Tentaţia diversificării perspectivelor

Alternarea poeziei, prozei, eseului şi criticii în munca scrisului de zi cu zi nu înseamnă risipire, nici plutirea deasupra lucrurilor, ci poate mai mult adecvarea instrumentelor la situaţiile emoţionale diverse, la impulsul nedefinit de a cuprinde cumva lumea, de a prinde cât mai bine înţelesurile care ni se oferă numai în parte. Ştiu, este de preferat şi mai confortabil să te laşi scufundat pentru timp îndelungat în lumea unui roman, este trăire la maximă intensitate să convieţuieşti câte un an întreg cu secvenţe de vers pe cărările sinuoase ale poemelor, este provocator să răscoleşti zile în şir în subtilităţile argumentelor pentru ideile care se luminează pe parcursul construirii unui eseu. Cu toate acestea, tentaţia diversificării perspectivelor în căutarea adesea fără ţintă precisă pe care o presupune scrisul este mai puternică şi parcă şi mai potrivită cu stilul de viaţă al epocii.