Când toți vom pricepe că suntem în "aceeași barcă"

Cine are de a face acum, prin natura serviciului, cu oameni care trăiesc fel de fel de situații legate de autoizolare, carantină și internare poate să vadă, dacă nu văzuse până azi, cum arată România aceea "profundă", cum a fost ea numită, a celor care nu au nici mâncare, nici bani, care nu mai au, întorși acasă sau trăitori aici de când se știu, nicio fărâmă de speranță pentru îmbunătățirea lucrurilor în general sau în viața lor. Frică, neliniște, durere sufletească acută, lacrimi, întrebări rămase fără răspuns, dar, pe de altă parte, și multă înțelegere, răbdare, cooperare. Sunt și nervi, indignări, revolte mocnite, disperări necenzurate, încălcări ale regulilor și legilor. Și o imensă sărăcie care domină peisajul. Peste toate, deși sunt nu puține eforturi ale autorităților pentru ținerea sub control a situației, există și disproporționat de multă dezordine, incompetență, hei-rupism, aflare în treabă, rea-credință, rea-voință, băgare în seamă, lipsă de omenie, indolență, ticăloșie, țâfnoșenie, aroganță. Trăim în realitatea zero în care chiar și bogații sunt nevoiți să împărtășească adesea aceleași condiții și aceeași soartă cu săracii, indiferent cât de uimiți sunt că au ajuns așa și câte eforturi fac să iasă din rând, să fenteze. O dramă, de fapt, pe care nu gândeam că o vom trăi, pare să ne unească într-un fel pe care niciun geniu politic nu ar fi putut să îl pună la cale. Speranța va apărea din nou când toți vom pricepe că suntem în "aceeași barcă" și că pentru a ajunge la mal depinde de cât de bine vom reuși să ne înțelegem.