Poezia devine pentru mine tot mai mult un stil de viață. Zilele vieții mele se rotesc în jurul acestei tensiuni sufletești speciale care constituie susbstanța a ceea ce numim inspirație. Nu scriu poezie în fiecare zi, dar tensiunea poetică îmi ghidează gândurile, gesturile, cuvintele, îmi spune cum să mă orientez în spațiul virtual al realității. Iar eu, ascultător, supus, mă las dus de val, scriu uneori, adică notez mai bine zis, fac de fapt drumul invers, din punctul în care cuvintele mă îndepărtează de substanța inspirației până în miezul acelei substanțe. Scrierea poeziei este, poate, în acest sens, un efort de depășire a obstacolelor pe care chiar cuvintele le aduc în calea descoperirii propriei simțiri poetice.