Zile de resetare a unor gânduri şi planuri. Aşa a fost mereu. E momentul din an când ţi-ai dori clarificări şi ai vrea să priveşti în urmă, încercând să înţelegi dacă drumul pe care mergi este cel pe care ţi l-ai imaginat şi dacă nu cumva ar fi binevenite unele ajustări sau chiar modificări mai radicale. Viaţa continuă în jurul tău, oamenii se ocupă cu aceleaşi lucruri de totdeauna, prinşi parcă într-un fel de ritual care se pierde în adâncurile memoriei. Plus necazurile acestea mai noi şi sofisticate care au venit peste lume. Te opreşti o clipă ca să respiri, să te lămureşti de fapt dacă există ceva ce ţine încă şi de opţiunile tale sau dacă totul nu e decât o poveste cu iluzii. Zile de punere la cale a unor noi planuri, de începere sau reîncepere pe bune a unui nou roman, de mutare poate a profesoratului pe vlog şi de continuare a seriei de manuale, dar şi de reconectare la unele preocupări literare mai vechi care să mă pună poate şi mai mult în comunicare cu dragii de cititori de azi, care să mă scoată la un liman adevărat şi cu vedere la orizont.
Scrisul mă protejează și îmi alungă adesea fricile și neliniștile, poate datorită puterii extraordinare pe care o are de a dilata timpul.Trăiesc uneori într-un fel de cuib de protecție construit din fraze, versuri, capitole, pasaje, cuvinte și mai ales, pe seama lor, din trăiri atât de aparte încât mereu va fi nevoie de pagini noi pentru a le cuprinde.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Vasile Baghiu: Echilibru & coordonare cu ajutorul poeziei. Cronică la volumul Sindromul Joubert (Ed. Cartier, 2023)
Vasile Baghiu Echilibru & coordonare cu ajutorul poeziei ...
-
Vasile Baghiu Echilibristică po(i)etică deasupra “hăului” * Cronica este ...
-
Vasile Baghiu Clovnerii suprarealist-postmoderniste cu mesaj cifrat Cronică apărută î...
-
Vasile Baghiu Două adevăruri care se intersectează Apărut în revista Ficțiunea (n. 113/ februarie 2025), ca răspuns la o anchetă desp...
-
Vasile Baghiu Poezia liniștii interioare Cronică apărută în Observator cultural ...
-
"Alergările unui scriitor" este o carte norocoasă. Inspirată de alergările mele reale (și salvatoare) din ultimii aproape trei a...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu