Prezent în "Istoria literaturii române contemporane - 1990 - 2020" de Mihai Iovănel

A apărut la Polirom o carte mult așteptată, "Istoria literaturii române contemporane - 1990 - 2020" de Mihai Iovănel.

La o primă răsfoire, volumul cuprinzând peste 700 de pagini lasă impresia reconfortantă a unei munci de documentare extrem de serioase, așa cum era și de așteptat de la un cercetător precum Mihai Iovănel. Simpla parcurgere a cuprinsului dă seama despre coerența unui demers foarte ambițios de explorare în detaliu a literaturii scrise în ultimii 30 de ani.

Cartea ar fi meritat, mă gândesc, o ediție mai mare, cu corp de literă mai vizibil și poze, ca orice istorie importantă de acest fel, dar poate că au trecut astfel de vremuri și, la urma urmei, poate că e și mai înțelept să ne mulțumim cu o versiune practică, "portabilă", ușor de luat și în călătorie.

Este, firește, impresionant pentru aceste timpuri grăbite să vezi proiecte mari duse la capăt, cu atât mai mult în domeniul literaturii unde, la noi, a început să predomine un fel de politică literară bazată pe impactul imediat și pe interese de grup, în defavoarea scrisului autentic, a scriitorilor adevărați și a sănătății climatului literar. Ele sunt ca o contrapondere la superficialitate și provincialism, așa că "Istoria..." lui Iovănel este cum nu se poate mai binevenită.

Nu intru în detalii acum, pentru că nu am mai scris recenzii de mult și pentru că abia am cumpărat cartea.

Pot doar să mai împărtășesc o bucurie personală legată de această apariție. Am avut surpriza plăcută să mă văd inclus în paginile cărții, cu comentarii, citate și referințe la conceptul poetic al himerismului, ceea ce pentru mine înseamnă o adevărată izbândă ca scriitor.

O spun cu toată onestitatea: în sfârșit, un istoric literar acordă o atenție normală contribuției mele în plan literar într-o istorie a literaturii.

Mă refer la acest detaliu pentru că nu am fost mereu în relații foarte bune cu lumea literară din cauza unui fel al meu poate mai exigent de a vedea lucrurile și desigur a disfuncționalităților și ciudățeniilor acestei lumi speciale. Aceasta chiar dacă în timp am avut parte, încă de la debut, de unele momente clare de recunoaștere ca poet și scriitor.

În fine, acum, iată, un critic și istoric literar din generația mai tânără, Mihai Iovănel, mă așază în pătrățica mea dintr-un câmp vast cu multe pătrățele al literaturii de azi.

El spune că "himerismul poetic" este una dintre reacțiile antioptzeciste importante, că tema bolii și cea a științei sunt specifice pentru "poezia cosmopolită" pe care am scris-o și citează din poemele "Străinul", "Febra" și din altele mai scurte din al doilea volum.

Mai mult, în lista sa cu “90 de cărți reprezentative de poezie” ale acestei perioade este menționat și volumul “Febra” pe care l-am publicat în 1996, iar între cele “90 de volume de ficțiune reprezentative” am văzut inclus romanul “Ospiciul” apărut în 2006.

Dincolo de sentimentul real de împlinire pe care mi-l oferă momentul, la care se adaugă și amănuntul extrem de important că l-am regăsit în această carte și pe fiul meu Ștefan, consider întâmplarea o ispravă literară dintre cele mai adevărate pe care le-am reușit vreodată.