Am scris romanul Fericire sub limite în doi ani

Am scris romanul Fericire sub limite în doi ani, dar l-am purtat în minte şi în suflet mereu în ultimii zece ani. L-am început imediat după ce am încheiat Planuri de viață, la întoarcerea din rezidenţa elveţiană dinainte de Crăciunul din 2011. L-am scris, cu unele mici pauze, aici, în România, acasă, pe masa din bucătărie, la laptop-ul prietenos, dimineţile, pe la 4,30, până la plecarea la serviciu. A mers şi aşa, în paralel, vreau să spun, cu iureşul vieţii de la noi, chiar dacă uneori am simţit că îmi forţez limitele. Nu de mult, când eram aproape de final, prin primăvară, am făcut şi vreo două vizite la sanatoriul Bisericani unde lumea din roman îşi are centrul ei de greutate, un Berghoff din nordul Moldovei mele, vizite în vederea unor minime chestiuni de documentare, dar şi pentru reanimarea unor impresii şi sentimente din perioada anilor optzeci ai primei tinereţi, în care am îngrijit bolnavi acolo. Nu este un roman autobiografic, ci unul care porneşte de la experienţe proprii şi se bazează pe ele, fără să aibă nicio ambiţie de teleportare fidelă din viaţă în pagini. Este un punct pe care îmi doream să-l ating în această incursiune de tatonare a vieţii prin scris, de înţelegere a ei. Pot spune că sunt mulţumit, iar dacă ecourile pe care le voi primi de la cititori vor fi bune, atunci va fi şi mai limpede că toată zbaterea va fi meritat.