Deodată, nu mai ai nevoie de imaginaţie, talent şi creativitate, ci de atenţie, simţ al frazei şi al limbii, rezistenţă fizică, răbdare, motivaţie.

De dimineaţă, cum mi-e obiceiul, înainte de a se lumina de ziuă, trec obligat-forţat la romanul meu, mă instalez la masa din bucătărie ca să nu trezesc toată casa, mă aşez la lucru cu o mină serioasă de care încă nu îndrăznesc să râd (ca să nu mă cuprindă renunţarea), apoi îmi dau seama - din nou, ca de atâtea ori - că am devenit un meşteşugar al scrisului, că nu mai sunt scriitorul care se avântă în uitare de sine în teritoriile cărţii sale (aşa cum am fost cât am scris textul propriu-zis), ci un meseriaş care finisează, şlefuieşte. Sunt în acest stadiu cu romanul la care lucrez de ceva vreme. E limpede, primul draft al unui roman este baza de la care porneşti, lucrul cel mai important în această muncă de construire a unei lumi funcţionale prin ea însăşi, dar de aici mai este cale lungă până la final. Revizuirile, adăugirile, corecturile, toate urmează să fie făcute nu numai o singură dată. În acest fel, într-o manieră foarte subtilă, arta literară devine o simplă meserie. Deodată, nu mai ai nevoie de imaginaţie, talent şi creativitate, ci de atenţie, simţ al frazei şi al limbii, rezistenţă fizică, răbdare, motivaţie. Asta e partea "de meserie" (vorba lui Eminescu) căreia trebuie să fii pregătit să-i faci faţă. De fapt, este proba adevărată pentru un scriitor de roman. Dacă o treci, lucrurile au şansa să se limpezească întocmai ca lumina de la fereastra bucătăriei mele.