Viaţă, scris, citit... Viaţa îmi dă un acut sentiment al clipei, scrisul mă face să mă gândesc, din când în când, la viitor, unde nu se întâmplă niciodată nimic semnificativ, iar cititul mă duce puţin în urmă şi mă coboară încet-încetişor cu picioarele pe pământ. Cât despre "himerismul poetic", îl simt ca pe un instrument eficient prin care se poate călători, în ambele sensuri, între poezia scrisă și poezia trăită.
vineri, iulie 03, 2020
Intuiesc sensul vieţii
Nu am decât darurile primite de la Dumnezeu, de care sunt la fel de conştient cum sunt de natura trecătoare a vieţii omului pe pământ şi pe care am încercat mereu să le pun cât de cât în funcţiune. Şi mai am oamenii dragi din familie şi prietenii. Prin asta mă consider bogat şi norocos. Restul este viaţă de zi cu zi, obişnuită, cu suişuri şi coborâşuri, cu isprăvi şi eşecuri, cu melancolii şi exuberanţe, cu desnădejdi şi speranţe, cu umilinţe şi momente de mândrie, cu bucurii şi tristeţi, este trăire la nivelul zero. Intuiesc sensul vieţii. Am fost de câteva ori chiar pe punctul de a şti sigur din ce e plămădit, dar nu pot să-l descriu niciodată în câteva fraze, pentru că o astfel de intenţie ar fi o indecenţă. Nici măcar poezia sau romanul nu reuşesc să-l prindă şi să-l scoată la lumină pe de-a-ntregul. Cu ele însă se poate ajunge destul de departe în această poveste. Oricum, rămâne şi contează doar ceea ce poate fi pus în mişcare de energiile afective. Inteligenţa, cultura, puterea sunt numai elemente ajutătoare şi, în general, de fapt, cam jalnic de inutile.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Vasile Baghiu: "Poezia între teorie și praxis" - cronică la volumul "Cele două capete ale tăcerii" (Ed. Eikon, 2021) de Vianu Mureșan
Vasile Baghiu Poezia între teorie și praxis Cronica a apărut în revista Familia, nr 4/ 20...
-
Vasile Baghiu Echilibristică po(i)etică deasupra “hăului” * Cronica este ...
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
Vasile Baghiu Două adevăruri care se intersectează Apărut în revista Ficțiunea (n. 113/ februarie 2025), ca răspuns la o anchetă desp...
-
Vasile Baghiu Clovnerii suprarealist-postmoderniste cu mesaj cifrat Cronică apărută î...
-
Vasile Baghiu Poezia liniștii interioare Cronică apărută în Observator cultural ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu