Nicăieri în lume valorile adevărate nu au apărut în absenţa criticii

Am sentimentul că nu vom atrage niciodată cu adevărat atenţia ca scriitori - nici cititorilor români, nici celor de afară - dacă nu vom scăpa de îngâmfarea auctorială penibilă (specific românească oare?) şi nu vom renunţa la ideea păguboasă că scrierile noastre nu pot fi nicicum obiectul contestării critice. Nu e deloc plăcut să fii criticat, fireşte, dar nicăieri în lume valorile adevărate nu au apărut în absenţa criticii, iar principiile libertăţii în artă şi în viaţă trebuie să poată fi aplicate şi pe operele noastre unice și nemuritoare. Dacă nu acceptăm această minimă condiţie, picăm în capacana unei inadecvări.

Cum reaua-intenţie e întotdeauna uşor de detectat într-un demers critic, e necinstit şi inutil să o vedem în toate demersurile critice care pun la îndoială genialele noastre scrieri.

E necinstit, pentru că e mai uşor să pui în funcţiune maşinăria victimizării şi delirul persecuţiei decât să reflectezi o clipă la realitatea lucrurilor.

Cred că literatura română nu se poate afirma aşa cum ar merita şi din cauză că nu funcţionează în interiorul ei spiritul critic.

Pe de o parte, autorii au pragul scăzut de rezistenţă la frustrare şi nici nu prea au simţul umorului, iar pe de altă parte cei mai mulţi critici sunt oportunişti, obedienţi, lipsiţi de caracter.

Curajul în critică este rar, iar când apare este supus, din păcate, unor presiuni (inimaginabile pentru cineva dinafară) tocmai din partea autorilor, dar şi a unor grupuri care funcţionează ca nişte găşti.

Nu foloseşte nimănui reacţia inflamată a unui autor la o recenzie negativă, deşi autorul are, la rândul lui, tot dreptul să reacţioneze. Mai mult, când reacţia este de fapt un potop de insulte, autorul îşi arată limitele, lipsa de maniere şi chiar... lipsa talentului. Acel autor nu se mai comportă ca un scriitor, ci ca un activist al propriei biografii pe care o admiră în oglindă la nesfârşit.

Când critica va fi privită mai relaxat de către autori şi tot mai mulţi critici vor gândi cu propriile lor minţi în demersul critic, atunci va începe probabil şi literatura română să conteze cu adevărat în ochii oamenilor, de aici sau din lumea largă.