă poveste...