E iarnă deplină acum, iar gândurile sunt mai blânde parcă, mai paşnice, poate şi pentru că simţim apropierea Crăciunului, a Sfintelor Sărbători. Poezia rămâne în urmă un pic, stă  în aşteptare, din cauza unor nuanţe stereotipe în felul nostru de a ne raporta la trecerea dintre ani, din cauza unor clişee care, deşi strică poezia, sunt atât de binevenite în viaţă: urări, vizite, discuţii, daruri, o agitaţie benefică, bilanţuri, planuri, vise, speranţe reînnoite... Toate se pot converti în poezie, dar numai dacă este evitat filonul de clişeizare a unei gesticulaţii anume a vieţii, pe care o purtăm în noi, de la părinţi înspre copii, de la o generaţie la alta, de la o cultură la alta.