Am simţit mereu în munca la clasă, de trei ani de când sunt în învăţământ, că evaluarea, pe care mulţi profesori pun un accent deosebit şi de care se face uneori mare caz, contează de fapt prea puţin în ecuaţia educaţiei. Nu am neglijat-o, mi-am făcut datoria (ca şi în cazul obligaţiilor birocratice adesea împovărătoare), dar nu i-am dat prea mare pondere în această poveste. Mi s-au părut mai importante, de exemplu, efortul de aducere la zi a conţinuturilor materiei, simplificarea metodei de predare şi despodobirea ei de solemnităţi inutile, crearea unei atmosfere relaxate la ore şi construirea unei relaţii profesor-elev bazată pe respect. Sunt bucuros că intuiţia mea e confirmată din când în când, acum, iată, şi de un expert, consilierul prezidenţial pentru educaţie în Finlanda, Jukka Kangaslahti: "...majoritatea ţărilor se concentrează pe curriculum şi evaluare când, de fapt, ceea ce contează este calitatea predării şi a educaţiei".
Scrisul mă protejează și îmi alungă adesea fricile și neliniștile, poate datorită puterii extraordinare pe care o are de a dilata timpul.Trăiesc uneori într-un fel de cuib de protecție construit din fraze, versuri, capitole, pasaje, cuvinte și mai ales, pe seama lor, din trăiri atât de aparte încât mereu va fi nevoie de pagini noi pentru a le cuprinde.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ana Blandiana: Text pe coperta antologiei "Maniera sau cât de departe am mers" de Vasile Baghiu (Ed. Cartier, 2025)
Ana Blandiana : "Momentul descoperirii versurilor lui Vasile Baghiu în 1988 mi-a rămas în minte nu ca o descoperire literară, ci – oric...
-
Scrisul poeziei devine nu de puține ori o ocupație care ar putea să nu aibă nici un înțeles pentru privitorul din afară. Două sau trei rându...
-
Ana Blandiana : "Momentul descoperirii versurilor lui Vasile Baghiu în 1988 mi-a rămas în minte nu ca o descoperire literară, ci – oric...
-
Poetul Nicolae Coande, prietenul meu, se întreabă într-un e-mail pe care l-am primit zilele trecute (sper să nu se supere că îl bârfesc aici...
-
Pregătiri pentru călătorii prin Europa, pentru revederea unor locuri și a unor oameni dragi, pentru inspirația pe care o voi trăi în peregri...
-
“România literară” publică o cronică la romanul Planuri de viaţă , în numărul 33/ 17 august 2012 . Ea aparţine lui Marius Miheţ. Cuprinzătoa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu