Poezia devine pentru mine tot mai mult un stil de viață. Zilele vieții mele se rotesc în jurul acestei tensiuni sufletești speciale care constituie susbstanța a ceea ce numim inspirație. Nu scriu poezie în fiecare zi, dar tensiunea poetică îmi ghidează gândurile, gesturile, cuvintele, îmi spune cum să mă orientez în spațiul virtual al realității. Iar eu, ascultător, supus, mă las dus de val, scriu uneori, adică notez mai bine zis, fac de fapt drumul invers, din punctul în care cuvintele mă îndepărtează de substanța inspirației până în miezul acelei substanțe. Scrierea poeziei este, poate, în acest sens, un efort de depășire a obstacolelor pe care chiar cuvintele le aduc în calea descoperirii propriei simțiri poetice.

Radu Vancu despre "Magia elementară" de Vasile Baghiu (în România literară, nr. 16, 22 aprilie 2011, p. 6)

Magia elementară reprezintă o selecţie severă din volumele anterioare ale lui Vasile Baghiu (Gustul înstrăinării, 1994; Rătăcirile doamnei Bovary, 1996; Febra, 1996; Maniera, 1998; Himerus Alter în Rheinland, 2003; Cât de departe am mers, 2008), plus o tranşă finală de nouă Poeme noi. Cerându-se citită în siajul celor patru manifeste ale himerismului, antologia demonstrează cât de coerent a lucrat poetul, din 1994 şi până în 2008, întru susţinerea înaltelor deziderate ale unui curent literar (căci asta e, cel puţin în intenţia doctrinarului său unic, himerismul) care se recomandă drept "alternativă la postmodernism", întrucât ar fi "mai precis delimitat ca ideologie literară (definiţii şi trăsături ferme)". Poemele reţinute drept ilustrative pentru "magia elementară" a himerismului sunt, aproape fără excepţie, ample, epice, rulând în versurile prozaizante profuziuni de referinţe geografice, germinând o euforie de globe-trotter post-whitmanian cu o fascinaţie pură precum a copiilor pentru exotismele Atlasului geografic. Himerismul seamănă cu o variantă de explorare a alterităţii geografice a fiinţei: "Dacă nu se putea trăi normal în acele vremuri, eu voiam ca măcar în poezia mea să trăiesc normal, să pot călători, să fiu ca toată lumea din lumea largă. A fost întâi un impuls de natură ontologică şi abia după aceea el s-a convertit în poetică" ("Al treilea manifest al himerismului sau Experienţa live a realităţii ficţionale", din 2006). Ceea ce înseamnă că himerismul e, înainte de a fi un mod de a scrie poezia, un mod de a o trăi. Nu atât o poetică, dar un credo. Ilustrat fără rest de antologia de faţă.

Poezia înseamnă pentru mine în aceste timpuri mai mult chiar decât a însemnat în anii optzeci, când nu reuşeam să văd orizontul. Îmi oferă pur şi simplu reperul moral care îmi îngăduie să mă gândesc la Dumnezeu.

Poate că voi scrie vreodată, aşa cum mi-ar plăcea, despre momentele şi situaţiile penibile în care poţi ajunge doar pentru că eşti poet. Îi înţeleg în acest sens foarte bine pe toţi cei care preferă discreţia, izolarea, chiar dacă sunt conştient că nu aş putea fi ca ei decât pentru scurte perioade de timp.

Povestea poeziei ca stil de viață, așa cum o văd adesea, este un subiect de roman.

Poezia vine din trăirea poetică a vieții. Cum trăirea poetică nu este în principal un stil de viață natural, moștenit, ci și unul pe care omul îl adoptă conștient, îl întreține și îl îmbogățește mereu cu noi elemente, efortul de menținere în raza de acțiune a poeziei poate fi cheia dezvoltării în ordinea poeziei ca fapt literar. Scrii poezie, iar acest lucru te face să trăiești poetic. Trăiești poetic, iar această trăire te inspiră în scrierea poeziei. Idea care ar merita o atenție specială aici ar fi aceea a efortului, a mobilizării interioare cu scopul de a te proteja pe tine însuți cât mai mult de trăirea vieții la întâmplare. A trăi poetic și a scrie poezie sunt două posibilități prin care omul își poate câștiga sensul după care tânjește, mai mult sau mai puțin conștient, în viață.

Încerci să scrii, să mergi înainte, să descoperi nuanţele lumii, secretele pe care le ştie toată lumea, dar ceva te opreşte din drum, un gând încă nelămurit, o ezitare, o frică uşoară ca un fulg, ceva ce încă nu ai trăit, un fel de sentiment al unui tip special de libertate pe care încă omul nu l-a cunoscut pe pământ, o stare de imponderabilitate experimentată doar de cosmonauţi, o stare, o emoţie despre care încă nu îndrăzneşti să crezi că ar putea fi nucleul unui vers, un punct de la care totul poate începe din nou. Încerci să trăieşti conform sensibilităţii pe care nu numai poezia o întreţine, ci şi dragostea faţă de cei dragi, dar reuşeşti doar să supravieţuieşti mediocru, reuşeşti doar să îţi oferi nişte părelnice argumente pentru idea că eşti parte a timpului tău.

O nouă carte... "Magia elementară". "Poeme alese" din cărţile de până acum. Poate fi şi acesta un motiv de bucurie, chiar şi în epoca noastră. Este cu adevărat. În fond, nu acest lucru, publicarea cărţilor, mi-l doresc?

Azi m-am gândit așa, în trecere, că Radio Österich 1 mi-a făcut o prezentare și a difuzat lectura uneia din povestirile mele, dar încă nici un radio sau televiziune cu acoperire națională din România nu a făcut acest lucru în ultimii ani... Doar demult Radio România Cultural avea bunul obiceiul să mă sune sau chiar să mă cheme pentru înregistrări... Acum, nimic, nimic. Tăcere.

Mâine, 27 ianuarie 2011, la orele 12,40 (ora României), se va vorbi despre mine şi scrisul meu la Radio Österreich 1 din Viena. Se va şi citi - aşa cum mi s-a spus - povestirea mea "Der Diskretionsabstand/ Distanţa de discreţie" (traducere de Aranca Munteanu), aici  Există şi un anunţ în programul acestui radio important. Iată-l mai jos:

Mi-au fost publicate câteva poeme în versiunea germană a prietenilor mei Anne Cerbe şi Achim Jaeger, într-o revistă - online şi tipărită - din Hamburg, condusă de poeta Julietta Fix. Aici pot fi văzute textele şi poza. Şi se poate vedea şi revista, cu o mulţime de autori interesanţi, cu un design foarte bun.

Planuri reînnoite

Un an nou ca un dar

primit prin poştă de la cineva necunoscut,

un alt punct din care viaţa ta

ar putea porni mai cu hotărâre înainte.

O vizită a unor străini

într-o ţară străină

unde se scrisese într-un ziar despre tine,

ca o consolare de o clipă

pentru tot ce a fost rău.

Un vis obişnuit de care mulţi s-ar speria,

deja insinuat în fiecare gest,

în timp ce vezi cum roata

se învârteşte din nou

şi ai dreptul

să-ţi refaci planurile pentru o altă încercare.

Este o roată adevărată scârţâind în ger

pe câmpul pustiu al Prater-ului din inima goală,

demult,

când abia descopereai uimit

că se poate suspina neştiut de nimeni,

absolut fără nici o problemă.

La mulţi ani!

E iarnă deplină acum, iar gândurile sunt mai blânde parcă, mai paşnice, poate şi pentru că simţim apropierea Crăciunului, a Sfintelor Sărbători. Poezia rămâne în urmă un pic, stă  în aşteptare, din cauza unor nuanţe stereotipe în felul nostru de a ne raporta la trecerea dintre ani, din cauza unor clişee care, deşi strică poezia, sunt atât de binevenite în viaţă: urări, vizite, discuţii, daruri, o agitaţie benefică, bilanţuri, planuri, vise, speranţe reînnoite... Toate se pot converti în poezie, dar numai dacă este evitat filonul de clişeizare a unei gesticulaţii anume a vieţii, pe care o purtăm în noi, de la părinţi înspre copii, de la o generaţie la alta, de la o cultură la alta.

45 de ani? Nu mai este foarte devreme, dar parcă nici prea târziu. Mergem înainte.

Poezia este silită adesea să fie discretă, în contexte în care oameni pragmatici se cred superiori poeților și nu se sfiesc să o și declare, ca niște neghiobi ce sunt. Atunci, în momentele ei de recluziune, în clipele în care se retrage încet-încet de unde simte - întocmai ca o persoană - că nu îi este locul, poezia capătă o mai mare strălucire, o mai mare valoare. Un poet/o poetă nu ar trebui să-și refuze astfel de experiențe ale discreției programate, dacă pot spune așa, pentru că astfel ar rata șansa unui progres, cât de neînsemnat, în înțelegerea nu numai a poeziei, dar mai ales a relației lui/ei cu poezia.

Poezia are nevoie de concentrarea poetului asupra unei stări, a unui sentiment, a unei idei chiar, în aşa fel încât starea, sentimentul, idea să prindă contur, claritate şi să poată deveni vers de cuvinte. Lumea exterioară însă, aşa cum este ea în zilele noastre, agitată, îl deturnează pe orice poet onest care ar vrea să nu rateze stările lirice, care şi-ar dori să fie şi consecvent în căutările lui poetice, interioare, în lupta cu tentaţia locului comun şi a altor fantasme pe care trebuie să o dea în fiecare zi. Această "deturnare", totuşi, nu este întotdeauna de rău augur. Uneori este chiar elementul care declanşează disponibilitatea pentru poezie.

Sunt atâtea lucruri despre care ar merita să scriu aici, dar nu scriu, pentru că nu sunt clarificat încă asupra rostului acestui blog. Și chiar dacă aș fi, tot nu sunt sigur că aș scrie. Vom vedea ce va mai fi. Voi reveni.

O povestire a mea, "Distanţa de discreţie", a apărut într-o antologie austriacă, "Grenzverkehr II", la "Drava Verlag", sub auspiciile "Kulturkontakt Austria", al cărei bursier am fost în 2006. Povestirea nu a mai fost publicată nicăieri, iar aici are o versiune românească, originală, şi una germană, realizată de Aranca Munteanu. Marian Drăghici şi Eginald Schlattner sunt incluşi, de asemenea, ca reprezentanţi ai României, alături de alţi 21 de autori din 12 ţări. Prezentarea, în germană, poate fi găsită aici .

A apărut şi numărul 3 din Antiteze. Poate fi răsfoit electronic doar după un click, fie aici, fie imediat în dreapta. Sunt mulţumit şi nu sunt mulţumit. Sunt mulţumit pentru că am publicat autori importanţi, precum Stoiciu şi Goma, dar şi alţi scriitori pe care îi preţuiesc şi sunt mulţumit că exemplarul de hârtie arată bine. Sunt nemulţumit însă că din Jurnalul lui Goma nu a putut încăpea atât cât aş fi vrut. Şi mai sunt nemulţumit că munca asta a mea continuă să fie voluntară. Nu ştiu cât voi mai merge aşa... Ca să nu mai spun despre atmosfera proastă din lumea literară din oraşul meu, Piatra Neamţ. Voi scrie poate - cât mai curând, sper - despre această lume...