Alte trei poeme din cele pe care le-am scris recent, în Bucovina literara, nr. 12/ 2011

Metodă verificată

Avantajul unei situaţii de boală este convieţuirea

cu tine însuţi, deşi mai degrabă ai prefera uneori să staţi cât mai

departe unul de altul şi fără posibilitatea

de a vă vedea des. Eşti mulţumită de felul în care au evoluat

lucrurile cu noi în ultimul timp? Este o lume în plină expansiune

şi transformare, o adevărată provocare pentru nişte spirite rafinate,

un imens răspuns întins pe nesfârşite pagini la o întrebare

banală ce nici măcar nu a fost vreodată formulată.

Avansarea în teritoriile părăsite de speranţă ale bolii

se face după o metodă verificată de mai multe generaţii în şir,

plăcerea abandonării de sine fiind inclusă, întocmai

ca micul dejun în unele oferte de cazare, iar finalul dramatic şi poetic

este garantat, deşi toţi se feresc să vorbească despre asta.

Atât de umană este orice durere în stare să te pună pe gânduri

încât şansele unei cunoaşteri reciproce reale cresc

în procent de sută la sută. Noroc de plimbarea cu vaporul

pe Zürichsee, binevenită acum şi la moment,

în special pentru că mi-a distras atenţia şi am reuşit să mă abţin

de la plâns, ceea ce ar fi fost chiar jalnic pentru un bărbat,

sau chiar de la părăsirea acestui câmp de luptă

în care miza finală nu poate fi aflată niciodată,

dar şi pentru că mi s-a părut pentru o clipă că zăresc,

între casele luxoase de pe coastă,

clădirea albă a sanatoriului meu din România. 

Vina este undeva la mijloc

Pe mâinile celei mai periculoase întoarceri la tot ce a fost,

în boală se poate trăi ca într-o casă. Şi este doar

un plăcut sejur de acomodare pentru rezidenţa pe termen nelimitat,

care va veni aşa cum ni s-a promis, cu tot confortul.

Contemplarea propriei bunătăţi, alegerea celei mai potrivite

formule de adresare, confidenţele nesolicitate sunt termene

limită pentru aplicaţii laborioase la proiecte ultrasecrete.

Cât din partea care ţi se cuvine pe această lume mă include

şi pe mine? Exasperată de întrebări, sau pur şi simplu

ca metodă de prevenire a unui nou puseu de cădere sufletească, ieşi

la plimbare fără ţintă precisă, însă cu gând de revenire.

Îmi lipseşte sanatoriul şi recunosc – nu cu jumătate de gură – că vina

este undeva la mijloc, între dorinţa de a fi ceva ce nu am mai fost

şi plăcerea acomodării în spaţiul predestinat al morbidităţii târzii.

E încă devreme pentru orice fel de plan, mai puţin poate

pentru retragere. Există astfel de clipe uneori, când ai impresia

că nu mai este posibil nici înainte şi nici înapoi,

când respectarea promisiunilor se recompensează

cu aceeaşi monedă, când alunecarea în maladia familiară şi tandră

este chiar încununarea unei vieţi trăite la tensiunea

unui foarte înalt nivel de aspiraţie.

Depresie

După câte o zi din acelea care îţi oferă noi motive

de a trăi vine depresia. Ca un cort imens ce se lasă

peste lume întunecând-o, ca un întuneric de eclipsă,

ca o viitură de munte peste un iaz făcut de copii în joacă.

Vei merge oare cu mine mereu? Promit spontaneitate, ca să ne fie

trecerea uşoară, excursie de plăcere prin ţările îndepărtate

ale înstrăinării, promenadă de complezenţă pe ţărmuri de mare

cu valuri pline de poezie, refugiu de probă pentru atunci

când totul va fi de-adevăratelea. Din timp în timp, voi

spune ceea ce îţi place ţie să auzi de la mine, iar cuvintele

vor crea o puternică impresie de autenticitate şi dramatism,

potrivită momentului şi înclinaţiilor noastre naturale.

Tristeţea fără limite adusă de forţe necunoscute

şi invizibile se cuibăreşte aici cu aerul că are tot timpul din lume,

iar dacă dai semne de grabă toate ieşirile se închid automat,

iar lifturile se blochează, în aşa fel încât

nicăieri nu se mai poate pleca şi de niciunde nu se mai poate

face cale întoarsă, cum nici rămânerea pe loc nu devine

o opţiune demnă de luat în seamă, ceea ce restrânge alternativele

la una singură, şi aceea pe termen limitat.