Mă gândesc la lucrurile simple ale vieţii tot aşa cum mă gândesc la versurile bune. Banalităţile de fiecare zi conţin în ele tot atâta poezie cât versurile bune viaţă obişnuită. Graniţa dintre ele poate fi trecută - în ambele sensuri - numai pe seama unei conştiinţe active, numai pe seama menţinerii cu ajutorul exerciţiilor de voinţă a unui prag de alertă minim necesar la nivelul sensibilităţii. Fără acest efort, riscul de a trece pe lângă situaţii de viaţă care vorbesc liric prin ele însele sau de a citi fără efect versuri care proiectează lumină asupra unor fragmente de trăire devine o realitate. Ceea ce este şi mai "palpitant" în această ecuaţie este că nimic nu garantează rezultatul aşteptat, adică poezia. Cu toate acestea, pragul minimal de alertă merită să fie menţinut, fie şi cu mijloace artificiale, cum ar fi refuzul de a fi aşa cum crede lumea că ar trebuie să fie un poet sau ambiţia de a fi cât de aproape posibil de ceea ce se aşteaptă.