Aș reveni la critică

Când văd lăudate și luate drept poezie în zilele noastre atâtea texte emfatice, patetice, șchioape, goale, sunătoare din coadă sau de-a dreptul incoerente, adesea scrise de autori și autoare cu notorietate, îmi vine să iau din nou pana (tastele) și să scriu critică.

Spun "din nou", pentru că am mai făcut asta prin 2000, în Poesis și Vatra, vreo câțiva ani, iar efectele atunci nu au fost chiar de neglijat.
Supărări atroce, scrisori pline de reproșuri, chiar amenințări și câte și mai câte. Firește, în paralel cu aprecieri, între care și ale lui Manolescu, pentru care să citeze, când avea ocazia, din cronicile mele, în emisiunea lui de la ProTv, părea să fie atunci pentru el o distracție și o încântare.
Aș reveni la acel tip de critică, pentru că simt că aș putea măcar încurca oleacă trendul acesta, păgubos pentru toată lumea, în care critica folosește o "plasă de fluturi" (așa se numea rubrica pe care o țineam în Poesis-ul lui George Vulturescu) cu ochiurile tot mai mari, iar asta în cazul fericit în care există o plasă.