Gândul la proiectele abandonate îmi trezește părerile de rău,
firește, și mă demobilizează de la munca la acestea încă neabandonate. Partea
bună - și singura consolare - este că unele din ele chiar devin realitate, ceea
ce mă salvează de la o autocritică prea severă. Sunt atât de vulnerabil la
capitolul acesta încât uneori ajung în extrema cealaltă, a unui fel de muncă de
refugiu, bună doar pentru a nu ajunge să mă desconsider de-adevăratelea sau să
încep să trăiesc pur și simplu în voia vieții.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
A apărut "Bucovina literară" (nr. 1-2-3, 2023), cu multe contribuții valoroase, ca de obicei, dar și cu povestirea mea "Totu... -
Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viaț...
-
Vasile Baghiu Călătoria sau școala himerică a poeziei trăite Între formele de trăire poetică accesibile în epoca noastră omului himeri... -
Vasile Baghiu Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, l...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu