Nu am reuşit să trăiesc din scris şi, foarte probabil, cu excepţia unei situaţii fericite şi norocoase în care lumea din Vest va căpăta brusc interes pentru romanele sau chiar pentru poeziile mele, nici nu voi reuşi. Dacă vânzările de roman la una dintre cele mai importante edituri din România nu depăşesc, în majoritatea cazurilor, cifra 1000, ce speranţe mai poţi avea? De la optsprezece ani, în paralel cu scrierea cărţilor, am fost încadrat, cum se spune, în câmpul muncii mereu. Am avut o slujbă şi, uneori, cum se întâmplă şi de ceva timp încoace, chiar două odată. Şi am considerat această situaţie cât se poate de firească, demnă, nu mi-am făcut iluzii şi nici nu mi-am alimentat aiurea frustrări de tot felul, pentru că am înţeles din vreme că aşa funcţionează societatea asta a noastră. Poate că dacă aş fi trăit singur mi-aş fi permis - cine ştie? - o viaţă boemă şi nu ştiu cum, la limită, mai indiferentă la cele pământeşti, cum găseşti prin cărţi despre scriitori şi artişti. Sau poate că nici aşa. Nu ştiu. În fine, lucrurile astea ţin şi de firea omului, iar eu nu sunt foarte aventuros în această privinţă, recunosc. Cum mi-ar fi stat în tot acest timp, căsătorit şi cu doi copii, să o fac pe scriitorul nedreptăţit de societate care se plânge că scrie fără să fie răsplătit şi aşa mai departe? E limpede, nu era cazul să îmbogăţesc şi eu povestea aceea cu artişti şi scriitori neînţeleşi şi nerecunoscuţi şi să ajung, încetul cu încetul, să fiu întreţinut sau cine ştie cum, aşteptând ceva de la cineva, de undeva. Nu zic că nu ar fi drept ca societatea şi statul să-şi reconsidere atitudinea faţă de artişti şi scriitori, dar eu am înţeles din prima, dacă mă pot exprima astfel, că aşa merg lucrurile în general cu scriitorii şi aşa merg lucrurile în ţara noastră, aşa că mi-am scris cărţile în timpul meu liber, în afara serviciului şi - uneori, pentru peroade de câteva luni - în nişte rezidenţe occidentale (obţinute în urma unor conscursuri internaţionale) în care am beneficiat de condiţii care m-au făcut să mă simt cu adevărat scriitor profesionist. Şi asta e tot. E demnitatea minimă pe care mi-o pot permite în această poveste, în lumea noastră. La urma urmei, pot considera că scriindu-mi cărţile în aceste condiţii am făcut toată viaţa voluntariat, că tot e la modă acum. Oricum, la urma urmei am oferit ceva, nu am luat nimic de la nimeni. Şi aşa va fi şi de aici înainte, cât va fi.
Scriu pentru a lărgi viața și pentru a încetini timpul. Literatura îmi dă libertatea de a trăi dincolo de limitele realității: alte locuri, alte biografii, alte versiuni ale mele. Poate că de aici s-a născut himerismul, din această nevoie de a transforma imaginarul în experiență. Între viața trăită și cea imaginată se află, pentru mine, literatura.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
El quimerismo poético / El extranjero: dos textos de Vasile Baghiu. Avance de Ágora-Papeles de Arte Gramático. Nueva Col. N. 42. Otoño 2026. / Literatura rumana / Ensayo breve
El quimerismo poético / El extranjero: dos textos de Vasile Baghiu Dossier dedicado al escritor y poeta rumano Vasile Baghiu. Avance de Ág...
-
Dacă psihologia a putut fi adusă încetul cu încetul în zona ştiinţei, mă întreb de ce nu ar putea să se întâmple acelaşi lucru şi cu poezia....
-
Poetul Nicolae Coande, prietenul meu, se întreabă într-un e-mail pe care l-am primit zilele trecute (sper să nu se supere că îl bârfesc aici...
-
Pregătiri pentru călătorii prin Europa, pentru revederea unor locuri și a unor oameni dragi, pentru inspirația pe care o voi trăi în peregri...
-
Scrisul poeziei devine nu de puține ori o ocupație care ar putea să nu aibă nici un înțeles pentru privitorul din afară. Două sau trei rându...
-
"Zona literară", numărul 7-8/2012. AICI găsiţi revista în format PDF. Zon@ncheta: Curente, generaţii şi premii literare Vasile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu