miercuri, mai 25, 2022

A fost plăcut să mă reconectez la copilărie

Astăzi am fost la școala din satul Mastacăn, comuna Borlești, aici în Neamț, unde demult, acum o jumătate de secol am urmat clasele primare și gimnaziul.

Am fost invitat de doamna bibliotecară și câțiva profesori de acolo cărora li s-a alăturat și părintele paroh, care ne-a invitat la rândul său să ținem întâlnirea cu elevii chiar în biserica recent ridicată pe deal, ceea ce am și făcut.

Am apucat să dau un ochi și să prind două-trei imagini pe holuri, pe terenul de sport și prin preajmă, cu sentimente de nostalgie bine temperate, firește, cum se întâmplă în situații de acest fel, reușind să mă văd copil în filmul din trecut.
Elevilor le-am vorbit despre sănătate și cât de mult depinde ea chiar de noi înșine, despre rostul cititului și al cărții, despre valori ale vieții de care ar trebui să ținem seama încă de mici, în fine, despre momente din trecutul meu acolo în sat și în școală și ecoul lor peste ani în cărțile pe care le-am scris și în tot ce am trăit mai departe în timp, precum și despre povestea prizonieratului la ruși a tatălui meu și a memoriilor pe care le-a scris în anii cincizeci.
Au fost și întrebări interesante. Am răspuns cât am putut de bine și sper că elevilor li s-a părut cu folos întâlnirea.
La final, după două ore de vorbit și discutat, am oferit școlii și câte un exemplar cu autograf din puținele cărți ale mele pe care le mai aveam în casă.
A fost plăcut să mă reconectez la copilărie, invitat acum peste ani și ani la școala unde multe din planurile și visurile de care am încercat să mă țin în viață își au începutul.
A fost o zi specială.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Întâlnire cu Abdulrazak Gurnah

FILIT, strălucitorul festival de literatură de la Iași, este și despre întâlniri uluitoare. Am fost norocos astfel, pe lângă invitația de a ...