Fără lucruri elementare precum mănuși, măști, dezinfectanți

Sistemul de sănătate e punctul cel mai nevralgic al guvernărilor post-decembriste. Și unul care le definește. Absolut toate guvernele au lăsat de izbeliște spitalele, odată cu oamenii care lucrează în ele, medici, asistenți, infirmieri, brancardieri. Cu personal mereu insuficient (de câteva ori sub standardele internaționale raportat la numărul de pacienți), spitalele nu au avut cu adevărat niciodată de la guvernanți undă verde la angajări, una dintre căile prin care s-ar fi putut face o schimbare reală în privința calității îngrijirilor, în afară de investiții în infrastructură. Deși susține financiar cel puțin câte o școală sanitară postliceală în fiecare județ (la care se adaugă încă vreo trei sau patru astfel de școli în sistem privat), statul nu folosește absolvenții, o resursă umană extrem de prețioasă, ci preferă să-i lase să emigreze spre Vest sau să-i ignore. Este ca într-un film absurd și cinic. A fost de fapt o mare bătaie de joc la vedere timp de 30 de ani în această poveste, iar consecințele, deși au fost mereu resimțite de pacienți, abia acum ajung să fie cu adevărat la lumina zilei, cu ocazia acestei pandemii. E punctul zero al batjocurei, nu se poate mai mult, pentru că se vede deja, chiar de la începutul molimei, că spitalele sunt depășite, sistemul întreg de sănătate e depășit. Fără lucruri elementare precum mănuși, măști, dezinfectanți, aparatură de bază, pe deasupra și cu oameni puțini, mă tem că lucrurile se vor înrăutăți. Iar noi toți vom fi prinși, ca întotdeauna, la mijloc.