Balcic, mon-amour!

Am fost recent pentru câteva zile la Balcic, a treia vizită pe care am făcut-o acolo. Locul ne-a plăcut de prima dată când, în plină pandemie, anul trecut, am încercat o ieșire (cam singura posibilă atunci în orizontul nostru) din atmosfera agitată de la noi. Apoi am repetat, prin septembrie, incursiunea doar pentru a-i însoți pe niște prieteni și a împărtăși și cu ei bucuria. "Cuibul de liniște", cum îl numea Regina Maria, își merită numele. Pensiuni modeste și curate, cu piscine și locuri umbroase, faleza cu terase amenajate cu gust unde meniurile sunt scrise în română, unde chelnerii, de o amabilitate neostentativă, neșmecherească, îți vorbesc și ei în română servindu-te, între alte bunătăți balcanice, cu midiile gătite ca nicăieri și la prețuri foarte bune, marea cu farmecul ei care nu se demodează niciodată, castelul din apropiere cu grădina botanică și istoria lui, totul face din mica localitate un frumușel cuib de recluziune de vacanță plăcut și nepretențios.

Ca să nu mai spun că anul trecut locurile m-au și inspirat și am scris acolo o bună parte din "Respirație asistată", pe carnetele mele nelipsite și poate demodate, ceea ce nu a mai fost cazul acum, când nu mi-am mai propus nimic legat de scris sau citit, ci numai contemplare și odihnă.