Antiteze nr. 2 la tipar... Trăim nişte timpuri atât de netrebnice şi ticăloase încât peste tot, prin instituţii, vezi oameni fără pregătire, fără educaţie, fără cultură şi fără realizări personale (profesionale sau manageriale) în posturi de conducere, iar oamenii cu bun simţ, competenţi, precum şi tinerii valoroşi sunt marginalizaţi, sunt deliberat batjocoriţi şi umiliţi. Săracă ţară ajunsă pe mâini netrebnice...

Vasile Baghiu, Himerismul sau încercarea de a împăca poezia cu viaţa (în Vatra, nr. 2 / 2010; tema numărului: Manifeste poetice)

Tema numărului de faţă al Vetrei îmi oferă plăcuta ocazia de a scrie din nou despre himerism. (1) Am intuit întotdeauna că mai devreme sau mai târziu poezia, în stilul himerist pe care l-am inventat, îmi va influenţa viaţa.

Vară. Întâlnire la Bran cu prietenii noştri din Germania, Anne şi Achim. Lucru la numărul doi al revistei "Antiteze": corecturi, înlocuiri de pătrăţele şi cerculeţe cu litere cu diacritice, făcut fotografii, selectarea textelor, muncă mereu. La serviciu atmosferă amestecată, proastă, cu ameninţarea reorganizării, atmosferă descurajantă în care nimănui nu pare să-i pese de nimic, aşa cum nu cred să mai fi fost în ultimii douăzeci de ani... Germana avansează parcă mai mult şi mai mult.

"Antiteze", primul număr din seria nouă, a treia, a apărut. L-am trimis colaboratorilor şi mai multor cititori şi scriitori şi mă simt un pic mai liniştit, mai mulţumit, ca întotdeauna când reuşesc să duc la capăt un proiect. Acest proiect abia a început însă, sunt chiar foarte conştient de asta, aşa că mă pregătesc sufleteşte pentru numărul 2, adun din nou materiale (am deja nişte texte foarte bune), am lămurit în redacţie şi unele chestiuni administrative (corespondenţă, selecţia materialelor, clarificarea rolurilor, decizie etc.), privesc cu încredere spre viitor, încerc să ignor, ca în atâtea situaţii asemănătoare, neretribuirea muncii, încerc să menţin cât mai sus ştacheta valorii, încerc să trec senin peste insultele unora dintre cei respinşi de la publicare. Ecourile sunt deja foarte bune, ceea ce îmi dă curaj să merg mai departe. Aş posta aici versiunea pdf, dar nu ştiu cum... O să fac oarecari cercetări pe internet şi poate voi găsi soluţia...

Am gasit! Aici poate fi vazuta versiunea pdf a revistei "Antiteze":  http://issuu.com/vasiba/docs/antiteze1-2010

Antiteze este la tipar. Am acceptat propunerea de a fi redactor-șef doar de amorul artei. Nu e ușor însă să faci față gusturilor diferite și intereselor nevăzute, nu e ușor să respingi asaltul mediocrității, nu e ușor să bați drumurile toată ziua la tipografie... Cât despre munca voluntară, aș zice că nu ar trebui să mă mai mir, că doar astfel de muncă prestez de ani de zile prin țărișoara noastră... Mă rog lui Dumnezeu ca revista să iasă până la urmă bine.

Când proiectele şi planurile sunt prea multe rişti, bineînţeles, cum se ştie, să nu reuşeşti cu nici unul. Iar când mai dau peste tine şi niscai răceli şi gripe, situaţia trebuie regândită, reformulată, externalizată (ca să folosesc un pic din limbajul unor terapeuţi celebri), pentru clarificări emoţionale, pentru împăcarea cu propria persoană. Scrisul încape şi el - vai de el! - pe undeva prin meandrele ontologice (ca să fiu anume foarte preţios), dar devine, în aceste condiţii, aproape clandestin, secret.

Ieri, Casiana Amihăesei, fiica naşilor noştri de cununie, imi trimite nişte poze cu un afiş mare din Grădina Copou din Iaşi prezentându-mă pe mine cu versuri, o scurtă prezentare, fotografie etc.... Drăguţ din partea ei că s-a pozat cu afişul. N-am ştiut de prezenţa mea la Copou. Se pare că au putut fi chiar şi auzite versuri de-ale mele la difuzoarele din preajma Teiului lui Eminescu. Întâmplarea mă bucură, fireşte, dar faptul că nimeni dintre organizatori nu mi-a trimis nici măcar un e-mail de înştiinţare îmi aduce totodată un sentiment ciudat, de parcă nu aş fi viu, ci clasic-zâmbind, ca să zic aşa, din cealaltă parte, postum... E bine şi aşa.

Pe blogul "Cartier" este postat un inventar al manifestelor literare. Am zărit şi himerismul meu pe acolo, bine sintetizat în prezentarea autorului, Gheorghe Erizanu... Mă gândesc să postez aici în aceste zile şi textul pe care l-am publicat în Vatra, cel mai recent pe tema himerismului... Poate sunt oameni interesaţi de subiect. Cine ştie?

"Inventarul manifestelor literare

După Onirismul lui Dimov și Țepeneag și Textualismul Generației 80, literatura română a intrat în Babelul manifestelor literare. Revista Vatra a făcut inventarul.

1. Himerismul. Inițiator Vasile Baghiu. Apărut în august 1998 în „România literară”. Cele patru trăsături ale himerismului: călătoria, transfigurarea, știința și boala. Călătorești prin poezie pentru a trăi viața. Transfigurarea îl scoate pe poet din eul biografist și provincial. Știința apare ca un suport logic. Boala ferește poezia de superficialitate.

2. Fracturismul. Inițaitori Dumitru Crudu și Marius Ianuș. A apărut în octombrie 1998 în „Monitorul de Brașov”. Antipostmodernism, antioptzecism, antinouzecist.

3. Utilitarismul. Inițiator Adrian Urmanov. Publicat în ianuarie 2003 în „Paradigma”.

4. Sufletismul. Inițiator Ion Maria prin volumul de versuri „Balene zburând”, publicat în 2003. Ars poetica blajinului.

5. Manifestul Cenclului din Turn. Membrii Cenaclului din Târgu Mureș. Devenit public în aprilie 2004. Lupta provinicialilor. Împotriva monopolizării pieței literare mureșene.

6. Deprimismul. Inițiator Gelu Vlașin. Anunțat în iulie 2004 prin cyberspace. Suprimarea conceptului de invidualitate și încarcerarea lui într-un sistem globalizant, distructiv și restrictiv.

7. Nunismul – Manifestul Nu-Nu. Inițiator Adrian Qruaenfels. Anunțat în decembrie 2005. Revelația estetică întrece orice formă de emoție senzorială. O formă de gândire postdadaistă pentru iubitorii de absurd și hedonism mental.

8. Manifestul partidului literar român. Inițiator Fluerașu Petre. Anunțat la 29 aprilie 2006. Luptă pe baricadele literare împotriva inculturii de clasă.

9. Boierismul. Inițiatori: Paul Bogdan, Radu Herinean, Felix Nicolau, Marius Marian Șolea. Anunțat în decembrie 2006. „A venit timpul să scriem și să gândim boierește: cu forță, vigoare, eleganță, evghenie, culoare.”

10. Manifestul poeziei europene. Inițiator Friedrich Michael. Publicat la 13 mai 2007 în revista „Tiuk!” Pentru o resurecție a vechiului spirit grec și întemeierea unei noi Europe.

Mai sunt. Doar a venit primăvara. Nu orice manifest literar produce și curent literar."

Nicolae Sava despre "Cât de departe am mers" de Vasile Baghiu

Dinspre Europa spre sine
(în Ceahlăul, marţi, 2 martie 2010)

Nicolae Sava despre "Himerus Alter în Rheinland" de Vasile Baghiu

Acest text a apărut în ziarul nemțean "Ceahlăul" (miercuri, 4 iunie 2003), în perioada în care mă aflam în rezidența literară germană "Künstlerdorf Schöppingen" și nu am putut afla despre el. Ieri, la o lansare de carte, poetul Nicolae Sava, autorul articolului, mi-a adus un exemplar de ziar pe care îl păstrase anume cu gândul că mi-l va oferi cândva.

A scrie și a trăi în același timp nu presupune nimic dramatic. Un scriitor, dacă nu se plânge de acest aspect dual al vieții sale, are toate șansele să transforme în literatură bună întreaga tensiune dintre viață și scris. Lipsa de discreție în această chestiune este întotdeauna neproductivă în plan literar.

Lucrurile sunt pe drumul cel bun. Scriu de la stânga la dreapta. Sunt în stare să mă bucur de raza de soare care a ieșit azi dimineață printre nori. Am trimis manuscrisul romanului la altă editură. Aștept răspuns. Între timp, scriu la alt roman. Pun ordine în hârtii. Mă bucur de viață.

Multă vorbărie goală peste tot... Și lipsă de atenție... Comportament de turmă... Îmi vine să mă retrag în mine însumi, să nu mă mai adaug și eu acestui zgomot... Știu însă că e doar o stare trecătoare, că mâine voi gândi altfel... Aștept ziua de mâine...

Dacă nici contractul, scris și semnat, cu o editură importantă nu mai este o garanție de publicare a cărții pentru un scriitor în zilele noastre, atunci mă întreb ce valoare mai poate avea simpla înțelegere verbală. Trecut recent printr-o astfel de experiență, după ce un an de zile prietenii m-au felicitat pentru norocul de a fi prins un contract pentru romanul meu, încerc să-mi revin. Încep din nou căutarea editorului. Nu sunt supărat pe nimeni. Știu bine în ce lume trăim. Sunt numai un pic derutat.

Sub titlul "Pe urmele lui Himerus Alter" am început să public în revista "Timpul", începând din numărul din noiembrie 2009, câte o pagină despre călătoriile mele din ultimii ani. Nu sunt însemnări de călătorie propriu-zise, ci mai curând nişte reflecţii despre poezie şi viaţă în jurul unor momente pe care le-am trăit în diferite locuri din Europa, adesea în legătură cu oameni pe care i-am cunoscut. Revista poate fi descarcată şi în format pdf la www.timpul.ro, iar în paginile ei pot fi citite multe alte lucruri interesante şi valoroase.

Vineri, 4 decembrie 2009, a murit Marin Mincu. Este o pierdere imensă pentru literatura română şi pentru viaţa literară din România. Spirit polemic, incomod pentru establishment-ul literar autohton, Marin Mincu a fost printre puţinii critici din generaţia mai veche care a avut ochi pentru literatura română contemporană, în special pentru poezia română contemporană. Intuiţiile sale critice au fost aproape întotdeauna confirmate. I-a susţinut pe tineri, cu generozitatea, competenţa şi devoţiunea sa, le-a publicat cărţi, a scris despre ei, le-a creat, prin cenaclul Euridice şi revista Paradigma, un loc în care să se exprime, i-a inclus în antologiile sale, a fost un mentor pentru cei mai mulţi. Plecarea sa a lăsat un gol. Influenţa sa, deopotrivă ca teoretician şi critic, dar şi ca poet şi prozator, este foarte puternică. Personal, am fost deosebit de onorat de încurajările sale, atât atunci când mi-am încercat mâna în critica literară, cât şi în căutările mele ca poet. Nu voi uita niciodată discuţiile cu el, în diferite întâlniri cu scriitori prin ţară în care ne vedeam, sau la telefon, când mă suna ca să-mi vorbească despre gândurile şi ideile lui legate de literatura cea mai nouă sau despre unele supărări, dezamăgiri sau bucurii de scriitor pe care le trăia. Simţul dreptăţii îl anima, dragostea de literatura autentică îl făcea să fie ironic şi sarcastic, iar dispreţul faţă de impostură îl făcea să fie un luptător. Mai avea multe de spus, mai avea multe de scris. Plecarea lui a fost atât de grăbită... Dumnezeu să-l odihnească!

Scriitorii români se plâng că nu prea mai au cititori, dar se laudă adesea că ei scriu pentru oameni cu un nivel de pregătire superior, că opera lor este accesibilă doar unor iniţiaţi.

În schimb, dacă un scriitor are succes, adică se vinde, ei spun atunci despre el fie că e ajutat de reclama editorului şi de alte forţe, de obicei oculte, fie că opera lui e de factură comercială.

Scriitorii români se plâng că literatura română nu are căutare pe plan internaţional, dar când cineva reuşeşte, câtuşi de puţin, să pătrundă pe acea piaţă, acela e sigur intrat pe o filieră de relaţii şi pile.

Cei mai mulţi scriitori ar vrea să fie văzuţi de lume şi se lamentează pe seama izolării noastre, dar foarte puţini fac efortul minim de a-şi însuşi o limbă de circulaţie internaţională la un nivel mai înalt decât cel conversaţional şi de a intra astfel în legătură cu lumea.

Mulţi scriitori le reproşează politicienilor atitudinea de respingere a opiniilor critice legate de activitatea politică pe care o prestează, dar când o carte de-a lor este comentată defavorabil de un critic literar ei spun aproape mereu că respectivul critic e lipsit de talent şi aparţine unor tabere adverse.

Nu reuşesc să pornesc în scrierea cronicilor. Probabil că dacă voi trece de primele totul va merge. Cel puţin eu aşa sper. Tatonez paginile, cărţile, revăd momente importante din istoria teoriei şi criticii literare, mă re-familiarizez cu idea că este cu adevărat nevoie de critică. Între timp, scriu şi la cartea "Pe urmele lui Himerus Alter", pigulesc şi noile poeme...

În ediţia de pe Internet a revistei Luceafărul (Nr. 28/ 2009) citesc un articol interesant semnat de Felix Nicolau care are ca titlu “Manifeste literare nouăzeciste şi (post)douămiiste”. Autorul se referă şi la Himerism. Iată fragmentul:

“Primul manifest al Himerismului a fost publicat de Vasile Baghiu în România literară în 1998. Declarat poetic, himerismul tratează pe larg despre condiţia socială a scriitorului şi despre iluziile sale. Manifestul este lung şi desfăşurat ca o povestire. Iată, Himerele din 1854 ale lui Gérard de Nerval au fost recuperate sub umbrelă teoretică şi în ţara românească...
Să esenţializez: profesia de scriitor este cea mai nobilă. Nu i se cuvine oricui, nu oricine poate intra în joc, aşa cum susţine teoria literară postmodernistă, vărsată tot mai mult în teorie a comunicării. Mai ales că literatura este o „pasiune maladivă”, e ca şi cum te-ai îmbolnăvi „de hepatită sau de SIDA”. Boala scrisului, vezi bine, nu s-ar prinde de oricine (ba bine că nu!). Mândru că a reuşit să impună „tema sanatoriului în literatura română”, poetul redimensionează termenul de bovarism. Sanatoriul, după cum ştim, a fost asimilat intens de scriitorii interbelici, contaminaţi de tematica franceză. A „impune” este, însă, altceva. Starea de boală poate provoca delirul sau o fantazare compensatorie pe marginea lecturilor. Bovarismul de sanatoriu înseamnă cutreierarea imaginativă în timp şi spaţiu. Vasile Baghiu a lansat şi un personaj care trăieşte din plin himerismul: Himerus Alter. Dacă prenumele este limpede, numele mă duce cu gândul la vechime, experienţă, dar şi la elevaţie.
Surpinde întrucâtva inaderenţa declarată a scriitorului la spiritul generaţiei nouăzeciste. Spun „întrucâtva”, pentru că şi „dizidentul” are o reprezentare culturală a lumii. Diferenţa faţă de propria lui generaţie ar consta în faptul că el chiar se ia în serios şi respinge ironia şi parodia postmo­derniste. Vasile Baghiu doreşte reinstaurarea iluziei şi a magiei. Imaginarea de „realităţi paralele”, „gustul înstrăinării şi febra” au nevoie de o ramă. După proclamata întoarcere a autorului, încep să se întoarcă şi unele iluzii moderniste.
Himerismul combate provincialismul prin „nevoia de utopie” şi „evaziune istorică şi spaţială”. În fond, o rezistenţă eroică prin cultură, înţeleasă ca antidivertisment.
Şi în Al treilea manifest al Himerismului sau Experienţa live a realităţii ficţionale (Poesis, nr. 6-7-8, 2006) sunt susţinute aproape patetic vechile principii, deşi bovarismul transfigurant mai are ca motivaţie doar constrângerile financiare. Impresionează la Vasile Baghiu, dincolo de demersul lui expus la atacul moliilor, fermitatea cu care îşi susţine opţiunile literare şi politice. În ce priveşte consideraţiile entuziast-patetice despre „boala himeristă”, cred că ele ţin de o anumită alintare literară. Orice scriitor este himerist până la un anumit punct. Poate diferi capacitatea de abandonare în braţele himerei. Şi totuşi, conştiinţa de breaslă exacerbată şi consemnarea orgolioasă a naşterii noului curent literar („pe la orele 16.30, în ziua de 21 august 1988”), mă fac să-l privesc cu o oarecare suspiciune pe părintele său. Îmi dă impresia de meseriaş băţos, obsedat de omologare. Mai ceva ca un inventator invitat la o emisiune de divertisment. Poate mă înşel. Himerismul îmi este simpatic pentru altceva – anume pentru încăpăţânarea cu care se opune postmodernismului. Nu că aş fi fericit cu o artă prea serioasă şi visătoare. La fel ca în cazul delirionismului, nici Vasile Baghiu nu se referă la specii sau inovaţii stilistice. Libertatea ar fi totală dacă nu ar exista iritarea provocată de parodie şi demitizare.”

Ce pot să comentez foarte pe scurt?
Îi mulţumesc aici autorului pentru interesul său pentru poetica himeristă. Gerard de Nerval pică bine în acest context, nimic de zis, dar Pessoa ar fi o sursa mai apropiată de intenţiile mele po(i)etice himeriste. Felix Nicolau zice că aş fi “obsedat de omologare”. Poate are dreptate, însă în România e greu să propui lucruri noi fără o gesticulaţie suplimentară. Şi e, de asemenea, greu să fii foarte relaxat şi natural în astfel de situaţii…

Probă de viitor

Nu eu intru în discuţie,

ci stilul de viaţă legat de bruma de poezie,

vestalele unui trecut pus la încercare ca probă de viitor,

promise adăugiri şi corecturi migăloase pe ecrane de timp,

foi rupte din reviste de modă în care viaţa pare atât de uşoară.

Iar tremurul vocii,

când vrei să spui adevărul cel incomod,

e de aici din lumea noastră umană,

e din perimetrul perfecţiunii,

din şcoala supravieţuirii.