Este bine că există şi o astfel de zi care să recunoască munca scrisului, pentru că, orice s-ar spune, scrisul este muncă. Iar acest lucru trebuie spus, poate, aşa, măcar din când în când.
Chiar îmi amintesc o întâmplare legată cumva de acest amănunt important. Aterizasem în 2006 pentru prima oară pe Heathrow.
Urma să stau două luni în Scoţia, unde fusesem invitat ca bursier "writers-in-residence". Pe vremea aceea trebuia viză. O obţinusem după ce rezemasem zidurile o zi întreagă la ambasadă. În fine, o aveam lipită în paşaport, iar pe aeroport stătusem la coadă destul de multişor până am ajuns la ghişeu.
Acolo, doamna care verifica paşapoartele se uita şi se tot uita la viza mea. M-a întrebat cu ce scop călătoream în UK. I-am spus că sunt scriitor şi urma să scriu o carte în ţara lor sau ceva asemănător. A tot dat din cap parcă a nedumerire şi a spus: "Nu înţeleg de ce nu v-au dat o viză de muncă, ci una turistică..." Apoi a adăugat: "Scrisul e muncă, nu?" Şi a tot repetat: "Writing is work! Writing is work!"
Mi s-a părut că aştepta o reacţie din partea mea pe subiect, aşa că i-am spus: "Doamnă, habar nu am de ce nu mi-au dat o viză de muncă, dar îmi place foarte mult să vă aud spunând şi repetând că scrisul e muncă. Un scriitor nu aude prea des chestia asta... Vă mulţumesc!"
A zâmbit profesional şi uman în acelaşi timp, aşa cum probabil numai britanicii ştiu să o facă, a trântit ştampila pe paşaport şi mi-a urat cel mai frumos bun-venit care mi-a fost adresat vreodată pe vreun aeroport. Şi sunt şi acum convins că avea dreptate... Scrisul este muncă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu