Revin la Praga... Mă gândesc la proiectul acesta de traduceri iniţiat de Attila Balasz, iar ceea ce mi se pare cel mai demn de laudă este faptul că proiectul are viitor, că vor urma antologii în suedeză, norvegiană, daneză şi că sunt şanse ca poeţii antologaţi să călătorească şi în aceste spaţii. Attila este ambiţios şi ordonat, aşa că nu am nici o îndoială că va reuşi. Mă impresionează, de asemenea, modestia acestui poet, faptul că stă în spatele faptelor lui. Un astfel de proiect şi un astfel de om ar trebui să primească mai mult sprijin. Şi sper că îl va primi... Cât despre Praga, Praga este oraşul care, între altele, mi-a oferit şansa să comunic pur şi simplu cu scriitori pe care altfel nu-i întâlnesc în ţară, eu nefiind, din motive despre care va trebui poate să vorbesc odată, un obişnuit al festivalurilor şi recitalurilor. Nici chiar cu Adrian Alui Gheorghe, concitadinul meu, nu am avut în ultimii ani punţi de legătură, iar asta s-a întâmplat mai curând din motive extraliterare, motive care mi-ar plăcea să dispară pur şi simplu, încetul cu încetul, pentru a oferi, omeneşte vorbind, o şansă păcii pe pământ... Dacă doi scriitori care trăiesc în acelaşi oraş nu reuşesc să bea o cafea împreună din când în când, atunci aceasta e o problemă. Mă gândesc că dacă renunţăm la orgolii şi reuşim să ţinem sub control sfânta invidia românească, dacă ne respectăm unii pe alţii ca oameni şi ca scriitori, probabil că toate s-ar rezolva. A trebuit să vină excursia de la Praga ca să îl aud toastând la bere pe autorul "Ceremoniilor insidioase" "Trăiască prietenia nemţeano-nemţeană!". Iar acest lucru nu e puţin... Apoi, am schimbat câteva vorbe cu Gabriel Chifu, un om cu o fire prietenoasă, am glumit cu Ioan Moldovan, poetul taciturn de la "Familia", am glumit şi cu cei doi scriitori maghiari, Attila şi Szolt. Praga mi-a oferit şansa acestei comunicări. Îmi doresc ca spiritul de prietenie care a planat deasupra noastră în oraşul lui Kundera să lucreze şi mai departe.