Isterie colectivă întreținută de televiziuni

Un rău deloc neînsemnat în aceste zile mi se pare că îl fac televiziunile, cu știrile și imaginile lor panicarde reluate mereu și mereu, fără să transmită cu adevărat cine știe ce informații, cu multe chestii doar de impact emoțional, cu scenele catastrofale de spital, imaginea aceea grafică mărită a virusului plutind în fundal, declarațiile grave ale specialiștilor epidemiologi care nu oferă niciun dram de speranță, lacrimi și "mărturii-șoc", tanchete ale armatei și militari înarmați pe străzi, fond muzical de alertă și așa mai departe, în fine, cu toată recuzita cunoscută. Peste toate, când ies pe sticlă să-și spună comunicatele lor de ultimă oră, cei care conduc operațiunile împotriva epidemiei își aranjează niște fețe parcă de sfârșitul lumii și își citesc frazele atât de răspicat încât îți vine să te uiți în jur și să te pregătești de ce-i mai rău. Mă gândesc că toate astea întrețin un fel de isterie colectivă care face și mai dificilă situația.