Mi-ar trebui un şir de ani

Mi-ar trebui un şir de ani

Mi-ar trebui un şir de ani poate

Ca să disloc magma aceasta de viaţă în care

                                           m-am prins,

Să fiu înafara oricăror bârfe din cartier,

Să ies viu dintr-o luptă care n-a fost niciodată a mea,

Chiar dacă tu erai acolo, protectoare din umbră,

Şi aveai privilegiul de a râde puţin

De înverşunarea mea inutilă, ridicolă oricum.

Mi-ar trebui curajul din primii ani,

Când nu-mi păsa unde adorm

Şi nu înţelegeam obiceiul oamenilor

De a se lega mereu de cîte ceva din trecut,

Când totul în mine se dăruia.

Tu ai fost mereu mai presus de proza

                                    în care mă zbăteam,

Mai presus de plasa în care ne sufocam

                                         de fapt împreună,

Pentru că puteai să fii crudă

Şi să laşi totul într-un loc, într-un oraş

În care să nu mai revii.

Astăzi îmi pasă de câte o mică burniţă

Care se confundă cu ceaţa

Şi am mare grijă să nu uit umbrela,

Îmi pasă de forfota de pe chei,

Neobişnuită pentru o ora atât de matinală,

Zgomote dragi în care îmi beau cafeaua pe terasă,

Privind leşinat,

Exasperat totuşi

De impresia de poezie comună

Pe care o lasă porturile în orice moment.

În volumul Febra (Ed. Panteon, Piatra Neamţ, 1996)