Vasile Baghiu: "Scriu dintr-un impuls interior, pe seama unei tensiuni emoţionale care mă menţine în permanentă alertă." Interviu realizat de Iulian Sîrbu

Iulian Sîrbu, un om pasionat de literatură, mi-a adresat nişte întrebări în vederea unui interviu pentru site-ul "Hyperliteratura". I-am răspuns cu plăcere. Din motive pe care nici nu-mi bat capul să le desluşesc, interviul nu a mai apărut pe site-ul menţionat. Autorul l-a postat atunci pe blogul său, iulianes31, iar eu îl postez aici. Nu e rău nici aşa...

Vasile Baghiu: “Toate dificultăţile unui scriitor fac parte din jocul său propriu şi personal cu scrisul şi cu viaţa”. Interviu realizat de Robert Șerban

Poetul Robert Șerban mi-a adresat câteva întrebări. A ieșit acest interviu care a apărut în Ora de Timiș din 24 martie 2012.

R.B.: Ai locuit în oraşul Winterthur din Elveţia, ca rezident literar, o jumătate de an – dacă am reţinut bine... Ai reuşit să scrii? Cu spor?

V.B.: Da, ai reţinut bine, dragă Robert. Am stat acolo jumătate de an. Este acelaşi oraş Winterthur unde şi tu ai locuit timp de o lună, cu câţiva ani înaintea mea, beneficiind de aceeaşi bursă, la Villa Sträuli, locul minunat despre care îmi amintesc că îmi spuneai într-un e-mail, înainte de plecarea mea acolo, că ţi s-a părut a fi un fel de rai. Într-un fel, drumurile noastre, ale scriitorilor români, încep să se intersecteze prin Europa, ceea ce este bine, fireşte, pentru că ne scoate din mediul nostru obişnuit, ceea ce eu cred că ne şi ajută un pic să ne vedem altfel, deopotrivă pe noi înşine şi unii pe alţii, poate într-o lumină mai clară. Contextul schimbă întotdeauna perspectivele.

Discuţii pe Facebook cu Daniel Cristea-Enache

Am publicat acest articol în revista "Timpul" (februarie 2012), după ce a fost respins de revista "Cultura" și nu a primit răspuns de la revista "Observator cultural". Textul poate fi citit în ediția online a revistei, la pagina 21, AICI.

Vasile Baghiu

Discuţii pe Facebook cu Daniel Cristea-Enache

Săptămâna trecută am avut pe Facebook un schimb de replici în contradictoriu cu criticul Daniel Cristea-Enache. Motivul disputei a fost premierea recentă – de către un juriu format din Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache şi Bogdan Creţu – a unor scriitori care au fost colaboratori ai Securităţii: Ioan Groşan, dezvăluit recent de CNSAS colaborator, şi Ioan Es. Pop, care a mărturisit public anul trecut păcatul colaborării. Discuţia a fost iniţiată de scriitorul Alexandru Petria care a postat un scurt text în care întreba dacă este corectă premierea celor doi scriitori, text care a avut un număr impresionant de replici. În această dispută Daniel Cristea-Enache a susţinut că premiile s-au dat pe valoare literară şi că în opinia sa nu ar avea importanţă, în alegerea premianţilor, colaborarea sau necolaborarea cu Securitatea. Dintre intelectualii mai cunoscuţi, au mai intervenit în discuţie Lazslo Alexandru, Doina Uricaru şi Flori Bălănescu, cu care, în general, m-am aflat pe aceeaşi lungime de undă.

Nicolae Coande despre volumul "Depresie" de Vasile Baghiu

Acest articol poate fi citit în ediția online a ziarului  Gazeta de Sud , numărul de vineri, 24 februarie 2012.

 

Depresie
de Vasile Baghiu, Editura Limes

De puţin timp, poetul Vasile Baghiu s-a reîntors în ţară de la o bursă literară de şase luni oferită de Fundaţia Sulzberg, unde a fost oaspete al centrului cultural Villa Sträuli din oraşul elveţian Winterthur. Acest aspect se regăseşte în poemele celei mai noi cărţi a sa („Ceasul de la catedrala din Winterthur / arată ora exactă în fiecare moment. Când trec pe acolo, / timpul devine anume pentru mine de o precizie elveţiană, / iar eu ştiu că nu sunt în întârziere / şi pot să mai stau lângă fântâna publică / şi să mă gândesc la cât de uşoare devin lucrurile grele, / la cât de fericiţi devin nefericiţii în ocazii nesperate…“), dar nu reprezintă o noutate, ci o continuitate în poetica sa. Un poet de calibrul lui Constantin Abăluţă opina că „Vasile Baghiu este unul dintre cei mai importanţi poeţi români, pentru că a creat un spaţiu inconfundabil în care realul şi imaginarul capătă omogenitate, unitate şi credibilitate“.

„Comunicarea este cheia normalizării vieţii literare de la noi”

Un interviu pe care l-am acordat Andrei Rotaru, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, poate fi citit  AICI

De curând, la Editura Limes a apărut volumul de poezie „Depresie” de Vasile Baghiu. Scriitorul a publicat mai multe volume de poeme, o culegere de proză scurtă, un roman, precum şi numeroase articole, cronici literare şi eseuri în periodice. Este inventatorul “himerismului”, concept şi manifest care teoretizează o direcţie nouă în poezie. Andra Rotaru a dialogat cu autorul, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro (4 martie 2011)

Sunteţi iniţiatorul „himerismului”. Care sunt dezideratele acestui concept şi care au fost sau care pot fi consecinţele manifestului?

Himerismul este răspunsul în plan poetic şi cu mijloacele poeziei la o situaţie concretă de viaţă, mai precis soluţia proprie la situaţia în care mă aflam în anii optzeci, când începusem să scriu: izolat la sanatoriul de tuberculoză unde lucram din proprie iniţiativă şi izolat în România de atunci.

Scriitori la TRADEM

Anunţ serios trimis - cu afiş cu tot - în Craiova şi în toată ţara, dacă nu cumva în toată lumea...: "Vineri, 24 februarie, de la ora 17, Vasile Baghiu vă aşteaptă în Craiova, la Casa TRADEM, la o întâlnire amicală, „anunţată” de Nicolae Coande, cu prietenii veritabili ai poeziei. Vom asculta cele mai noi versuri ale unui poet care ne va vorbi despre poezie ca „stil de viaţă”. Pentru autenticitate, acest „bonus de speranţă” oferit, cald-ironic, de poetul însuşi: „De fiecare dată când cineva face anunţuri serioase / despre viitor, încerc să nu-mi modific programul. / Ai văzut cât de uşor/ se pot aduce în faţă lucrurile care stau / pe rândurile din spate, draga mea?”. Nu ezitaţi: avem locuri inclusiv în faţă!"

Nicolae Sava despre volumul de poezie "Depresie" de Vasile Baghiu

Nicolae Sava

Vasile Baghiu, cu “depresie”, la Hogaş

(în "Ceahlăul", miercuri, 15 februarie 2012; versiunea online a textului poate fi văzută AICI )

Astăzi, de la ora 17,00, Casa memorială “Calistrat Hogaş ” găzduieşte lansarea volumului de versuri al poetului Vasile Baghiu, carte apărută recent la Editura “Limes” de la Cluj. Vor vorbi despre autor şi poezia lui doi dintre prietenii săi, poetul Emil Nicolae şi criticul literar (şi prozatorul remarcabil) Adrian G. Romila. Cunoscut publicului iubitor de poezie încă din anii 80, cînd publica primele poeme în reviste, dar şi din cele vreo zece volume de versuri apărute din 1994 pînă acum, Vasile Baghiu îşi continuă “jurnalul” său de bursier prin ţările europene (Germania, Austria, Scoţia, Elveţia) cu care ne-a obişnuit încă de la volumul “Himerus Alter in Rheinland”.

Flori Bălănescu despre volumul de poezie "Depresie" de Vasile Baghiu

Flori Bălănescu

Câştigătorii nu arată ca noi

(in revista Cultura, Numarul 56 / 2011 (361) * Joi, 16 februarie 2012; articolul poate fi vazut in editia online  AICI )

Depresia „se ia”, „se dă”, este un flagel sau un virus sezonier? „Depresia” lui Vasile Baghiu sigur se ia, este ca o boală pe care o cunoşti foarte bine, pe dinăuntru şi pe dinafară, mai ales din înserările inefabile şi din nopţile în care ai fost atât de apăsat(ă), dar ai găsit în tine puterea de a merge şi în ziua următoare, împunându-ţi să crezi că pereţii încăperii sunt replici ale lui Don Quijote şi că nu eşti atât de singur(ă) pe lume.

Volumul semnat de Vasile Baghiu debutează cu un poem ce insuflă calm, în ciuda greutăţii sale semantice. Autorul stăpâneşte nu doar teoria psihanalitică, dar şi experienţa supusă analizei, el scrie trăind şi supravieţuieşte scriind. Mai ştie că pentru un experiment de tip freudian e nevoie de (măcar) doi: „Investigarea melancoliei de către Freud pune în lumină/ aceste tendinţe generale maniaco-depresive sau schizoid-depresive/ pe care le resimt şi în mine în doze suportabile, omeneşti,/ însă nimic nu limpezeşte gândul negru de noapte care/ mă menţine în sforul cel mare al bolii,/ trăgându-mă spre adânc, turbulenţa unui sentiment/ de vinovăţie, probabilitatea de a fi aici şi aiurea/ în acelaşi timp, ca în filmele sf sau – mai bine –/ ca în poemele himeriste de demult, dinainte de faza turistică./ (...) / Îmi vei lua apărarea/ când nimeni nu va mai fi de partea mea în dezbaterile toropitoare?/ Tu eşti o protectoare discretă, în viaţă şi în poezie,/ oriunde paşii mă poartă spre incursiune temerară, riscantă,/ în teritoriile ostile ale vieţii libere de orice promisiune,/ în cadrul potrivit al convenţiei ce ne menţine membri/ ai vreunui grup în care ne place să ne ştim parte, sau/ în cluburi de ţipete şi distracţii peste limite suportabile.” (Ecuaţia secretă)

 

Lansare de carte

Fie că sunteţi din Piatra Neamţ, fie că aveţi drum sau vă aflaţi în oraşul meu, vă invit la lansarea cărţii de poezie "DEPRESIE", pe care am publicat-o recent la Editura Limes din Cluj-Napoca.

 

Întâmplarea aceasta va avea loc miercuri, 15 februarie 2012, orele 17, la Casa Memorială "Calistrat Hogaş".

 

Vor vorbi despre carte, dar şi despre mine un pic, scriitorul Emil Nicolae şi criticul literar Adrian G. Romila. Voi spune şi eu câte ceva despre legăturile mele cu poezia şi voi citi două-trei poeme. Vor fi prezenţi şi alţi scriitori din Piatra Neamţ.

 

Intrarea va fi liberă, eu voi fi dispus să scriu atâtea autografe câte mi se vor cere, iar la final se va putea sta la un pahar de vorbă şi o cafea. Vă aştept cu drag!

 

 

 

Câteva poeme pe care le-am scris mai recent, incluse şi în volumul "Depresie", au fost publicate - împreună şi cu o parodie faină la unul dintre ele (autor: Lucian Perţa) - în revista Familia (nr. 1/2012). Revista poate fi văzută în format pdf AICI , după ce daţi click pe rând pe "Arhiva", "2012", "Nr. 1, ianuarie 2012".

Viaţa probabilă

Câte o dimineaţă ne spune cum va fi viaţa probabilă,

dar avem frică să dezvoltăm subiectul,

ca în toate situaţiile în care este implicat puţin şi viitorul.

Aşa că trecem la altceva, ne prefacem

că nu am văzut. Fie iarnă sau chiar primăvară,

noapte sau zi, acasă sau în străinătate,

un strop de îngăduinţă e binevenit.

Viaţă întoarsă pe toate feţele, ca tema principală

a unei conferinţe, şi tot înseamnă că se mai poate bea o cafea,

se mai poate desluşi un compliment, spus

ca din întâmplare, sau scris cu intenţie

şi cu adresă. Iar sperietura de la cutremur

rămâne de văzut cum va fi rezolvată, sau

mai bine uitată, înlocuită de spaime mai puternice,

care ne ajută să creştem şi să ne găsim echilibrul

acela de invidiat al omului politic pus în faţa evidenţei,

dar învăţat să mintă fără să se vadă nimic pe faţă.

În emisiunea "Cotidian" (realizatoare: Talida Cozma), la televiziunea "TVM Neamţ" din oraşul meu, Piatra Neamţ, vorbind despre scris, viaţă, călătorii prin Europa, noua carte de poezie ("Depresie") pe care am publicat-o recent la Editura Limes, citind un poem din această carte. Dacă aveţi chef să vă uitaţi, înregistrarea se întinde pe 37 de minute şi poate fi văzută pe Youtube aici .

Patru poeme în România literară, nr. 3/2012 , incluse și în volumul DEPRESIE, recent apărut la Editura Limes din Cluj-Napoca.

Efect de apropiere

Pentru a pierde cu fruntea sus ar fi necesare
mai multe etape de confruntare cu tine însuţi, în care
orice eşec devine o mică victorie, orice succes
un stânjenitor şi ireparabil dezastru domestic şi orice pas înapoi
un prilej de refacere a traseului, ca pe aparatul gps, care mai rătăceşte
drumul uneori, ca oamenii. Vrei să auzi cum sună vocea
în zone complet necunoscute? Parcă ar fi a altcuiva, ca atunci
când ai emoţii sau treci printr-o perioadă mai dificilă în viaţă,
sau te auzi din întâmplare într-o înregistrare la radio,
sau – copil fiind, ani după poetul florii de tei – îţi probezi glasul
în joacă strigând la ecou într-o fântână părăsită pe un câmp pustiu.
Nu se mai poate găsi nici un drum ştiut. Este ca o intrare
în bucla de spaţiu, dar şi de timp. Iar aici, acolo, nicăieri şi oriunde
încep să se înţeleagă de minune – ca nişte colegi
de grădiniţă – cu acum, atunci, niciodată şi oricând,
şi cu tot ce mişcă în acest teritoriu al fiinţelor slabe,
unde preţul ieşirii pe autobahn – să zicem, dinspre Zürich
spre Freiburg, unde Papa Benedict al XVI-lea
va veni în două zile – este chiar pierderea
lipsei de siguranţă în calea pe care mergi, care te face să simţi
că trăieşti. Crezi tu oare că mai suntem pe calea dreaptă?
Nu aştept răspuns, ci numai să-mi faci semne cu mâna
pe ecranul computerului că totul e bine, cu tine şi cu cei dragi,
cu lumea noastră îndepărtându-se pe măsură ce mă apropii de ea.

Editura Limes din Cluj-Napoca îmi publică o nouă carte de poezie. Are titlul "Depresie" şi cuprinde poeme scrise în ultimii doi ani, unele deja apărute în reviste, cel mai recent în "România literară" (nr. 3/2012)... Pentru comenzi cu plata ramburs (preţul 11 lei), datele de contact sunt următoarele:
Editura Limes
Cluj-Napoca,
Str. Snagov, 3/19

400420 Cluj-Napoca
Tel/fax: 0264 544 109
Mobil: 0723 194 022
edituralimes@yahoo.com

 

 

În seara asta, la Piatra Neamţ...

...m-am alăturat şi eu unui grup de aproximativ 300 de oameni, care au protestat împotriva actualei Puteri. Am pornit din faţa Teatrului Tineretului, pe Republicii, apoi de la Biblioteca Kirileanu spre Muzeul de Istorie, mai departe pe B-dul Eminescu şi, în final, ne-am oprit din nou la TT, unde am scandat, toţi: "Demisia!", "Anticipate!", "Jos Băsescu!", "Hoţii!" etc. Tot este ceva decât nimic. Cel puţin pentru un oraş mic, de provincie, cum este al nostru. Oamenii sunt foarte nemulţumiţi. Oamenii încep să-şi recapete demnitatea. Ne recăpătăm demnitatea.

Iarăşi, două poeme recente, apărute de data aceasta în revista online Omniscop

Livezi sălbăticite

Cât arde un chibrit ştiu să spun cine sunt, cât se roteşte

o dată pământul înţeleg ce se întâmplă în culise

şi port cu mine o aparenţă de normalitate mai convingătoare

decât adevărul. Să fie oare finalul un pas decisiv într-o altă poveste?

Pe drumuri forestiere pierdute în pădurile României se poate

reface logica filozofiei vieţii, pe cărări marginale experienţa retragerii

poate fi încercată pe viu, în scrisul de mână există ceva nedefinit

care te duce cu gândul la ce ar fi fost să fie dacă

lucrurile ar fi evoluat aşa cum am sperat. Din replieri prudente,

din tentative pline de curaj, din jocul periculos al durerii

autogenerate se vede un fir de cunoaştere, ca după învăţarea

abecedarului într-un an de frecventare neîntreruptă a cursurilor

în şcoala de la ţară cu săli încălzite cu lemne în sobe de teracotă.

Crezi în ce vrei şi mergi mai departe fără umbră de teamă,

fără idei preconcepute, fără avantaje la schimb! Vei atinge

maximul de regret în minimul de circumstanţe,

ca o primăvară în faza înfloririi livezilor sălbăticite

în cătune cu tineri, copii şi bătrâni plecaţi în străinătate,

unde nici o urmă umană n-a mai fost semnalată din clipa

în care nimeni nu a mai vorbit nimic despre asta.

Alte trei poeme din cele pe care le-am scris recent, în Bucovina literara, nr. 12/ 2011

Metodă verificată

Avantajul unei situaţii de boală este convieţuirea

cu tine însuţi, deşi mai degrabă ai prefera uneori să staţi cât mai

departe unul de altul şi fără posibilitatea

de a vă vedea des. Eşti mulţumită de felul în care au evoluat

lucrurile cu noi în ultimul timp? Este o lume în plină expansiune

şi transformare, o adevărată provocare pentru nişte spirite rafinate,

un imens răspuns întins pe nesfârşite pagini la o întrebare

banală ce nici măcar nu a fost vreodată formulată.

Avansarea în teritoriile părăsite de speranţă ale bolii

se face după o metodă verificată de mai multe generaţii în şir,

plăcerea abandonării de sine fiind inclusă, întocmai

ca micul dejun în unele oferte de cazare, iar finalul dramatic şi poetic

este garantat, deşi toţi se feresc să vorbească despre asta.

Atât de umană este orice durere în stare să te pună pe gânduri

încât şansele unei cunoaşteri reciproce reale cresc

în procent de sută la sută. Noroc de plimbarea cu vaporul

pe Zürichsee, binevenită acum şi la moment,

în special pentru că mi-a distras atenţia şi am reuşit să mă abţin

de la plâns, ceea ce ar fi fost chiar jalnic pentru un bărbat,

sau chiar de la părăsirea acestui câmp de luptă

în care miza finală nu poate fi aflată niciodată,

dar şi pentru că mi s-a părut pentru o clipă că zăresc,

între casele luxoase de pe coastă,

clădirea albă a sanatoriului meu din România. 

Cinci poeme din cele mai noi, apărute în Actualitatea literară Nr. 15/16, decembrie 2011/ianuarie 2012

Mâna invizibilă

Tristeţe şi singurătate împreună alcătuiesc

un detonator eficient cu implozie lentă în boală, iar partea de

divertisment a vieţii încearcă din greu să se includă în program,

cu multe intervenţii de culise, pe lista deja aranjată. Vei veni

oare când nimic nu va mai fi în favoarea mea? Se vede

că treci nonşalantă peste amănunte şi ştii cum să distingi

partea importantă din tot noianul pe care lucrurile sunt

în stare să îl prezinte. La Monschau, în magazinul elegant

cu sortimente de muştar, mi-am resetat gândurile

şi sentimentele văzând oamenii cum gustă din fiecare şi în final

nu mai ştiu, derutaţi, care este preferatul dintre toate. Eu aleg să am

un simţământ de fraternitate, un fel de a fi împăcat cu lumea,

în diversitatea-i prietenoasă ce îngăduie oricărui impuls

timid de comunicare să se manifeste plenar

în splendoarea-i discretă.

Strat de celule moarte peste strat de celule vii, zile negre

peste zile albe, ani pierduţi peste ani ce abia acum se pregătesc

să vină, iar câştigul nu este nici măcar grupajul de poezii scrise, ci doar

starea trăită fugar atunci când au fost puse în pagină

de mâna invizibilă a unui destin complet diferit de al tău.

Județul disperării

Un poem din cele mai noi, apărut în România literară, Nr. 49/2011


Județul disperării

Câştig din nimic, pierdere din tot, poveste
respinsă la concursul poveştilor, unde admiterea
se face pe bază de lacrimi. Dacă ai ceva pe suflet,
poţi spune acum! Nu este deloc înţelept
să pozezi în victimă, pentru că nu trăim în ţara milei,
ci într-un judeţ al disperării,
unde cinismul e lider, bătaia de joc secretară
pe probleme de apărare, iar metafora o reprezentantă
vigilentă a publicului. Nu ne alegem nici cu suveniruri
ieftine, turnuri Eiffel de cinci bucăţi la un euro
vândute de copiii Africii pe terasa de la Trocadero.
Însă nici cu lucruri care contează în viaţă nu rămânem.
Şi măcar dacă ar continua să răsară soarele conform aşteptărilor,
dimineaţa, când la cafeaua de rutină un dram de speranţă
se insinuează ca emoţia unei musafire neinvitate
care – nonşalantă – ocupă locurile cele mai bune, din faţă,
unde nu-ţi mai este rău dacă ai rău de serpentine,
unde nu mai plângi dacă ai probleme cu depresia,
unde nici nu mai mori dacă te încearcă moartea.

Mi-ar trebui un şir de ani

Mi-ar trebui un şir de ani

Mi-ar trebui un şir de ani poate

Ca să disloc magma aceasta de viaţă în care

                                           m-am prins,

Să fiu înafara oricăror bârfe din cartier,

Să ies viu dintr-o luptă care n-a fost niciodată a mea,

Chiar dacă tu erai acolo, protectoare din umbră,

Şi aveai privilegiul de a râde puţin

De înverşunarea mea inutilă, ridicolă oricum.

Mi-ar trebui curajul din primii ani,

Când nu-mi păsa unde adorm

Şi nu înţelegeam obiceiul oamenilor

De a se lega mereu de cîte ceva din trecut,

Când totul în mine se dăruia.

Tu ai fost mereu mai presus de proza

                                    în care mă zbăteam,

Mai presus de plasa în care ne sufocam

                                         de fapt împreună,

Pentru că puteai să fii crudă

Şi să laşi totul într-un loc, într-un oraş

În care să nu mai revii.

Astăzi îmi pasă de câte o mică burniţă

Care se confundă cu ceaţa

Şi am mare grijă să nu uit umbrela,

Îmi pasă de forfota de pe chei,

Neobişnuită pentru o ora atât de matinală,

Zgomote dragi în care îmi beau cafeaua pe terasă,

Privind leşinat,

Exasperat totuşi

De impresia de poezie comună

Pe care o lasă porturile în orice moment.

În volumul Febra (Ed. Panteon, Piatra Neamţ, 1996)

Combinaţia pentru trăire

Combinaţia pentru trăire

Cu depresii minore te poţi juca la infinit, dar marea

tristeţe este intim legată de lipsa oricărei ieşiri undeva, oriunde,

de prezenţa unei absenţe ce lasă un gol

tot mai adânc. Ăştia prezintă la televizor în fiecare zi

momentele cele mai proaste, iar tot ce e bun

devine egal cu neinteresant, într-o ţară unde ceea ce încă mai

mişcă trece în malaxorul de lucruri exotice

pentru privirile unor străini dintr-o ţară bogată care nu ne cunoaşte.

Este numai amintirea trecerii tale pe aici, ca un parfum

pe o eşarfă? Sau ceva mai mult, dar inaccesibil abilităţilor

mele de observaţie? Plânsul trece în râs şi râsul în plâns,

de mai multe ori, până când se face combinaţia cea mai potrivită

pentru trăire, pe care o acceptă oricine, copil

sau om trecut prin vârstă. Boala urcă treptele stărilor

de bine, temporar – suficient, totuşi, pentru a relansa

ideile nobile despre sensul vieţii omului pe pământ.

De la tine aştept confirmarea că este ok şi atunci, cu frică,

mă voi avânta şi eu vitejeşte în necunoscut.

Winterthur, Elveţia, noiembrie 2011