Cinci poeme din cele mai noi, apărute în Actualitatea literară Nr. 15/16, decembrie 2011/ianuarie 2012

Mâna invizibilă

Tristeţe şi singurătate împreună alcătuiesc

un detonator eficient cu implozie lentă în boală, iar partea de

divertisment a vieţii încearcă din greu să se includă în program,

cu multe intervenţii de culise, pe lista deja aranjată. Vei veni

oare când nimic nu va mai fi în favoarea mea? Se vede

că treci nonşalantă peste amănunte şi ştii cum să distingi

partea importantă din tot noianul pe care lucrurile sunt

în stare să îl prezinte. La Monschau, în magazinul elegant

cu sortimente de muştar, mi-am resetat gândurile

şi sentimentele văzând oamenii cum gustă din fiecare şi în final

nu mai ştiu, derutaţi, care este preferatul dintre toate. Eu aleg să am

un simţământ de fraternitate, un fel de a fi împăcat cu lumea,

în diversitatea-i prietenoasă ce îngăduie oricărui impuls

timid de comunicare să se manifeste plenar

în splendoarea-i discretă.

Strat de celule moarte peste strat de celule vii, zile negre

peste zile albe, ani pierduţi peste ani ce abia acum se pregătesc

să vină, iar câştigul nu este nici măcar grupajul de poezii scrise, ci doar

starea trăită fugar atunci când au fost puse în pagină

de mâna invizibilă a unui destin complet diferit de al tău.

Vocea străină

Planuri de viaţă în dezbatere continuă se aduc în faţă,

eliptice paralelisme între stările emoţionale şi evoluţia bolii de cancer,

posibile conexiuni ale fumatului cu unele tendinţe psiho-patologice,

ale scrisului şi cititului cu starea de sănătate, ale speranţei

de viaţă cu realitatea individuală a adevărului. Vei fi atât de drăguţă

să-mi oferi şansa unei reveniri reale la tot ce am iubit odată?

Din limite împinse cât se poate de departe, din

trenuri fără opriri în gările mici, din pulberea fină a polenului

care declanşează atât de uşor astmul,

vine ceva ce seamănă cu altceva, ceva ce aduce a tendinţe noi

în moda de a trăi pe pământ, un fel de răspuns pozitiv

la o cerere de includere pe lista de aşteptare, sau o criză de natură

necunoscută. Iar vocea străină pe care o auzi vorbind cu glasul tău

este dificil de încadrat pentru că seamănă cu vocea ta atât de bine

încât poţi fi păcălit ca un copil, fie şi ascultând cu atenţie încordată

în tăcere de uitare, izolare de pierdere, retragere de-ndepărtare,

renunţare de toate timpurile viitoare.

Urgenţă

Pe drum spre spital, în ambulanţa extraterestră, totul se leagă,

momente de cădere cu izbucniri de victorie locală,

portrete abia creionate cu tuşe groase de culoare,

vinovăţie, regret, tulburare comportamentală, stima de sine

îngrijorător de scăzută, pusee de egoism feroce, sărăcie,

înstrăinare, reveniri repetate la linia de plutire, controverse

pe teme de care nimeni nu mai este acum interesat, personalitate dublă,

scădere în greutate inexplicabilă într-un timp foarte scurt, un asalt

curios al celulelor de apărare asupra celulelor normale şi paşnice,

în sânge şi în corp, în inimă şi în creier, în tot ce ţine de

tot ce este legat cu tot ce are de a face cu nimic din ceea

ce se poate imagina că ar putea fi. Ai tu această putere de a fi

mai străină de mine decât sunt eu acum de tot ce am fost?

Îmi pun speranţe în clipele rare, care vin, aşteptate sau nu,

care nu sunt ale noastre, ci ale unor instanţe mai înalte, libere

precum turiştii în promenadă pe sub Brandemburger Tor

în anii de după schimbare. Sirena răsună parcă mai adânc,

alarmă interioară prevestind pericole din lumea noastră

şi parcă şi ceva ce nu se poate povesti.

Bursa nefericirii

Din cercetările recente rezultă că fiinţa umană

are drept caracteristică specifică dorinţa de a fi altceva,

ceea ce înseamnă că mă încadrez şi eu foarte bine, fapt care

îmi permite să respir uşurat şi să privesc

cu încredere viitorul. Tulburarea mentală ce trimite

la Zelig al lui Woody Allen este chiar suportabilă, ca orice

boală la graniţa dintre normal şi anormal, unde locuim

cu titlu temporar de ceva vreme întreţinându-ne din micul trafic,

iar inconvenientele sunt suportate la fel de bine

ca un tratament probat deja pe eşantioane largi de subiecţi umani,

între care ne îngrămădim şi noi la poza de grup. Vei accepta

să devii ambasadoarea disperărilor mele fără motive aparente?

Fericirea e surprinzătoare ca orice nou Crăciun perfect

asemănător cu toate celelalte dinainte, iar nefericirea

se negociază la bursa nefericirii, unde clipele bune

fac să crească preţul acţiunilor. Un câştigător nu arată ca mine.

Este nevoie de multă pasiune pentru a aduna auto-excludere,

duşmănie de sine, sabotarea oricărui semn de progres personal,

trecerea lejeră la un nou sistem automat de înregistrare

a persoanelor predispuse la stilul de viaţă imaginar.

Machetă pentru orbi

Pe linia care desparte boala de sănătate locuieşte

cineva având toate atuurile să fie unul dintre noi. Poliglot ascuns

şi pasionat al artei de a trăi în anonimat clandestin,

trece nevăzut dintr-o parte în alta inspirând speranţă

şi desnădejde în funcţie de circumstanţe insuficient cercetate. Ai mai fi

interesată de situaţii de graniţă în viaţa comună dacă ai păşi cu mine

în partea maladivă? De pe terasele răvăşite ale suferinţei

din poeziile facile se poate vedea în zilele senine panorama lumii,

care ne cuprinde drăgăstos şi pe noi împreună,

ceea ce nu este cazul cu fericirea – oarbă, împiedicată,

de pe esplanada căreia nu ai vizbilitate şi unde rişti

să depăşeşti limitele doar pentru că ţi se urcă la cap un pic

mai multă euforie testată pe clienţi încă şi mai rezistenţi.

Doar de sus de la Sacré Coeur m-am avântat în explorarea

unui oraş care-a zumzăit mereu în gânduri, sentimente, stări,

idei, fragmente de vers, conversaţii despre cât de mult

contează să ai vise în viaţa de pe pământ, scrisori, şi care

acum este numai un lucru în plus ce poate fi atins,

ca o machetă pentru orbi,

tocită şi şlefuită de mâinile lor căutătoare de înţeles.