Am adunat multe gânduri, multe trăiri în aceste câteva zile prin Olanda şi prin Germania. Le pun deoparte pentru când voi începe din nou un roman, lucru care se va întâmpla probabil atunci când voi primi, prin martie, şi răspunsul editurii în legătură cu cel pe care tocmai l-am încheiat înainte de Crăciun şi pe care l-am predat de vreo două săptămâni, ca să am atunci mai mult elan, oricum ar fi. E uimitor cum călătoria te învaţă mereu. Cel mai important este probabil faptul că, dincolo de aspectul locurilor, ai de a face cu oameni noi, însă ai parte, de fapt, de o confruntare cu tine însuţi, cu cel pe care nu îl cunoşti. Curând, voi ajunge, după vizita de acum patru ani, din nou în Marienplaz. Afară e iarnă germană.
Viaţă, scris, citit... Viaţa îmi dă un acut sentiment al clipei, scrisul mă face să mă gândesc, din când în când, la viitor, unde nu se întâmplă niciodată nimic semnificativ, iar cititul mă duce puţin în urmă şi mă aduce încet-încetişor cu picioarele pe pământ. Cât despre "himerismul poetic", îl simt ca pe un instrument eficient prin care se poate călători, în ambele sensuri, între poezia scrisă și poezia trăită.
duminică, ianuarie 26, 2014
sâmbătă, ianuarie 25, 2014
Acest stil de viaţă la graniţa dintre a fi undeva şi a nu fi nicăieri
Călătoriile te pun întotdeauna la încercare. Ai de a face cu emoţii pe care nu le-ai trăit, cu situaţii pe care nu ştii cum să le depăşeşti mai bine, cu tot felul de lucruri care, în general, spun ceva despre tine ce n-ai ştiut. Oamenii călătoresc acum mai mult. Nu ştiu dacă este în natura umană dorinţa de a călători şi acest stil de viaţă la graniţa dintre a fi undeva şi a nu fi nicăieri, dar cred că dacă nu trăieşti mereu între două zboruri, sau între două trenuri, sau la volanul maşinii şi ai parte aşa, doar aşa, din când în când, de câte o călătorie mai lungă, atunci totul poate fi în favoarea ta, pentru că în final, dacă eşti suficient de atent, te alegi, totuşi, cu nişte învăţăminte fara să ai sentimentul că eşti depăşit.
joi, ianuarie 23, 2014
Gouda
Cum aici în Gouda plouă şi nici nu vreau să stau în cafenea mai mult de o oră, m-am retras la mine în cameră ca să-mi pun în ordine atât notele pe care mi le fac pentru un alt roman pe care aş începe să-l scriu propriu-zis undeva prin martie, dar şi însemnările de la workshop-ul despre "storytelling" în educaţie pentru care am venit. Înainte de a începe un alt roman există întotdeauna o bătălie între câteva subiecte care se decide şi în funcţie de ceea ce trăieşti. Cum sunt foarte impresionat de fiecare dintre participanţii la acest workshop şi de atmosfera pe care o crează cei doi organizatori olandezi aici este foarte probabil ca romanul să înceapă cu un astfel de episod, să cuprindă oricum ceva care este dincolo de graniţe şi culturi, care să fie atât de omenesc încât să fie recunoscut de oricine. Sau cel puţin aşa visez...
luni, ianuarie 20, 2014
Dacă vrei melancolie...
Dacă vrei melancolie ca în poemele adevărate, du-te pe aeroport şi priveşte prin geamurile mari avioanele cum aterizează şi decolează, cum lucrătorii pun în ordine lucrurile, cum totul vine şi pleacă. Şi în gări poate fi la fel, dar zborul e ceva în plus, adăugat, făcut anume să ne prindă pe picior greşit.
joi, ianuarie 09, 2014
Aștept încă nu știu ce
Nu,
nu încă, nu am scris prima frază a unui alt roman, nu am pornit din nou
mașinăria scrisului de dimineața devreme, pentru că aștept încă nu știu
ce, un semn, un sunet, un ton, o stare, o clipă asemănătoare celei în
care un avion turează motoarele pentru decolare. Ezitarea este și din
cauză că știu că odată pornit scrisul la un roman devine un nonsens să
te oprești, devine obligatoriu să te ții de
firul poveștii, iar pentru asta trebuie să fii sigur că este exact ceea
ce vrei să faci în următoarele luni sau chiar ani. Deși plină de
satisfacții, munca la un roman solicită o mare parte din energiile tale
sufletești, emoționale și trebuie să fii sigur că vrei să trăiești cu
astfel de emoții, că vrei să dai la o parte rutina vieții tale deloc
spectaculoase pentru ceva care poate să te ducă în necunoscut. Este o
aventură a trăirii mai degrabă decât una a literaturii.
marți, ianuarie 07, 2014
Nimic nu m-a mulţumit, aşa că am abandonat şi am intrat în iureşul zilei
Dimineaţă,
devreme, m-am trezit din nou, cum mi-e obiceiul, la 4,30, pentru scris.
N-am scris nimic până la şapte, doar am stat în faţa laptop-ului şi am
frământat în minte nişte posibile fraze de început de roman. Nimic nu
m-a mulţumit, aşa că am abandonat şi am intrat în iureşul zilei:
serviciu, lucrul la cartea de psihologia sănătăţii, discuţii cu colegii
etc.. Sunt pe poziţie, aştept, caut, încerc
fraza de la care să pot porni. Va veni, ştiu. Manuscrisul romanului
terminat în decembrie e la lectură la doi prieteni, cu el nu-mi mai bat
capul acum. Îl voi trimite editurii curând, în câteva săptămâni. Acum am
nevoie de startul într-o nouă "poveste". Iar startul acesta e mai
important decât pare. De aici şi ezitările.
luni, ianuarie 06, 2014
Până la urmă ne regăsim mereu refugiul în planurile pe care ni le facem
Până
la urmă ne regăsim mereu refugiul în planurile pe care ni le facem, în
munca de care am devenit deja dependenți. Și e foarte bine că se
întâmplă așa. La urma urmei, consolarea pentru nedreptăți, pentru
climatul bolnav, pentru tot ce ar trebui să fie altfel de cum este poate
veni și din efortul zilnic de a duce la capăt proiectele. Acum sunt la
faza punerii cap la cap a notelor pentru începerea unui alt roman. Am
subiectul, am și firul poveștilor, mai trebuie să găsesc momentul
potrivit pentru a da startul scrisului propriu-zis. Poate azi, poate
mâine, poate într-una din zilele acestea, nu știu... Cert este că
pândesc cu înfrigurare acea clipă care să mă pună din nou pe cale.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Vasile Baghiu: Viața văzută prin fereastra bibliotecii - Cronică la volumul „Melancoliile unui bătrân cărturar”, Ed Tracus Arte, 2024, apărută în Familia, nr.1/2025
Vasile Baghiu Viața văzută prin fereastra bibliotecii Cronica poate fi citită în revista Fam...
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
Vasile Baghiu Echilibristică po(i)etică deasupra “hăului” * Cronica este ...
-
Vasile Baghiu Clovnerii suprarealist-postmoderniste cu mesaj cifrat Cronică apărută î...
-
Vasile Baghiu Două adevăruri care se intersectează Apărut în revista Ficțiunea (n. 113/ februarie 2025), ca răspuns la o anchetă desp...
-
Cinci zile de FILIT Iași în care am văzut, din nou, pe viu, că literatura contează pe bune în viața oamenilor, inclusiv în aceea a adolesce...