Emil Nicolae despre "Cat de departe am mers" de Vasile Baghiu

La puţin timp după ce şi-a lansat „Manifestele Himerismului”, Vasile Baghiu a găsit ocaziile potrivite să parcurgă şi la propriu contururile imaginarului dezvoltat şi teoretizat în ele. Măcar două dintre cărţile sale mai vechi (Himerus Alter în Rheinland – poeme, 2003 şi Punctul de plecare – proză scurtă, 2004), la care se adaugă prezenţa în antologii publicate în SUA şi Marea Britanie, denotă acest lucru. Astăzi el revine cu volumul de poeme „Cât de departe am mers” (Editura Limes, Cluj, 2008), care nu pare să fie o „concluzie”, ci doar o consemnare de etapă a itinerarului respectiv.

Simplificând lucrurile, se poate spune că discursul poetic distilează acum tablouri şi reflecţii:

„La Viena n-am putut scrie
din cauza muzeelor şi a cafenelelor.

Acasă m-au copleşit
cei dragi cu dragostea lor.

În Glasgow am reuşit
să pun pe hârtie ceva-ceva, nu cine ştie ce,
pentru că ţărmurile Loch Long erau
prea romantice şi prea poetice.

Întors din nou acasă, am scris un pic,
dar încă nu am arătat nimănui acele texte.

A doua oară în Viena
m-am bucurat pur şi simplu
de bucuria soţiei şi a copiilor
care vedeau prima oară o ţară din Vest.

La Firenze am fost aşa de grăbit
să văd Domul
încât am ratat starea poetică...”

(Experienţe literare)

În consecinţă, complicând lucrurile, ar trebui să ne întrebăm dacă trecerea lui Himerus Alter din imaginar în realitate nu limitează/ închide cumva orizontul poeziei. Sau dacă translarea visului din lăuntru spre afară nu-i reduce anvergura. Poetul însuşi e bântuit de asemenea angoase:

„Tot ce scriu
pare să fie parte a vieţii.

Tot ce trăiesc
arată ca scris.

Curând,
nu va mai fi nevoie
să-mi bat capul
cu asta. „

(Curând)

Şansa depăşirii acestui impas, la Vasile Baghiu, o reprezintă – paradoxal! – intruziunea autoreferenţialului: lumea reală devine o prelungire a visului când e „citită” prin recurs la codurile memoriei („tata, care cunoscuse Gulagul Sovietic...”), ale afectelor („sunt iubit de femeia/ pe care o iubesc,/ am doi copiii minunaţi”), ale lucidităţii chiar („nu sunt un scriitor din Est”) etc. Astfel lumea e re-alcătuită şi pregătită să-l primească din nou pe Himerus Alter.

De aceea spun că, în pofida aparenţelor, volumul „Cât de departe am mers” nu cred că reprezintă un final. Atât limbajul poetic, cât şi resursele imaginare pe care se sprijină conţin provocări pe care Vasile Baghiu le va explora în continuare.

Realitatea, 13 octombrie 2008