Un an dificil

2020, un an dificil, iar pentru unii dureros și tragic. Neașteptat, prin impactul pandemiei asupra vieții.

Nici prin cap nu-mi trecea în prima zi din an, care m-a prins așa la Revelion pentru prima dată în străinătate, în Cipru, că va fi cum am văzut între timp că a fost. Cu o schimbare reală și în pătrățica vieții mele.

Cu schimbare în intensitatea și volumul de muncă la DSP, unde m-a găsit vremea pe același post de psiholog în care lucrez de 12 ani, dupa alti 18 ca asistent, și unde în aceste luni din urmă am făcut tot ce am putut pentru a fi de folos: telefoane și discuții cu oameni care erau chiar speriați în primele luni, anchete epidemiologice, serviciu de permanență de zi și de noapte, comunicare cu presa, lucru mai departe la proiectele specifice etc..

Cu schimbarea macazului, încă din primăvară, pentru cursurile online la școala sanitară, care mi-au solicitat, ca atâtor altor profesori, energii și abilități noi, cursuri care au fost, totuși, până recent, parte din partea luminoasă a acestui timp.

Cu toate fricile și grijile, dar și cu nedumeririle și dezamăgirile privind unele abordări ale autorităților sau unele comportamente ale oamenilor.

Am mers însă mai departe, mi-am continuat munca, proiectele.

Așa am scris și am publicat încă două volume (4 și 5) din ghidul-manual pentru învățământul sanitar "Teoria și practica nursing" și am adus aproape de finish volumul 6.

Așa am scris un fel de jurnal poetic în care am consemnat stări și situații trăite în aceste 10 luni pandemice și care va deveni în ianuarie o nouă carte de poezie - după ce am reușit s-o public la Eikon pe aceea încheiată chiar înainte de izbucnirea molimei, "Visuri pe care mi le pot permite", despre care Arcadia Solum a scris atât de elogios pe blogg-ul ei, la fel cum a scris și despre "Metode simple de încetinire a timpului", premiată prin toamnă cu Premiul George Coșbuc, la Bistrița.

Așa am continuat să lucrez, parcă în regim de turare a motoarelor, la proiectele de traducere cu grupul literar de la Transcollaborate din Australia, prin medierea neobosită a Cristinei Savin și a lui Leontin Savin, având ca rezultat, câteva workshop-uri online care s-au fructificat cu apariții în „Bordertown”. Iar asta va continua, pentru că avem pregătite și alte surprize pe acest palier.

Neașteptată a fost - să nu uit!- și vizita din februarie la Leicester, unde am revăzut niște rude și m-am încărcat de acel aer aparte al insulei, după ce am avut cu o seară înainte, la Suceava, un dialog interesant cu elevi, profesori inimoși și critici la "Casa de poezie Light of Ink".

A fost o surpriză foarte plăcută să citesc, prin vară, aprecierea criticului Mihai Iovanel (care va publica foarte curând o istorie a literaturii române contemporane) în legătură cu poezia mea: "unul dintre cei mai buni poeți de dupa 1989".

Am apărut în aprilie în "Words and Worlds Magazine" din Viena și în "Borderless Journal" pe seama interesului pentru poezia mea al dragilor prieteni de demult, scriitori speciali pe care i-am cunoscut în casa lui Böll din Germania, Sarita Jenamani și Aftab Husain. De asemenea, includerea câtorva poeme în antologia româno-australiană a Mihaelei Cristescu și a lui Sue Crawford a fost foarte încurajatoare.

M-am bucurat să apar de două ori cu poeme în "O mie de semne" a lui Gelu Diaconu, să fiu așezat într-un fel de ramă proprie la "Poetic Stand" a lui Claudiu Komartin, să înregistrez cu telefonul vreo două momente de recitat la "Fereastra Eikon" a lui Valentin Ajder și o poveste despre copilărie în cadrul proiectului Liei Faur de la "Centrul Cultural Român" din Tunis.

Incredibil, dar în vară am putut ieși la mare, la Balcic, unde am scris mult printre plimbări și ceasuri de odihnă și m-am simțit ca în poemele himeriste vechi.

Lansarea în septembrie a volumului "Visuri pe care mi le pot permite" (Eikon), la Târgul Libris din orașul meu a fost cu surpriza de a-i asculta vorbind empatic și aplicat despre el pe Vianu Mureșan și pe Christian Crăciun, oameni ai cărții cum rar mai întâlnești azi. Plus prezența la eveniment a unor elevi de-ai mei, care m-a mișcat mult, bucuros să constat că poate "minutul de poezie" cu care mi-am început mereu orele în ultimii ani își arăta și prin aceasta efectele.

Nu am încetat tot anul nici scrierea articolelor pentru rubrica "Note de trecere" din Apostolul, dar acum în decembrie a trebuit să trimit ultimul text, după cinci ani de colaborare, având în vedere și demisia din învățământ pe care a trebuit s-o depun din cauza climatului rău din școală care mi-a pus la risc sănătatea, în fine, o poveste a profesoratului meu de 6 ani, încheiată acum cu demisie, care mi-a lăsat un gust amar și pe care aș vrea să mi-o scot din minte și din preocupări cât mai repede posibil.

Adaug aici și momentele speciale de la Conferința de Terapie Narativă de la Iași, ținută online în toamnă, pentru care inimosul profesor Ovidiu Gavrilovici de la UAIC a înregistrat și cu mine un interviu de vreo oră în care am povestit participanților despre impactul abordărilor narative în viața mea de zi cu zi, la școală, la scris.

În sfârșit, printre toate, ne-am văzut și cu copiii, pe unde s-a putut și cum s-a putut în noile condiții restrictive și respectând regulile impuse, am făcut incursiuni pe cărări de munte cu niște prieteni, am încercat să trăim viața cât mai aproape de normalitate și uneori chiar am reușit.

Uneori mi-am găsit timp să ajung și pe la țară și să fac unele munci care îmi plac, să curăț via și pomii, să îngrijesc grădina, să fac câte oleacă de grădinărit.

A fost, e limpede, un an intens, foarte obositor, cu emoții și frici, cu muncă peste măsură, un an care se și încheie indecis, cu aceleași emoții și frici, deși cu oarecari speranțe generale și cu planuri încă funcționale, cu credința că va fi mai bine nu numai pentru toți așa în general, pentru lume, dar și pentru fiecare în parte, inclusiv pentru mine.

Aveți grijă de voi! La mulți ani!